Articol de Romeo Ene - Publicat luni, 29 iulie 2024 18:17 / Actualizat luni, 29 iulie 2024 18:43
Gheorghe Hagi (59 de ani) nu va fi selecționerul României. Tehnicianul Farului a anunțat astăzi decizia prin intermediul unui comunicat. Ciprian Marica (38 de ani), acționarul constănțenilor, a oferit prima reacție după acest anunț de impact.
Marica și-ar fi dorit ca Hagi să devină selecționerul României și îi pare rău pentru că acest lucru nu s-a întâmplat. Chiar și în acest context, Marica e convins de faptul că Hagi va mai avea oportunitatea de a prelua echipa națională.
Mai mult decât atât, Marica a exclus varianta unui conflict de interese în cazul în care Hagi ar fi ales echipa națională. Acționarul Farului e convins de faptul că s-ar fi găsit soluții pentru ca această problemă să fie rezolvată.
Ciprian Marica, prima reacție după ce Hagi a refuzat naționala României: „Îmi pare rău”
„Eu speram ca Gică să meargă la echipa națională, sincer. Pentru el, în primul rând, simțeam că are nevoie de o provocare. Îmi pare rău că simte că încă nu e momentul. Sunt convins că vor mai exista oportunități pentru Gică Hagi. Încă e tânăr, mai are timp. Încă o dată, dă dovadă că e un om loial și consecvent în proiectele pe care le are.
A plecat la un drum acum ceva timp. Și, totuși, vedem că nu vrea să se abată. Pe de-o parte îmi pare rău, pe de altă parte mă bucur că rămâne la Farul. Nu știu care sunt motivele pentru care a ales asta. Nu cred că posibilitatea unui conflict de interese este problema. Sunt convins că s-ar fi găsit soluții. Dacă Gică ar fi vrut, ar fi găsit soluții la treaba asta.”, a declarat Ciprian Marica, pentru ProSport.
Pe lista reprezentanților FRF sunt Mircea Lucescu, Adrian Mutu, Mirel Rădoi, Marius Șumudică și Laurențiu Reghecampf. Rămâne de văzut care va fi strategia șefilor de la Casa Fotbalului. Conform informațiilor GSP.ro, fie și din complezență, FRF se va orienta în primă fază către Mircea Lucescu!
Cred că Adrian Mutu va fi următorul selecționer al echipei naționale. Deși cel mai potrivit ar fi Chivu, din punctul meu de vedere.
- Raul Rusescu, expert GSP Live