Articol de Răzvan Luţac - Publicat duminica, 21 octombrie 2018 14:55
Pe 30 ianuarie 2013, la restaurantul "Il Calcio" din Herăstrău, care-i aparține lui Gino Iorgulescu, GSP refăcea o fotografie istorică din fotbalul nostru
Fostul mare internațional italian Claudio Gentile, campion mondial cu "squadra azzurra" în 1982, a primit trofeul "Maestrelli" pe 2012, premiu care se acordă în Peninsulă unor mari glorii care servesc și azi fotbalului.
Predecesorul lui Gentile a fost Guardiola. Iar trofeul i-a fost înmânat de Ilie Balaci, învingător al lui Gentile și al Italiei pe 16 aprilie 1983, când echipa națională antrenată de Mircea Lucescu sprinta spre marea calificare la Euro 1984.
Fotografia lui Cristian Preda îi înfățișează pe cei doi îmbrățișați, la fel ca la finalul partidei de acum 3 decenii și jumătate.
"Sunt mândru că am jucat de două ori contra unui mare fotbalist precum Claudio Gentile și n-am pierdut niciodată", spunea Ilie Balaci în 2013.
Și a primit un răspuns minunat din partea lui Gentile. "L-am așteptat pe Balaci în campionatul italian, unde știu că semnase un precontract. Îmi pare rău că după meciul din 1983 l-am revăzut abia azi".
71
de selecții la naționala Italiei și un gol are Gentile, care a câștigat 10 trofee cu Juventus și a fost inclus în echipa starurilor CM 1982, turneu pe care l-a și câștigat
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”