Articol de Raed Krishan (foto), Remus Dinu - Publicat marti, 04 iunie 2024 23:39 / Actualizat miercuri, 05 iunie 2024 04:35
Imediat după fluierul final din România - Bulgaria 0-0, o bună parte dintre spectatori au început să huiduie, nemulțumiți de felul în care au arătat „tricolorii” în penultimul test înaintea EURO 2024.
Două meciuri de pregătire pentru România în vederea Campionatului European din Germania: primul jucat în această seară, cu Bulgaria, următorul programat pe 7 iunie, tot în Ghencea, cu Liechtenstein.
Testul contra bulgarilor nu a decurs conform speranțelor pe care le aveau suporterii. „Tricolorii” nu au putut penetra poarta bulgarilor și nu le-au oferit senzații pozitive celor peste 19.000 de spectatori adunați în tribunele stadionului Steaua.
VIDEO. Huiduieli în Ghencea, imediat după fluierul final din România - Bulgaria 0-0
Nemulțumirea publicului a fost evidentă la finalul partidei. Imediat după fluierul care a consfințit sfârșitul meciului, un cor consistent de fluierături a acaparat fondul sonor în Ghencea. Suporterii au taxat jocul modest al băieților lui Edi Iordănescu.
„Au fost câteva nemulțumiri din partea suporterilor, e normal atunci când joci mingea înapoi, când nu te duci să ataci poarta. Jucătorii noștri nu au riscat prea mult, poate sunt de înțeles până într-un anumit punct”, a comentat după meci fostul atacant al naționalei, Viorel Moldovan.
„Echipa României a jucat destul de precaut, nu a fost o implicare 100%. Jucătorii s-au cam menajat în perspectiva Campionatului European. Au fost și câteva acțiuni interesante, atunci când am reușit să accelerăm, să mărim viteza de joc. Nu mă așteptam să văd altceva, anticipam oarecum această exprimare precaută”, a adăugat Moldovan la PrimaSport.
Un suporter a intrat pe teren. Luat pe sus de steward, consolat de jucători
În tot murmurul de nemulțumire, un alt moment care a tulburat atenția s-a petrecut la colțul terenului, unde jucătorii care au evoluat mai puțin se pregăteau sub comanda unuia dintre secunzii lui Edward Iordănescu.
Un tânăr îmbrăcat în negru a sprintat din tribună spre locul în care se aflau jucătorii naționalei, dar a fost oprit în forță de un steward. Reprezentantul forțelor de ordine nu și-a asumat niciun risc.
În prealabil, un fan și mai mic, îmbrăcat într-un tricou mov cu Real Madrid, a pătruns la rândul său pe gazon. Și-a pierdut echilibrul și a alunecat înainte să ajungă la favoriții săi.