FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - GERMANIA 0-1

NOTE GSP: Analiza „tricolorilor” după România - Germania » Cine a jucat dezastruos + ce notă a luat Rădoi

FOTO: Cristi Preda +50   FOTO
FOTO: Cristi Preda

Articol de - Publicat luni, 29 martie 2021 07:02 / Actualizat luni, 29 martie 2021 07:25

România a fost învinsă la limită de Germania, 0-1, însă nemții au dominat jocul mai clar decât o arată scorul.

  • După rezultatele de azi din Grupa J, Armenia - Islanda 2-0 și Macedonia de Nord - Liechtenstein 5-0, „tricolorii” se clasează pe 3 înaintea ultimului joc din martie, miercuri, ora 19:00, în Armenia.

Toate detaliile despre România - Germania 0-1, AICI

Cu un Florin Niță în zi mare, naționala lui Mirel Rădoi a rezistat cu greu pe Arena Națională, profitând și de relaxarea nemților din unele momente. Portarul „tricolorilor” a avut mai multe intervenții salvatoare și a fost omul meciului, primind nota 9 din partea Gazetei Sporturilor.

La polul opus s-a aflat Mario Camora, care a fost schimbat la pauză și care a greșit decisiv la golul Germaniei. Acesta a luat nota 3!

5a primit Rădoi din partea Gazetei Sporturilor

Notele acordate de GSP după România – Germania 0-1

Florin Niță – 9

  • A prins o seară magică! E omul datorită căruia n-am încasat mai mult de un gol. A intervenit salvator în 4-5 situații care păreau compromise. L-a salvat o dată și transversala, la un șut de la distanță al lui Kimmich.

Ovidiu Popescu – 5

  • A încasat un galben în primul sfert de oră, ceea ce i-a mai tăiat din agresivitate și determinare până la sfârșitul partidei. O respingere neatentă către Kimmich i-a oferit mijlocașului german oportunitatea unei finalizări în forță, șut în transversală de la 25-30 m

Vlad Chiricheș – 6

  • N-a mai comis erorile ridicole din partida cu Macedonia de Nord. A apărut în ofensivă în două momente la începutul jocului, o deschidere excelentă către Mihăilă și o reluare în blocaj la un corner. A suferit mult în urmărirea lui Gnabry sau în blocajul lui Sane, când i-a făcut dublaj cu Ov. Popescu

Alin Toșca – 6

  • Coordonare potrivită pe ieșirile la ofsaid, mai greoi la răspunsurile defensive în fața jocului în viteză al nemților. A jucat 45 de minute stoper și alte 45 de minute fundaș stânga, după înlocuirea lui Camora. Ar fi fost probabil mai util dacă evolua de la bun început în flanc, pe zona de acțiune a lui Havertz

Mario Camora – 3

  • Un dezastru! A evoluat doar prima repriză, când, simțind slăbiciunile fundașului stânga al României, nemții au înclinat tot jocul către zona lui Camora. Depășit complet de viteza oaspeților, a părut un pui de găină aruncat în cușca cu lei.

Nicolae Stanciu – 5

  • Plasat departe de poarta lui Neuer, mijlocașul Slaviei Praga a apărut în prim-plan abia în ultimele secvențe ale partidei, când putea aduce egalarea. A preferat însă un dribling în plus și o finalizare ratată la colțul scurt în locul unei deschideri eficiente către Pușcaș, eliberat în gura porții. În rest, s-a pierdut în jocul epuizant de contracarare a unui adversar care a evoluat, totuși, cu frâna trasă

Răzvan Marin – 6

  • Prestație decentă. Ca apa sfințită: n-a făcut nici bine, nici rău! A încercat să-și intre cât mai serios în rolul de a se interpune pe circuitul de pase al Germaniei și de a-i obliga pe nemți să nu crească viteza de joc. A încercat un șt de la distanță în prima repriză. Tot atunci i-a dat o pasă riscantă înapoi lui Niță, iar Gnabry a fost la un pas să profite de naivitatea băiatului de la Cagliari

Ianis Hagi – 4

  • Lumea aștepta să iasă la rampă cu un assist, cu o lovitură liberă, cu un număr personal. Nimic din astea n-a pus pe masă. Jocul lui defensiv precar continuă să fie o povară pentru echipă.

Florin Tănase – 5

  • A avut două-trei încercări de finalizare, dar nu și-a reglat deloc tirul. A jucat în spatele lui Pușcaș timp de aproape 70 de minute, apoi a trecut în banda stângă după ieșirea lui Mihăilă și introducerea lui Man. Șters, chiar dacă a căutat să-și pună în evidență mobilitatea ofensivă

Valentin Mihăilă – 6

  • A început vijelios meciul, i-a propus o pasă de gol lui Keșeru, a plecat într-un sprint spre Neuer la o lansare semnată de Chiricheș, dar combustibilul s-a scurs relativ repede din genunchii fostului craiovean. Obligată mai mult să se apere și să contracareze posesia superioară a Germaniei, echipa nici nu prea i-a oferit oportunități să-și fructifice calitățile de vitezist

Claudiu Keșeru – 4

  • Un șut trimis în văzduh la începutul partidei e singurul reper memorabil contra Germaniei. N-a mai marcat un gol la națională din octombrie 2019, când a înscris împotriva Insulelor Faroe. Seceta prelungită arată fie un tip teribil de ghinionist, fie un jucător care și-a pierdut busola la națională, unde încă supraviețuiește pe fondul unei concurențe minime la nivel de vârf de atac
NOTE GSP: Analiza „tricolorilor” după România - Germania » Cine a jucat dezastruos + ce notă a luat Rădoi

Rezerve cu note

Andrei Burcă – 6

  • Intrarea lui a echilibrat o defensivă serios clătinată de seara nefastă a lui Camora. S-a coordonat mai atent cu Chiricheș în centrul apărării

Dennis Man – 4

  • Absent, parcă nici n-a fost pe teren în cele circa 25 de minute cât a evoluat după ce l-a schimbat pe Mihăilă.

George Pușcaș – 5

  • Mai combativ și mai prezent decât Keșeru. A fost aproape de a deveni eroul partidei dacă ar fi marcat la ocazia din finalul meciului, când a trecut în dribling prin apărarea nemților, dar a tras exact pe direcția lui Neuer.
  • Maxim și Cicâldău au intrat spre finalul partidei și nu au fost notați de reporterul GSP.

Clasamentul grupei J

FOTO. Cele mai tari imagini din România - Germania

+45 FOTO

VIDEO Conferința selecționerului Mirel Rădoi după înfrângerea României cu Germania, 0-1

Citește mai multe știri după România - Germania: 

Rădoi, enervat în două momente: „Dă-le, bă, mingea!” + „Sunt lucruri care nu se văd la TV”

Basarab Panduru, uluit de un fotbalist din România - Germania: „Rămâneau toți în spatele lui”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
Superliga
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Rapid a prezentat supertransferul anunțat în exclusivitate de GSP » Un motiv în plus ca fanii giuleșteni să vină la sală!
Handbal
Rapid a prezentat supertransferul anunțat în exclusivitate de GSP » Un motiv în plus ca fanii giuleșteni să vină la sală!

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (44)
observator_federal
observator_federal  •  29 Martie 2021, 10:05

O mare lejeritate a presei bucureștene în a desființa, cu orice ocazie favorabilă, fotbaliștii contracandidatelor Fcsb (apropo, Fcsb nu este Steaua și nu este nici măcar București -vezi sait UEFA). Că prin tradiție mai ușor ajungi la Națională (nu doar ca jucător ci și ca ”tehnician” de orice fel) dacă ai sau ai avut intersectări cu echipa lui Gigi se știe și este evident. Mi-e teamă că pe același considerent se promovează și în arbitraj, comisii tehnice și, posibil, în presa ”de specialitate”... Băi, așa o fi și în fotbalul din alte țări, unde ”direcția” o imprimă un club mai puternic financiar... La noi însă, în fundalul imaginii de ansamblu a fotbalului-cu toate anexele lui, nu le mai amintesc- se profilează imaginea lui Gigi Becali (eventual frecându-și mâinile), omul care și-a pus apăsat amprenta pe fotbal, așa cum și-a pus-o și prin registrele poliției... De dragul promovării fecesebeilor pe la loturi, au avut de suferit fotbaliști valoroși care au ieșit din circuitul Naționalei sau asupra cărora s-a dezlănțui Hidra cu o sută de capete (un singur crier. mic) a presei sportive. facem pariu că 1. Dacă nu ajungea la Parma, Mihăilă era și acum catalogat ca ieșit din formă și nu prindea Naționala. 2. Dacă nu ar fi ajuns și Dennis Man la Parma, Mihăilă ar fi intrat -indiferent de evoluțiile lui- într-un ”con de umbră”, clubul italian fiind considerat slab, etc. Fotbalul nostru a ajuns ”la mintea lui Gigi Becali”, lăsați orice speranță!!

960516360980727
MirceaSorin Paleacu  •  29 Martie 2021, 10:50

Un meci care, in multe situații, a avut un aspect de amical pe care o echipa de divizia B îl joaca cu o echipa celebra care vine la inaugurarea stadionului ei cel nou. Diferența uriașă de clasa! Am jucat respectuos, timid, cu “capul jos”,nu cumva sa ne supăram oaspeții... Senzatia e ,ca daca ar fi vrut ,ne-ar fi bătut la orice scor... Asta ne e nivelul... Trist...deprimant chiar... Ne vom întoarce curând in lumea noastră ,unde o pasa de 3-4 m care se da si in curtea școlii e catalogata geniala, unde pregătim socluri pentru regi și prinți, unde găsim in permanenta “briliante” și unde sutele de milioane de euro sunt “certitudini”.., Dacă nu ar fi de plans, fotbalul nostru chiar ar fi amuzant...

observator_federal
observator_federal  •  29 Martie 2021, 11:38
Postat de sakamoto pe 29 Martie 2021, 11:31

Nihaila a facut cel mai slab meci, de cind joaca la Nationale. Dar... a fost notat cu 6!!! Camora a primit de la exigentul profesor de tumbe, nota 3!!! Nu-i de-al lui! N-a fost ajutat deloc de...Nihaila, pupilul oltenesc. Si uite asa cum ne vedeti, nu i-am pacalit pe nemti. In mod cert, cu un selectioner adevarat-Mircea Lucescu-si nu cu un diletent-Radoi-Selectionata Romaniei obtinea alt rezultat. Ura si la gara!

Îi băteam pe nemți, zici? Cât despre Mihăilă, are al ”naționale” 6 goluri în 6 meciuri la U19, 5 goluri în 6 meciuri la U21 și, finalmente 1 gol în două selecționări la Naționala mare. Învață-i numele corect, că te faci de râs...

Vezi toate comentariile (44)
Comentează