FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - ISRAEL 1-1

VIDEO + FOTO Edi, așa vrei să ne duci la Euro? România, cu 50.000 de fani în spate, a marcat un gol norocos, apoi a fost băgată în corzi de Israel

Articol de , , , , , - Publicat sambata, 09 septembrie 2023 23:41 / Actualizat duminica, 10 septembrie 2023 00:06

În fața a aproape 50.000 de spectatori, România a remizat cu Israel, scor 1-1, în etapa #5 din preliminariile Euro 2024. „Tricolorii” au evoluat modest, e un rezultat nemeritat, dar rămânem pe locul secund, cu un punct mai mult decât adversara de sâmbătă seară.

  • România continuă parcursul din preliminariile Euro 2024. Jucăm marți, 12 septembrie, de la 21:45, cu Kosovo (Antena 1)
  • Celelalte rezultate de sâmbătă din grupa României: Kosovo - Elveția 2-2 și Andorra - Belarus 0-0.

România - Israel 1-1 » Cronică: Am scăpat iar cu un punct

Ca și în Kosovo și în Elveția, România a fost net dominată de Israel pe Arena Națională și, chiar dacă a condus la pauză, jocul a suferit cumplit în partea a doua, în care oaspeții ar fi meritat să plece cu toate punctele.

Cum a fost surprins Răzvan Burleanu pe Arena Națională » Un minut mai târziu, tot stadionul a început să huiduie
România - Israel 1-1
Cum a fost surprins Răzvan Burleanu pe Arena Națională » Un minut mai târziu, tot stadionul a început să huiduie

După 7 ani străvezii-vineți, România a fost iar în galben stălucitor de speranță. Jucam cu Israel o primă „finală” care să ne apropie de un vis ce părea doar o utopie după ultimele campanii. Oamenii au venit și au umplut ochi arena. „România, țara mea de dor”, un mesaj superb a fost desfășurat la o peluză.

Doar o fază, dar bună

Și totuși, meciul n-a început prea bine. Israelienii au jucat sus, au făcut presing, au câștigat repede baloane în jumătatea noastră, „tricolorii” timorați, au încercat doar să compenseze prin angajament, o echipă adversă care combina mai mult, chiar dacă fără mari ocazii. 

Era însă mereu presiune acolo, la 25 de metri de poarta noastră sau chiar prin careu. Chiar Stanciu a complicat o minge și era să comită un penalty. Am scăpat, deposedarea a fost corectă. 

E multă timorare în jocul nostru. Cea mai bună dovadă: Sorescu, scăpat pe dreapta, căutând cu disperare o soluție de centrare, a ieșit cu mingea dincolo de linia de out. „S-a vărsat”, cum se spune în fotbal. 

Israel atacă mult pe dreapta, pe partea lui Jehezkel, care e greu strunit de Coman și Bancu. Pe margine, Edi Iordănescu pare un Sfinx care încearcă să comande echipa din priviri. 

Și legăm o contră, Sorescu scoate din nimic o pasă la sacrificiu la Coman, Alibec continuă la Stanciu, care șutează, Glazer vrea să prindă cu plexul, scapă mingea în față și Alibec îl taxează. Pe Arena Națională e atâta galben că s-a făcut ziuă. Suna de parcă era ziua noastră. 

Oaspeții și-au mai pierdut reperele. Stanciu le-a mai dat o dată emoții, Alibec s-a bătut ca niciodată. Dar tot ei au avut ultimul cuvânt al reprizei, prin Dor Peretz, cu șut viclean, parat de Moldovan. Ei au avut mai mult mingea, noi n-am jucat mare lucru, dar am pus însă ceva pe tabelă. Și am intrat în avantaj la pauză. Aveam 4 puncte de Israel.

Dominați la toate capitolele

Partea a doua a început ceva mai echilibrat. Eram mai mult în jumătatea lor, dar fără idei și pericol. E doar un foc de paie, tot ei revin mai insistenți. Și după o minge vândută atât de ușor de Alibec, Gloukh stinge lumina. A avansat spre careu, Răzvan Marin nu l-a atacat, Drăgușin nu l-a blocat, iar jucătorul lui Salzburg ne-a taxat cu o executie seacă. 

Era 1-1, dar, mai rău, tot ei presau. Emoții mai mereu în careul nostru, dar am scăpat. Aveau un plus de valoare, de calitate, care se simțea mai mereu în duelurile directe, pasau mai fluid și lucid. 

A intrat cuplul Moruțan-Mihăilă, cel care ne-a adus punctul în Elveția. Dar nu se schimbă nimic. Am fost prea lenți, deciziile au venit greu, ocaziile nici atât. Alibec a bătut tare o „liber”, respinsă de Glazer, însă atât.

Salvați de bară și de Moldovan

Și pe un contraatac, Glokh a scăpat singur de la mijlocul terenului, l-a întors pe Burcă și a șutat. Ni s-a oprit imima, dar ne-a salvat bara! Am răspuns și noi, Stanciu l-a făcut scăpat pe Pușcaș, care singur, din stânga careului, a tras însă aiurea, stârnind doar hohotele peluzei. Ce ocazie! Mai ales că sunt atât de rare. Iar la noi în careu era tot mai multă disperare, la încursiunile lui Weissman și irezistibilul Glokh. A fost iureș pe final în fața porții noastre. 

Solomon a slalomat prin fața defensivei, iar pasa lui l-a găsit pe Kanichowsky, care, din 7 metri a fost blocat de Moldovan! Iar noi tot în gol, fără să construim nimic. Nimic nou. Promisiunile de dinainte de meci s-au lovit iar de realitatea cruntă. Nici urmă de curajoasa Românie promisă. Jucăm mai urât decât poate privirea să suporte. 

Chiar dacă ultima fază, șutul lui Răzvan Marin, a dat un fior tribunei. Care a amendat în multe momente jocul fără perspective al „tricolorilor”. Am luat un punct, dar iar cu șansă. Bucuria galbenă se amână iar. Mai avem de luptat. Dar trebuie în primul rând să și jucăm. Deocamdată, naționala rămâne datoare. Și, păzea!, că vine Kosovo, care a smuls, la fel ca noi, o remiză cu Elveția.

FINAL. România - Israel 1-1

Ce șansă am ratat! Surprize mari în grupa noastră: Elveția a fost egalată din nou în prelungiri!
PRELIMINARII
Ce șansă am ratat! Surprize mari în grupa noastră: Elveția a fost egalată din nou în prelungiri!
  • Final de meci. 
  • min. 90+4: Ultima ocazie ne aparține. Răzvan Marin trimite puțin pe lângă de la distanță.
  • min. 90: Suntem pe nicăieri, doar Israelul e pe teren. Solomon îl ia la țintă pe Moldovan din interiorul careului.
  • min. 87: Cicâldău e ultima schimbare a lui Edi Iordănescu. Iese Stanciu.
  • min. 83: Israel mai leagă un atac bun. Mohammed Abu Fani încheie o acțiune lucrată cu un șut puțin peste poartă.
  • min. 82: Apărarea noastră e groggy. Weismann centrează, Bancu deviază spre propria poartă, Moldovan respinge în corner.
  • min. 80: Numărul oficial de spectatori - 49.193.
  • min. 79: Stanciu îl servește excelent în gaură pe Pușcaș, care lovește greșit, rudimentar, și trimite slab dintr-o poziție favorabilă.
  • min. 76: Ocazie imensă Israel. Suntem surprinși pe contraatac, Gloukh se distrează cu fundașii noștri, dar trimite în bară.
  • min. 69: O torță aruncată de ultrașii noștri ajunge pe teren.
Edi, așa vrei să ne duci la Euro? România, cu 50.000 de fani în spate, a marcat un gol norocos, apoi a fost băgată în corzi de Israel
Edi, așa vrei să ne duci la Euro? România, cu 50.000 de fani în spate, a marcat un gol norocos, apoi a fost băgată în corzi de Israel
  • min. 66: Moldovan iese din poartă și greșește în fața lui Weissman, care încearcă ulterior o finalizare pretențioasă. Din fericire, nu-i iese.
  • min. 65: Edi simte că jocul nostru nu mai funcționează aproape deloc și mai face o „dublă” schimbare. Pușcaș și Olaru în locul lui Alibec, respectiv Marius Marin.
  • min. 63: Alibec încearcă o torpilă de la 35 de metri, Glazer boxează.
  • min. 58: Mingea trimisă din flancul drept de Sagiv Jehezkel cade pe bara transversală.
  • min. 56: Intră oamenii care ne-au adus punctul din Elveția. Ies Sorescu și Coman, intră Moruțan și Mihăilă.
  • min. 53: GOL ISRAEL! Cedăm în startul părții a doua. La marginea careului nostru, Oscar Gloukh are timp să-și pună mingea pe stângul și egalează, execuție în plasa laterală. 
Edi, așa vrei să ne duci la Euro? România, cu 50.000 de fani în spate, a marcat un gol norocos, apoi a fost băgată în corzi de Israel
  • min. 48: Bancu vine lansat din flancul stâng, e prins între Vitor și Jehezkel și cade. Vincic lasă jocul să continue.
  • min. 46: Start în repriza secundă.
+14 FOTO
  • Și Gică Hagi, managerul Farului, asistă la duel:
Edi, așa vrei să ne duci la Euro? România, cu 50.000 de fani în spate, a marcat un gol norocos, apoi a fost băgată în corzi de Israel
  • Vlad Chiricheș, fundașul FCSB-ului, e prezent la meci. Acesta s-a întreținut cu Anghel Iordănescu și a dat autografe spectatorilor.
Edi, așa vrei să ne duci la Euro? România, cu 50.000 de fani în spate, a marcat un gol norocos, apoi a fost băgată în corzi de Israel
  • Pauză pe Arena Națională. După prima repriză, Elveția conduce în Kosovo (1-0).
  • min. 45: Nu jucăm spectaculos, îi lăsăm pe israelieni să aibă inițiativa și așteptăm să lovim pe contraatac.
  • min. 42: Atent, Horațiu Moldovan respinge șutul de la 25 de metri semnat de Peretz.
  • Gazonul de pe Arena Națională nu se prezință în condiții excelente - detalii, AICI.
  • min. 30: Trecem pe lângă 2-0. Stanciu trimite puțin pe lângă de la 18 metri. Suntem pe ei!
  • min. 27: GOOOOL România! Coman îl deschide în stânga pe Alibec, care întoarce la Stanciu. „Decarul” nostru șutează în forță de la 20 de metri, Glazer respinge la același Alibec, care nu iartă din marginea careului mic!
Edi, așa vrei să ne duci la Euro? România, cu 50.000 de fani în spate, a marcat un gol norocos, apoi a fost băgată în corzi de Israel
  • min. 25: Ianis Hagi iese la încălzire și e aplaudat de spectatori.
Edi, așa vrei să ne duci la Euro? România, cu 50.000 de fani în spate, a marcat un gol norocos, apoi a fost băgată în corzi de Israel
  • min. 21: Ocazie bună pentru România - Stanciu centrează din lovitură liberă, Burcă reia cu capul pe lângă.
  • min. 14: După un start echilibrat, în care echipele s-au tatonat, meciul s-a încins în ultimele zeci de secunde. Stanciu ne-a dat emoții în propriul careu, Sorescu a irosit o acțiune care se anunța a fi promițătoare în flancul drept.
  • Scenografia fanilor români:
Edi, așa vrei să ne duci la Euro? România, cu 50.000 de fani în spate, a marcat un gol norocos, apoi a fost băgată în corzi de Israel
  • min. 1: A început meciul! Peste 40.000 de spectatori pe Arena Națională. Hai, România!

România - Israel. Echipele de start:

România: H. Moldovan - Sorescu, Cr. Manea, Drăgușin, Burcă, Bancu - R. Marin, N. Stanciu, M. Marin - Fl. Coman, Alibec
Rezerve:  Târnovanu, Aioani - Rațiu, Screciu, Cicâldău, Pușcaș, Mihăilă, I. Hagi, Rus, Olaru, Moruțan, Camora
Selecționer: Edward Iordănescu

Israel: O. Glazer – Dasa, Miguel Vitor, Goldberg, Revivo - Peretz, Lavi, Gloukh - Jehezkel, Turgeman, Solomon
Rezerve: D. Peretz, Jarafi – Jaber, Lemkin, Safuri, Weissman, Kinda, Kanichowsky, Abu Fani, Baribo, David, Davidzada
Selecționer: Alon Hazan

Arbitru: Slavko Vinčić // Asistenți: Tomaž Klančnik, Andraž Kovačič (toți Slovenia)

LIVE UPDATE » Cele mai noi informații de la reporterii GSP.RO de la Arena Națională

  • 40.000 de spectatori sunt pe stadion, dar continuă să intre! Echipele au ieșit pe teren. Urmează intonarea celor două imnuri. Primul al Israelului, apoi al României, interpretat de Felicia Filip.. Atmosfera e electrizantă! Hai, România! 
Ora 19:00. Așa arată în acest moment Arena Națională
+34 FOTO
  • La una dintre peluze, suporterii au afișat un banner imens tricolor cu mesajul: „Ţara mea de glorii, țara mea de dor!”. Vers din poezia „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie” a lui Mihai Eminescu. Mai sunt 10 minute până la start și sunt 35.000 de spectatori! 
  • Mai sunt 20 de minute până la fluierul de start. În acest moment sunt 25.000 de oameni în stadion! Câteva mii se află la intrările principale în stadion, apoi urmează să treacă de cele două filtre de securitate pentru a ocupa locul de pe bilet.
  • Adrian Porumboiu, fostul arbitru internațional a ajuns la stadion. „Pe Stanciu mizez! Dacă vom câștiga astăzi va fi un meci decisiv. Dar va fi o partidă grea, așa sunt toate. Important e să avem și puțin șansă. Atmosfera îmi place, am venit cu nepotul, cu băiatul, în familie, să vedem un meci și un rezultat pe măsură. Sperăm să ne bucurăm și să avem ce lucruri pozitive să discutăm”, a spus Adrian Porumboiu cu o oră înainte de România - Israel.
  • Elias Charalambous, antrenorul celor de la FCSB a ajuns alături de Marius Ianuli la Arena Națională. Astăzi, FCSB a câștigat, scor 2-1, partida amicală disputată împotriva celor de la CSM Alexandria. Pentru roș-albaștri au înscris Damjan Djokovic (32) și Octavian Popescu (38).
  • Analistul video al Israelului a montat o camera specială care-l va ajuta să transmită imagini, dar și statistici în timp real celor din staff. Acesta ocupă un loc la nivelul al treilea al Arenei Naționale.
  • Celebra formație „Mariachi Los Platanos” nu vor lipsi de la meci! Aceștia au devenit cunoscuți de pe vremea în care susţineau "melodic" meci de meci formația FC Naţional. Conform DigiSport, componenții trupei sunt absolvenţi de Conservator, iar în tribunele stadionul Cotroceni au apărut în 1996. Ei au cântat în Muzica Reprezentativă a Armatei, iar trupa au înfiinţat-o după ce au ieşit la pensie.
Ora 19:00. Așa arată în acest moment Arena Națională
+34 FOTO
  • La ora 21:00, primii care au ieșit de la vestiare au fost cei din Israel într-un cor imens de fluierături. La zece minute distanță pe gazon și-au făcut apariția și „tricolorii”, moment în care toți spectatorii s-au ridicat în picioare și i-au ovaționat. 15.000 de fani sunt în stadion în acest moment.
  • „Bună seara, București! Bună seara, România. Bine ați venit pe Arena Națională! Suntem aici să încurajăm echipa națională spre drumul ei spre Euro 2024”. Acesta a fost mesajul de bun-venit al crainicului pentru cei 12.000 de fani prezenți deja pe stadion.
  • Suporterii celor din Israel continuă să vină în număr mare spre stadion. Aproximativ 500 de bilete le-au fost rezervate în peluză pentru această confruntare. Înainte să intre în arenă au făcut un adevărat spectacol în fața arenei. Au dansat și cântat, apoi au mizat pe o victorie clară a echipei condusă de Alon Hazan. Foarte mulți suporteri din Israel și-au cumpărat bilete și la tribuna oficială.
  • Portarii echipei naționale au ieșit la încălzire. Moldovan, Târnovanu și Aioani au fost aplaudați de spectatorii prezenți în tribune. Edi Iordănescu a mers din nou pe mâna portarului celor de la Rapid și în confruntarea din această seară.
  • Vacarm la sosirea echipei naționale a României! Sute de suporteri i-au așteptat pe jucători în momentul venirii la Arena Națională. Aceștia au fost aplaudați la scenă deschisă și încurajați să lupte pentru victorie și pentru România. La scurt timp au ieșit pe teren în aplauzele celor 4.000 de fani prezenți pe stadion.
  • Suporterii israelieni au fost alocați la nivelul 1 al peluzei. Ca să măsură de siguranță a fost blocat un singur sector, acesta fiind sub supravegherea celor de la firma de pază. Fanii din Israel au arborat mai multe steaguri, având și câteva steaguri.
Ora 19:00. Așa arată în acest moment Arena Națională
+34 FOTO
  • Așa cum UEFA a anunțat, brigada de arbitri care va conduce meciul România – Israel este condusă de Slavko Vincic (43 de ani, Slovenia). Care va fi ajutat la cele două tușe de conaționalii Tomaž Klančnik (40 de ani) și Andraž Kovačič (37 de ani). Aceștia au ieșit la inspecția oficială a terenului.
  • Vincic e arbitru FIFA din 2010 și a mai arbitrat o dată un joc al selecționatei României. În 2014, a fost la centru la meciul amical România – Danemarca 2-0, goluri marcate de Claudiu Keșeru. Pe baca României se afla atunci Anghel Iordănescu.
  • Meciul din această seară beneficiază de arbitraj VAR. Arbitrul VAR delegat de UEFA este Nejc Kajtazovic, ajutat de asistentul Rade Obrenovic.
  • Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei a făcut controale extrem de masive autocarului echipei naționale celor din Israel. După ce i-au lăsat pe jucători la tunel, autocarul a fost escortate până la una dintre parcările VIP. Fotbaliștii sunt îmbrăcați în tricouri albe și pantaloni de culoare albastră.
  • Florin Răducioiu, expertul celor de la Prima TV a fost blocat de forțele de ordine în zona de sosire a celor două autocare. Acestuia nu i-a fost permis accesul spre tribuna oficială până la sosirea delegațiilor la Arena Națională.
  • Partida din această seară va fi transmisă în direct pe Prima TV. Comentatori, de la stadion: Emil Grădinescu și Costi Mocanu. Deținători de drepturi sunt și cei de la DigiSport, dar nu pot transmite meciul în direct, ci doar în reluare. Și aceștia au post special de comentariu la stadion. De asemenea, comentatorii televiziunii din Israel au ajuns deja la postul de comentariu.
  • Fanii ajunși pe stadion au parte și de produse de mâncare. Alunele de pădure coapte, fistic copt și sărat, crochete cu susan sau croissant cu ciocolată, la prețul de 5 lei. La 10 lei, fanii își pot cumpăra chipsuri, popcorn sau sandwich-uri cu șnițel sau piept de pui. Apă plată sau minerală, sucuri sau berea fără alcool se vând tot cu 5 lei.
  • ORA 19:45! S-au deschis porțile de acces în stadion. Ionel Dănciulescu și Ionuț Badea au fost printre primii oameni din fotbal care au ajuns la Arena Națională și au intrat la oficială. Aproximativ 48.000 de spectatori sunt așteptați la confruntarea din această seară cu Israel.
Ora 19:00. Așa arată în acest moment Arena Națională
+34 FOTO
  • Sponsorii echipei naționale au pregătit o zonă specială de relaxare în curtea interioară a stadionului. Suporterii vor putea participa la tot felul de concursuri și pot pleca acasă cu premii. Șepci, tricouri, dar și vouchere de reducere la cumpărături.
  • Primii suporteri israelieni au ajuns la stadion. Aceștia au fost escortați de jandarmi. „O să batem cu 2-1! Îmi place cum arată echipa României, mai ales că-l aveți pe fiul lui Hagi. Dar lăsați-l mai mult să joace”, a transmis unul dintre fani.

75 de jurnaliști româniau fost acreditați de către Federația Română de Fotbal pentru meciul cu Israel. Lor li se adaugă un număr de 11 fotoreporteri

  • Gazonul arată impecabil! Acesta a fost udat în jurul orei 19:00, urmând ca procedura să se repete cu câteva momente înaintea fluierului de start. Nu există niciun fel de zonă cu probleme, totul fiind în condiții excepționale.
  • Vestiarul echipei naționale e pregătit pentru marele meci! Jucătorii noștri vor evolua în tradiționalul galben. Totul a fost aranjat la dungă de Cornel Mateiași, kit managerul primei reprezentative, dar și al celor de la Rapid.

  • După meci, liniile 40, 55, 86, 90, 102, 104 și 335 vor avea un program de circulație prelungit până la ora 00.30, pentru a asigura transportul spectatorilor care asistă la meciul din această seară.
  • Dacă până acum suporterii își puteau cumpăra produse cu însemnele echipei naționale de la stadion, de această dată singurul magazin deschis este cel de la centrul comercial din apropierea Arenei. Acesta se află la Mega Mall, etaj 1.
  • Echipele de securitate au intrat în dispozitiv. Vor exista controale suplimentare pentru spectatori. Un filtru la baza scărilor care dau spre tribune, apoi cel de-al doilea la validarea biletelor la turnicheți. În interiorul Arenei Naționale sunt inclusiv jandarmi pentru a preveni posibilele incidente între suporteri.
  • Bun găsit! Suntem pe Arena Națională și vom transmite pe GSP.RO cele mai importante informații de la stadion. 45.000 de spectatori sunt așteptați la meciul din această seară dintre România și Israel.
Ora 19:00. Așa arată în acest moment Arena Națională
+34 FOTO

UPDATE 18:10 Liel Abada (21 de ani), extremă dreapta și vedetă a naționalei Israelului, nu va juca în partida cu România. Fotbalistul lui Celtic a suferit o accidentare la ultimul antrenament al naționalei și a fost trimis în Scoția pentru investigații suplimentare. Abada ar avea o problemă la coapsă și ar urma să lipsească o lună de pe gazon. 

România scapă de un pericol! Vedeta Israelului a fost trimisă acasă chiar în ziua meciului
ROMÂNIA - ISRAEL
România scapă de un pericol! Vedeta Israelului a fost trimisă acasă chiar în ziua meciului

UPDATE 18:00 „Fanii prezenți diseară pe Arena Națională vor găsi programul de meci gratuit editat de Federația Română de Fotbal”, informează FRF.

Edi, așa vrei să ne duci la Euro? România, cu 50.000 de fani în spate, a marcat un gol norocos, apoi a fost băgată în corzi de Israel

UPDATE 16:00 Cu aproximativ 3 ore înainte de startul meciului, tribuna a doua arată superb. Asta pentru că au fost așezate pe scaune 16.500 de tricouri galbene ale naționalei, care-i așteaptă pe spectatori. Inițiativa le-a aparținut celor de la Penny, sponsor FRF.

Edi, așa vrei să ne duci la Euro? România, cu 50.000 de fani în spate, a marcat un gol norocos, apoi a fost băgată în corzi de Israel

UPDATE 14:30 La această oră mai sunt disponibile 2.000 de bilete la peluze pentru partida de diseară, la case și online. Numărul maxim de spectatori diseară este de 48.000, din cauza zonelor de securitate. Capacitatea Arenei Naționale este de 55.000.

UPDATE 14:00 Imnul României va fi interpretat în această seară de Felicia Filip, soprana cu voce de aur, care a cântat pe scene internaționale, precum Royal Opera House Covent Garden din Londra, la Moscova, Barcelona, Tokyo sau Toronto.

Craioveanu trage un semnal de alarmă: „Ne păcălim dacă spunem că am jucat bine cu Elveția și Kosovo
INTERVIU
Craioveanu trage un semnal de alarmă: „Ne păcălim dacă spunem că am jucat bine cu Elveția și Kosovo" » Ce îi reproșează lui Iordănescu și ce spune despre Universitatea Craiova

UPDATE 13:00 FRF anunță că accesul în stadion se va face începând cu ora 19:45. Pentru fan zone și activități promoționale dedicate suporterilor în „Arena Fanilor”, porțile se vor deschide începând cu ora 18.45.

De asemenea, programul STB va fi prelungit până la ora 01.00 a zilei de 10.09.2023.

Stelea mizează pe Moldovan cu Israel și Kosovo: „Așa ar trebui să abordeze echipa României această dublă”
românia
Stelea mizează pe Moldovan cu Israel și Kosovo: „Așa ar trebui să abordeze echipa României această dublă”

Federația a comunicat și câteva reguli de acces pentru spectatori, printre care: 

  • Să nu introducă și să nu afișeze însemne, să nu scandeze sloganuri cu caracter politic. 
  • Să nu se implice în nici un fel de discriminare de rasă, etnică sau religioasă, să nu promoveze în nicio formă persoane vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii ori adepte ale ideologiei fasciste. 
  • Să nu introducă în incinta Arenei Naționale niciun fel de inscripții, embleme, pancarte, bannere, afișe sau alte suporturi care conțin texte, litere, simboluri, sloganuri, imagini ori texte; sunt permise exclusiv steagurile naționale ale României, Israelului sau Kosovo arborate pe suport din material plastic;

UPDATE 12:30 Lotul Israelului anunțat pentru acest meci: 

Daniel Peretz, Glazer, Jarafi (portari), Dasa, Miguel Vitor, Lemkin, Goldberg, Revivo, Davidzada (fundași), Jaber, Lavi, Safuri, Dor Peretz, Solomon, Kinda, Gloukh, Abu Fani, Jehezkel (mijlocași), Weissman, Turgeman, Baribo, David (atacanți)

Interviu de colecție cu Aurel Beldeanu: „Jucători sunt destui, dar nu mai avem fotbaliști! Nu e normal să dai mingea de la stânga la dreapta și înapoi spre poartă!”
ROMÂNIA - ISRAEL
Interviu de colecție cu Aurel Beldeanu: „Jucători sunt destui, dar nu mai avem fotbaliști! Nu e normal să dai mingea de la stânga la dreapta și înapoi spre poartă!”

UPDATE 11:30 Edi Iordănescu a anunțat lotul, iar „tricolorii” și-au ales numerele de pe tricou.

Bogdan Racovițan, Tudor Băluță și Daniel Bîrligea n-au prins lotul pentru meciul cu Israel:

  • 1. Ștefan TÂRNOVANU 
  • 2. Andrei RAȚIU 
  • 3. Radu DRĂGUȘIN 
  • 4. Cristian MANEA 
  • 5. Vladimir SCRECIU 
  • 6. Marius MARIN 
  • 7. Denis ALIBEC 
  • 8. Alexandru CICÂLDĂU 
  • 9. George PUȘCAȘ 
  • 10. Nicolae STANCIU 
  • 11. Nicușor BANCU 
  • 12. Horațiu MOLDOVAN 
  • 13. Valentin MIHĂILĂ 
  • 14. Ianis HAGI 
  • 15. Andrei BURCĂ 
  • 16. Marian AIOANI 
  • 17. Adrian RUS 
  • 18. Răzvan MARIN 
  • 19. Darius OLARU 
  • 20. Florinel COMAN 
  • 21. Olimpiu MORUȚAN 
  • 22. Mario CAMORA 
  • 23. Deian SORESCU
Edi, așa vrei să ne duci la Euro? România, cu 50.000 de fani în spate, a marcat un gol norocos, apoi a fost băgată în corzi de Israel

UPDATE 11:00 Edi Iordănescu a testat la antrenamentul de seară și formula: H. Moldovan - Cr. Manea, A. Burcă, R. Drăgușin, Bancu - R. Marin, T. Băluță, N. Stanciu - I. Hagi, Alibec, Fl. Coman.

Hagi și Coman sunt considerați mai utili în formula de start pentru că fac mai bine faza defensivă decât Moruțan, respectiv Mihăilă. Coman și-a revenit după răceală și s-a mișcat bine la ultimele antrenamente.

Hagi și Coman au fost titulari și cu Elveția (2-2), iar Moruțan și Mihăilă au fost introduși în ultima jumătate de oră de joc, când România era condusă cu 2-0. Mihăilă a reușit o dublă de senzație, din două pase decisive oferite de Moruțan.

Ce a spus Edi Iordănescu înainte de meci:

Vom încerca să ne concentrăm pe ce avem noi de făcut, dar nu vom subestima Israelul, are mulți jucători cu meciuri în cupele europene. Vom da totul, cred că suntem pregătiți. Suntem în fața unui moment important, dar suntem departe de obiectiv. E un joc cheie, dar nu decisiv. Îmi doresc bucurie, nu vrea să văd întristare. Îmi doresc mai mult ca oricând ca echipa să fie limpede în decizii, și miza să nu e umbrească deciziile. Avem o datorie față de noi, față se suporteri, ca după mulți ani să facem un pas către o calificare mult așteptată.

Sunt ani în care am suferit, calificări ratate, eu am considerat că am pierdut multe din reperele pe care naționala le avea. Poate am luat măsuri categorice care nu mi-au plăcut, dar sunt pregătit pentru asta și îmi asum. Am avertizat, apoi am arătat ă nu glumesc cu ce vorbesc. Dacă avem un grup care arată unitate, înseamnă că au fost decizii bune

VIDEO. Totul despre România - Israel

Citește și:

Dezvăluiri din interior despre tactica României: „Am stat cu Edi până la ora 23. A făcut o schimbare săptămâna asta”

Vot de încredere pentru Ianis Hagi » Cum a justificat selecționerul convocarea + comparație cu Gică Hagi după 26 de selecții

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (397)
marcbrad
marcbrad  •  12 Septembrie 2023, 16:19
Postat de Danemarca_Albania_2_0 pe 11 Septembrie 2023, 17:17

Ca orice p(r)ostac zecesebist tu nu ai rusine si nici demnitate, nici macar vreo urma de asa ceva. O TARA INTREAGA L-A VAZUT PE OLARU BAGAT FIX CA SA FACA LUCRURILE PE CARE SE PRESUPUNE CA AR STI SA LE FACA, FIX CAND SITUATIA O CEREA. Si l-a vazut ce a produs, adica zero, asta ca sa fim blanzi. Noroc ca arbitrul a fluierat un fault in atac imaginar, altfel ne curata de tot "perla" ciobanului. SI ASTA SE REPETA DE ANI SI ANI DE ZILE, DE LA CELEBRII BANEL SI DODEL INCOACE. Deci da, cand o sa dispara zecesebe va incepe Nationala Romaniei sa-si revina usor-usor. Sper ca evenimentul sa-l prinda pe cioban cocosat de rusinea propriilor fapte, pe la vreo manastire...

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

bizzonu
bizzonu  •  12 Septembrie 2023, 16:03
Postat de Danemarca_Albania_2_0 pe 11 Septembrie 2023, 17:17

Ca orice p(r)ostac zecesebist tu nu ai rusine si nici demnitate, nici macar vreo urma de asa ceva. O TARA INTREAGA L-A VAZUT PE OLARU BAGAT FIX CA SA FACA LUCRURILE PE CARE SE PRESUPUNE CA AR STI SA LE FACA, FIX CAND SITUATIA O CEREA. Si l-a vazut ce a produs, adica zero, asta ca sa fim blanzi. Noroc ca arbitrul a fluierat un fault in atac imaginar, altfel ne curata de tot "perla" ciobanului. SI ASTA SE REPETA DE ANI SI ANI DE ZILE, DE LA CELEBRII BANEL SI DODEL INCOACE. Deci da, cand o sa dispara zecesebe va incepe Nationala Romaniei sa-si revina usor-usor. Sper ca evenimentul sa-l prinda pe cioban cocosat de rusinea propriilor fapte, pe la vreo manastire...

CE SA FACA OLARU DACA NU ARE CU CINE? TOATE MINGILE ERAU BUBUITE SUS, NU SE FACEA PRESSING ORGANIZAT CA NU AVEM LIDER IN TEREN. OLARU E BUN DAR NU ATAT DE BUN SA CONDUCA ECHIPA NATIONALA SI SA PREIA FRAIELE. UITA_TE LA RELUAREA MECIULUI SI VEZI CUM TOATE MINGILE ERAU BUBUITE IAR CAND AJUNGEA LA OLARU MINGEA NU AVEA CU CINE JUCA CA TOTI DORMEAU SAU SE PLIMBAU SI NU SE DEMARCA NIMENI. LASA_L PE OLARU CU COMAN IN TEREN MACAR SA SE INTELEAGA CU CINEVA CA ALTFEL TOTI SUNT STRAINI NU SE CUNOSC INTRE EI.

bizzonu
bizzonu  •  12 Septembrie 2023, 15:59
Postat de Catalynn_6 pe 10 Septembrie 2023, 12:31

Da ma, când m-am ascuns io vreodată!? Nu urăsc nimic pe lumea asta mai mult decât prostia, si implicit ceea ce a devenit sinonim cu prostia, fcsbismul! Zi ma tăntălăule, am spus io vreodată ca NU va urăsc din adâncul sufletului!? Când ma am spus io vreodată așa ceva!? In adolescenta cand am început sa învăț si io istoria care nu apărea prin manualele comuniste, îmi venea oarecum greu sa înțeleg ura unora fata de propriul lor popor. De exemplu Mao sau Pol Pot au exterminat milioane de-ai lor, măcar Stalin si austriacul nu si-au omorât propria etnie, nu direct cel puțin. Bai, de când ați apărut voi, am ajuns sa ii reevaluez! Daca as avea un buton roșu la îndemâna pe care daca apăs ar dispare toți fcsbistii, bai, nu as ezita o clipa sa il apăs! Îți e clar acum cât de mult va urăsc!? Ca văd ca aveai nelămuri!

ESTI BOLNAV BA, ESTI OK? CE AI PATIT?

Vezi toate comentariile (397)
Comentează