Articol de Maria Olteanu - Publicat miercuri, 27 noiembrie 2024, 09:43 / Actualizat miercuri, 27 noiembrie 2024 09:59
Naționala din Kosovo a pierdut partida cu România, 0-3 la „masa verde”, joc abandonat la scorul de 0-0, în minutele de prelungire. Adversarii au anunțat că merg la TAS, însă un jucător explică faptul că decizia UEFA nu a contat pentru el și colegii lui, mai presus de orice fiind semnalul de alarmă pe care au vrut să îl tragă.
La București, în etapa a 5-a din Liga Națiunilor, kosovarii au decis să nu mai termine pe teren meciul, acuzând comportamentul rasist al fanilor români. După 70 de minute de așteptare, au abandonat jocul, iar la comisii, așa cum era de așteptat, au pierdut această dispută. Acum sunt deciși să își caute dreptatea la TAS.
La două săptămâni de la acel meci, Elvis Rexhbecaj a venit cu un nou mesaj din partea kosovarilor, explicând faptul că rezultatul dictat de UEFA nici nu a mai contat, având în vedere cele întâmplate în timpul meciului.
Kosovarii, neinteresați de înfrângerea la comisii cu România
După decizia UEFA, Federația din Kosovo a anunțat că va merge la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, considerând că rezultatul dictat nu a fost cel corect. Chiar și așa, jucătorii naționalei sunt mulțumiți de cum a ieșit totul, susținând că mesajul pe care au vrut să îl transmită a fost mai important decât orice rezultat.
„Nu a contat pentru noi (n.r.- că au pierdut la masa verde). Toți suntem ființe umane, sunt complet normal ca toți ceilalți. Am două mâini, două picioare, doi ochi, două urechi. Am făcut un joc extrem de bun în România și este trist că nu se vorbește despre asta.
Sunt incidente pe care nu le mai acceptăm. Așa ceva nu ar trebui să fie nicăieri, nu doar pe terenul de fotbal. Am transmis un semnal clar că nu vom continua așa”, a spus Elvis Rexhbecaj, citat de Koha.
Pe lângă pierderea partidei cu 0-3 la „masa verde”, Kosovo a fost amendată și cu 6.000 de euro. De partea cealaltă, România a fost sancționată cu o amendă mult mai mare, de 128.000 de euro, și închiderea stadionului pentru următorul meci de pe teren propriu.
În cazul acesta, nu avem decât o singură poziție, aceea de a ne prezenta în fața TAS, de a ne apăra și, bineînțeles, de a și câștiga. Aproape în toate procesele în care FRF a fost parte, am reușit să câștigăm.
Nu am primit încă motivarea din partea UEFA, dar rămâne această amendă irațională. Utilizarea unui laser a fost sancționată mai mult decât gestul provocator al jucătorilor kosovari, care a dus la tot acest incident.Așteptăm următorul pas, anume să primim motivarea deciziei, pe care am solicitat-o. Apoi vom lua o decizie la nivelul FRF, în ceea ce privește următoarea etapă, adică dacă vom ataca această decizie.
Singura posibilitate a unei părți care nu este mulțumită este să atace decizia respectivă. Ținând cont că a fost o procedură de urgență, fiindcă urma o tragere la sorți, UEFA a redus totul la o singură comisie, iar apelul se poate face în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv
- Răzvan Burleanu, președinte FRF