Articol de Daniel Scorpie - Publicat sambata, 07 septembrie 2024 13:39 / Actualizat sambata, 07 septembrie 2024 15:32
Grație triumfului net repurtat vineri seară, la Pristina (3-0), naționala României este creditată cu 88% posibilități de a câștiga grupa a 2-a din Nations League și a reveni în divizia secundă a competiției ♦ Mai mult, conform algoritmului de simulare al Football Meets Data, trupa lui Mircea Lucescu ocupă o poziție favorabilă (a 6-a din 12 echipe) în Urna 2 valorică, din care se vor extrage bilele la tragerea la sorți pentru Mondialul de peste 2 ani, organizat de SUA, Canada și Mexic ♦ Turneu final din 2026 la care „tricolorii” ar putea ajunge, mai ușor, pe traseul cu „scurtătură” oferit de Liga Națiunilor.
Startul ca din tun al echipei naționale sub comanda experimentatului său selecționer Mircea Lucescu, 3-0 scos în Kosovo, în a doua grupă în Liga 3 a Nations League, ne sporește speranțele ca, după ce am făcut o frumoasă figură la Euro 2024, să ne calificăm și la Cupa Mondială de peste doi ani.
Avem, așadar, două variante, cu din ce în ce mai mari șanse de succes, de acces la turneul final găzduit, în America de Nord, de cele trei țări amintite.
88% șanse de a câștiga grupa și a urca în Liga 2
Agenția Football Meets Data, specializată de câțiva ani buni în predicții fotbalistice la orice nivel și competiție, a publicat situația actualizată după ziua a doua a rundei inaugurale a Nations League. Și a poziționat România, oricum favorită certă la revenirea în eșalonul secund valoric al UNL, pe poziția de lider, cu 88% șanse de a câștiga seria din care mai fac parte reprezentativele din Cipru și Lituania.
Pentru eventualitatea, tot mai puțin probabilă și nedorită pentru „tricolori”, de a încheia pe #2, procentajul e redus la 10%, iar pentru locul al treilea la 2.
Kosovo, adversara tocmai demolată de elevii lui Il Luce, e creditată cu posibilitățile cele mai mari de a încheia parcursul competiției în spatele nostru (43%), peste Cipru (38%) și outsidera Lituania (10%).
Egalii Slovaciei, sub ucraineni, turci, suedezi și galezi!
Mutând și mergând mai departe analiza către preliminariile CM 2026, România posedă un statut privilegiat și pentru a se găsi în urnă imediat în spatele capilor de serie (vor fi 4 poturi a câte 12 naționale plus o a cincea cu 7 formații, dintr-un total de 55 de participante, Rusia fiind exclusă din calcule, din cauza suspendării primite din partea FIFA, ulterior invaziei din Ucraina!).
Grupele de calificare ale Mondialului (12), 7 a câte cinci naționale și 5 a câte patru echipe, vor fi cunoscute la o dată ce va fi stabilită de UEFA (finele lui noiembrie sau începutul lunii decembrie), după ce va fi definitivată situația în Nations League (cine va juca în Final 4, care vor fi câștigătoarele de grupă în cele patru Ligi etc.).
Din algoritmul folosit de FMD, reprezentativa ajunsă acum două luni până în „optimile” Euro 2024 (acolo am cedat, 0-3, contra Țărilor de Jos) și poziționată, conform rankingului continental, pe #21 înaintea startului din Nations League, are a cincea șansă dintre cele 12 potențiale echipe incluse în Pot 2 să fie plasată la tragerea la sorți imediat în spatele celor 12 capi de serie.
„Tricolorii” sunt la egalitate cu slovacii (94% șanse, cu 6 procente mai mult decât înaintea succesului de ieri din Kosovo), în comapania căror am și remizat (1-1) în meciul final al grupei de la Euro 2024. Grație acelui rezultat nedecis am și mers la braț în „optimi”, în detrimentul eliminatei Ucraina.
Ungaria este văzută ca ultima în a doua urnă valorică!
Înaintea selecționatei pregătite, perfect până în prezent, de Mircea Lucescu se găsesc doar patru echipe naționale, toate creditate ca prezențe (cvasi)sigure în această urnă valorică:
22este locul actual ocupat de România în Europa, conform topului FIFA actualizat în urma victoriei din Kosovo. „Tricolorii” au bifat +3.91 la coeficient până la 1.478,61 (la numai 3,73 puncte în spatele slovacilor). Și, foarte important, distanțați la +15,76 deasupra Norvegiei (prima acum în urma a treia valorică, locul 25)
Turcia (0-0 ieri la Cardiff), Suedia (3-1 joi în Azerbaidjan) și Țara Galilor (locurile 17-19 în topul la zi al UEFA, toate cu 100%) plus Ucraina (debutează diseară cu Albania, pe „teren propriu”, 98%). Sub noi apar, în analiza „Football Meets Data”, nume ca Austria (81%), Cehia (78%), Serbia (69%), Scoția (61%) plus Norvegia și Ungaria (ambele cu 57% și la coada urnei).
Învinsa României din iunie are 2% șanse să fie cap de serie!
Ceea ce este însă și mai interesant rezultă din eventualitatea ca una dintre cele 12 selecționate aflate acum în Pot 2 să facă saltul, la finalul meciurilor programate în această toamnă în Nations League, în rândul favoritelor.
Doar trei echipe sunt estimate ca având șanse, conform coeficientului actual UEFA: Ungaria (locul 13, cu 43%), Turcia (#14, 31%), Austria (#14, 19%) și Ucraina (#15, 2%; eroarea de un procent peste sută e în marja de eroare a calculului FMD).
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro