FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - MUNTENEGRU

Oboseala „face” echipa cu Muntenegru » Așa ar putea arăta primul „11” al României la ultimul meci din această lună

Niță și Chiricheș sunt singurii integraliști ai României în toate cele 3 meciuri de până acum // foto: Imago Images
Niță și Chiricheș sunt singurii integraliști ai României în toate cele 3 meciuri de până acum // foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 13 iunie 2022 08:29 / Actualizat luni, 13 iunie 2022 09:48

Selecționerul Edi Iordănescu (43 de ani) a precizat că mulți jucători sunt epuizați fizic și au cerut schimbare cu Finlanda. În consecință, va efectua mai multe schimbări pentru partida România - Muntenegru, programată marți, 14 iunie, ora 21:45.

  • Partida cu Muntenegru, găzduită de stadionul Giulești, va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizată de PrimaTV.

Edi Iordănescu a spart gheața! După un egal şi trei eşecuri, a venit și prima victorie din mandatul său de selecționer, 1-0 cu Finlanda, sâmbătă seară, în Giulești. Un succes meritat, obținut însă cu multă suferință și cu destul noroc. 

Iordănescu și „tricolorii” n-au prea mult timp să savureze cele trei puncte, mâine urmează meciul retur cu Muntenegru, tot în Giulești, ultimul din seria infernală de patru jocuri în 11 zile. 

Cu jucători sleiți de puteri, naționala României are nevoie de o nouă victorie, pentru a scăpa de ultimul loc și a continua să spere la primele două poziții în grupa din Liga Națiunilor.

MM Stoica a întrerupt abrupt dialogul Samuilă - Reghecampf: „Lipsă de respect! Fac anunțul acum”
FCSB
MM Stoica a întrerupt abrupt dialogul Samuilă - Reghecampf: „Lipsă de respect! Fac anunțul acum”

Edi Iordănescu a folosit 24 de jucători în primele 3 meciuri

Alcătuirea echipei pentru meciul cu Muntenegru reprezintă o mare provocare pentru selecționer, care trebuie să găsească noi resurse de energie în cadrul lotului. În contextul actual, teoria conform căreia echipa câștigătoare nu se schimbă nu mai are nicio relevanță. 

În cele trei jocuri disputate, cu Muntenegru (0-2/4 iunie, Podgorica), Bosnia Herțegovina (0-1/7 iunie, la Zenica) și Finlanda (1-0/11 iunie, Giulești), Edi a folosit 24 din cei 30 de jucători convocați.

Florin Niță și Vlad Chiricheș, singurii integraliști

Portarul Florin Niță (34 de ani) și căpitanul Vlad Chiricheș (32 de ani) sunt singurii integraliști, cu 270 de minute jucate într-o săptămână. Cei doi veterani și-au revenit din punct de vedere mental după erorile care ne-au îngropat cu Muntenegru și cu Bosnia, iar sâmbătă seară au contribuit din plin la victoria cu Finlanda.

Selecționerul a dat de înțeles că va miza și mâine seară pe Niță și pe Chiricheș, deși medicii sportivi consultați de Gazeta Sporturilor înaintea „seriei de foc” avertizau că niciun jucător nu ar putea să evolueze în toate cele 4 partide

„Și trei sunt deja prea multe. Sistemul muscular și cel cardiovascular sunt extrem de solicitate”, susțin specialiștii.

„La Niță este mai ușor, pentru că este portar”, a spus Edi Iordănescu. Problema este la Chiricheș. 

Vlad a făcut un efort deosebit, cum de altfel a făcut toată echipa. S-a acumulat oboseală, nu e ușor, încercăm să ne recuperăm. Chiricheș este un jucător extrem de valoros, matur, vom discuta. Să vedem cum se va simți și vom lua o decizie. Dacă Vlad, după toate criticile primite după meciul cu Muntenegru, a putut să-și ridice instant nivelul în meciurile cu Bosnia și cu Finlanda, înseamnă că a avut putere și a arătat de ce este căpitanul echipei naționale
- Edi Iordănescu

Cine intră de pe bancă în România - Muntenegru

În cazul în care Chiricheș se resimte și nu va putea juca, Edi va apela la perechea de stoperi Andrei Burcă - Adrian Rus, iar ca rezervă va fi Ghiță, care n-a prins până acum lotul de 23. 

Alți doi jucători, mijlocașii Răzvan Marin (26 de ani) și Cicâldău (24 de ani) au jucat în toate cele trei meciuri, adunând cam aceleași minute, 174, respectiv 170. Ambii au fost folosți titulari de două ori, dar numai Cicâldău a bifat un meci cap-coadă, cu Bosnia. 

Pentru a aduce forțe proaspete, este de așteptat ca Edi să apeleze la jucători care au evoluat mai puțin, precum Manea, Camora, Ivan, Fl. Tănase, Maxim sau Mihăilă.

15 „tricolori”au evoluat în două partide. Dintre aceștia, Rațiu, Bancu, Burcă, M. Marin, Ad. Rus și Pușcaș au jucat cele mai multe minute

Iordănescu: „Mulți jucători care au cerut schimbări”

Iordănescu a precizat că jucătorii sunt la capătul puterilor, mulți au făcut cârcei sâmbătă seară. 

„Trebuie să fim foarte conştienţi că ne aşteaptă din nou un joc foarte greu, în condiţii de oboseală majoră. 

Am avut mulţi jucători care au cerut schimbări, nu mai puteau, e normal, pentru că sunt multe jocuri în puţine zile şi, în acelaşi timp, este final de sezon. Şi e foarte greu să te capacitezi, să găseşti energia, mintea să nu meargă şi în altă direcţie”, a mai spus selecționerul.

Se simte oboseala, nu e uşor, recunosc, va fi cea mai mare provocare zilele următoare să vedem cum ne vom recupera, după care vom vedea.

Îmi doresc ca la meciul cu Muntenegru să repetăm multe lucruri bune din seara asta, cu Finlanda. Rămân la părerea că nu există o favorită clară în grupă.

- Edi Iordănescu, selecționer România

Cum ar putea arăta România cu Muntenegru: Niță - Manea, Chiricheș, Burcă, Camora - R. Marin, M. Marin, Cicâldău - A. Ivan, Fl. Tănase, Mihăilă

7 schimbăria făcut Iordănescu în echipă la meciul cu Bosnia, față de primul joc, cu Muntenegru

5 titulari noiau apărut cu Finlanda, după partida cu Bosnia

Câte minute au jucat „tricolorii” în primele 3 meciuri din Liga Națiunilor

JucătorMuntenegruBosniaFinlanda
Fl. Niță909090
Chiricheș909090
Rațiu90-90
Bancu90-90
Burcă-9090
M. Marin-9090
R. Marin787422
Cicâldău129068
Ad. Rus9074-
Pușcaș-7490
Al. Maxim4574-
D. Olaru45-68
A. Ivan9016-
Al. Crețu77-22
Camora-90-
Fl. Tănase6516-
Cr. Manea-81-
Sorescu--79
V. Mihăilă65-11
Oct. Popescu-1654
Hanca-936
Alibec*2516-
Al. Mitriță25--
I. Cristea*13--
H. Moldovan---
Aioani---
Târnovanu---
V. Ghiță---
M. Ștefănescu---
N. Păun---

* jucători care au părăsit lotul accidentați

Mai multe știri despre echipa națională: 

„Suntem prea negativi, îl avem pe «nu» în gură” » Gică Hagi a tras concluziile, după prima victorie a lui Iordănescu

De ce au avut hemoragie nazală Sorescu și Rațiu » GSP a aflat motivul

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (25)
conicor2008
conicor2008  •  14 Iunie 2022, 00:21

La 21 de ani jucam fotbal in divizia C si handbal in Liga 1 de la acea vreme. Aveam uneori, inperioadele devacanta, doua nantrenamente fizice pe zi dupa care dadeamm fuga la meciul oficial de handbal si incheiam ziua jucand o miuta in curtea scolii! In timpul campionatului, cu un antrenament pe zi, cam tot asa se desfasurau lucrurile, mult fotbal de "amatori', in curtea scolii sau a liceului, tenis cu piciorul ... .Si nu mai venau medici specialisti sa ne spuna ca suntem foarte obositi ... chiar daca alergam in total mai mult de 15 lm/zi! Ca sistemul vascular si "muschiulos" este epuizat ... Serios? La cat alearga gloabele noastre intr-un meci, ar trebui sa joace lejer 3 meciuri pe zi ... cu pauza de cafea intre ele ... .

florin44
florin44  •  13 Iunie 2022, 19:04

"Jucatorii sunt rupti de oboseala..."Cred ca are dreptate Iordanescu jr., cand declara asta. E normal ca jucatorii sa fie obositi. Ghinionul selectionerului este ca el are in lot doar JUCATORI, nu are deloc FOTBALISTI!?! Ma tot intreb, oare Messi, Mbappe, Neymar, Lewandowski, CR7, Benzema sunt construiti din altceva? Nu tot din carne, oase si ce o mai fi pe acolo sunt facuti si ei?!? Si joaca "saracii" de la Craciun la Craciun continuu, din An Nou in An Nou fara pauze, la club, la nationale, in campionate, cupe, cupe uropene si tot ce mai gasesc federatiile nationale sau UEFA sa organizeze. Doar jucatorul roman oboseste! In schimb, singurul care nu oboseste e... Burleanu, el merge neabatut pe drumul lui, din... mandat in mandat, fara sa stie ce-i ala fotbal, ce-s alea echipe Nationale, ca Iordanescu jr. nu-i in stare sa conduca o adevarata reprezentativa, ca Bratu este doar un simplu socotitor al golurilor pe care le incaseaza tineretul... Totul e sa-i iasa votul!

brujo
brujo  •  13 Iunie 2022, 16:58
Postat de torque07 pe 13 Iunie 2022, 13:04

Articol scris din plictiseala. Fotbalistii sunt obositi. Ok. Cine nu a jucat fotbal nu stie ce inseamna 3 meciuri intr-o saptamana si sa trebuiasca sa joci iar dupa 3 zile de la ultimul meci (al 4-lea). Cine spune de "altii" care joaca nu stiu cate meciuri pe saptamana..nu. Nu, foarte putini jucatori fac 3 meciuri intr-o saptamana. Nici FOTBALISTII adevarati de nivel inalt. Acum treaba cu oboseala e aruncata asa de GSP ca n-au ce face. Si muntenegrenii au facut aceleasi meciuri. Poate-s si mai obositi ca ei s-au aplicat mai mult in primele doua meciuri. Si ei tot 30 au. nu 80.

Pai in primul rand astia imbracati de joma nu joaca fotbal. Nu alearga, nu preiau, nu paseaza, rar trag la poarta. Au obosit stand pe teren ? :))))

Vezi toate comentariile (25)
Comentează