FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - OLANDA

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA Echipamentul pe care-l vor purta „tricolorii” în România - Olanda și precedentul care ne dă fiori

„Tricolorii” vor juca în galben contra Olandei // foto: Guliver/gettyimages +50   FOTO
„Tricolorii” vor juca în galben contra Olandei // foto: Guliver/gettyimages

Articol de , - Publicat sambata, 29 iunie 2024 17:56 / Actualizat sambata, 29 iunie 2024 21:46

Având pe hârtie statutul de echipă gazdă a meciului cu Olanda din „optimile” Euro 2024, „tricolorii” vor purta tot echipamentul galben, precum în toate partidele din grupe.

În cele 3 meciuri disputate până acum la Campionatul European, 3-0 cu Ucraina, 0-2 cu Belgia, 1-1 cu Slovacia, „tricolorii” au purtat echipamentul pentru „acasă”, cel complet galben: tricouri, șorturi, jambiere.

Slovacia - România 1-1 / Foto: Cristi Preda GSP
Slovacia - România 1-1 / Foto: Cristi Preda GSP
Slovacia - România 1-1 / Foto: Cristi Preda GSP
Slovacia - România 1-1 / Foto: Cristi Preda GSP
Slovacia - România 1-1 / Foto: Cristi Preda GSP
+45 FOTO

România continuă în galben și la meciul cu Olanda, din „optimile” Euro 2024

În „optimi”, Stanciu, Drăgușin și ceilalți jucători de câmp vor îmbrăca același echipament, vor fi tot în galben în încercarea de a obține o altă mare peformanță, calificarea în „sferturile” competiției.

Statutul teoretic de echipă gazdă, conferit de faptul că au câștigat grupa E, face ca „tricolorii” să aibă întâietate la alegerea echipamentului de joc. Ei merg tot pe galben, culoarea îmbrăcată și de „armata” de fani români la duelurile din grupe.

„Tricolorii” mai au două rânduri de echipamente la îndemână pentru acest turneu final, unul complet albastru, celălalt complet roșu, aceleași pe care le-au utilizat și în preliminarii. Spre deosebire de majoritatea naționalelor participante la acest turneu final, Federația Română de Fotbal și partenerul tehnic al acesteia nu au lansat o gamă nouă de echipamente cu ocazia Europeanului.

În albastru, olandezii au obținut singura lor victorie la acest Campionat European

Alegerea „tricolorilor” îi forțează pe olandezi să renunțe la tradiționalul echipament portocaliu și să meargă pe al doilea rând de îmbrăcăminte, cel albastru, utilizat în meciul de deschidere, 2-1 cu Polonia.

Acela a fost singurul joc câștigat de olandezi la acest turneu final și singurul în care aceștia au mai avut statutul de „oaspeți”, așa cum se va întâmpla cu România.

Marți, ora 19:00, la Munchen, „tricolorii” vor încerca să obțină a doua victorie din istorie a României contra Olandei. Cele două reprezentative s-au mai înfruntat de 14 ori: „Portocala mecanică” a câștigat de 10 ori, România o singură dată, în rest 3 egaluri. În cele 14 meciuri, olandezii au înscris 29 de goluri, românii doar 3.

VIDEO. Antrenament pe caniculă în Wurzburg. România trage tare pentru meciul cu Olanda

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
Katalin266
Katalin266  •  29 Iunie 2024, 22:36

Bună seara.Nu știi dacă cine din stafful Românie citește....un pont..4-1-4-1 ...distanta dintre liniile noastre...între 7-9 m.Hai ROMANIATV.

bogat
bogat  •  29 Iunie 2024, 20:27

Soc si groaza, olandezii nu stiau ca forta lor sta in izmenele albastre. Ati facut o analiza sportiva de mare nivel, bravo. Era bine daca o faceati mai din vreme si o comunicati la FRF ca poate alegeau alta culoare de echipament. Acum stam cu grija si din cauza culorilor de joc, nu era suficient ca olandezii au jucatori de top.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează