Articol de Marius Mărgărit - Publicat marti, 16 noiembrie 2021 14:12 / Actualizat marti, 16 noiembrie 2021 15:38
Deși Mirel Rădoi e hotărât să renunțe la echipa națională, după ce a ratat calificarea la barajul pentru CM 2022, FRF are alte planuri.
Mihai Stoichiță, președintele Comisiei Tehnice FRF, a vorbit pentru Gazeta Sporturilor despre viitorul naționalei și spune că Federația nu renunță la ideea de a-l convinge pe Mirel Rădoi să continue, chiar dacă selecționerul a ratat obiectivul.

FRF nu vrea să renunțe la Mirel Rădoi: „Poate să continue, de ce nu?!”
„Aveți răbdare, pentru că zilele următoare vom avea o nouă discuție cu Mirel Rădoi. El are contract cu Federația până pe 30 noiembrie. Vom încerca să vorbim. Poate să continue la națională, de ce nu?!
Am văzut ce a declarat și după Armenia și după Liechtenstein, dar la supărare, la cald, omul spune multe. Nu e așa simplu. E foarte apreciat și iubit de jucători. Eu nu am mai văzut așa ceva cu un antrenor”, a spus oficialul FRF.
Palmaresul lui Rădoi: contrast incredibil în numai 2 ani
GSP a analizat toate preliminariile de CM la care România a luat parte din 1972 și până în prezent. Iar Rădoi a intrat în istoria fotbalului românesc ca antrenorul care în decurs de numai 2 ani reușește două rezultate de un contrast uluitor. Semifinalele de la Euro U21 și calificarea la Jocurile Olimpice au însemnat o bornă istorică, de mare referință. Dar acum, pe banca naționalei a ajuns la cel mai rușinos rezultat din ultimii 50 ani.
Niciodată în ultima jumătate de secol, prima noastră reprezentativă nu a avut parte de o grupă atât de ușoară din care să rateze fie calificarea directă la turneul mondial, fie accesul la un eventual play-off.
VIDEO Mirel Rădoi explică problema mentalității din fotbalul românesc: „Am fost învățați să facem lucruri de frică!”
Citește și:
Relaxați-vă, băieți! » „Tricolorii” și noul selecționer vor avea parte de un 2022 lejer


