Articol de GSP - Publicat duminica, 14 octombrie 2018 18:23
România și Serbia au terminat la egalitate, scor 0-0. Cornel Dinu a intervenit în direct la GSP Live și a făcut o analiză acidă a actualei generații.
"Nu prea m-am uitat la meci, a fost mai interesant să vorbesc cu câinele meu. Parafrazându-l pe Kusturica: «În Balcani, acest butoi de pulbere, trecutul este groaznic, prezentul este înfiorător și bine că viitorul nu există». Să lăsăm trecutul, că am avut totuși niște performanțe.
Sârbii au avut vreo 3 jucători care nu au jucat. Kolarov, Matic, Ljaic. Am avut și noi niște absențe, dar noi avem în general absențe. E foarte greu de ieșit de sub blestemul perioade petrecute cu Daum.
Jocul nostru în repriza secundă a semănat mai mult cu bătutul halviței, iar sârbii au presat degeaba. Îl au într-adevăr pe Mitrovic, care e destul de certat cu tehnica la rândului lui. Mai degrabă Contra ar fi folosit niște jucători tineri. Mai bine ar fi jucat cu Nedelcearu decât cu Tamaș, care a fost un jucător bun, dar depinde cum îl interpretezi", a declarat Dinu la GSP Live.
CLASAMENTUL GRUPEI:
Serbia | 4 | 2 | 2 | 0 | 5-2 | 8p |
Muntenegru | 4 | 2 | 1 | 1 | 6-3 | 7p |
ROMÂNIA | 4 | 1 | 3 | 0 | 4-3 | 6p |
Lituania | 4 | 0 | 0 | 4 | 2-9 | 0p |
PROGRAMUL URMĂTOARELOR MECIURI:
• 17 noiembrie | Serbia – Muntenegru (ora 16:00), România – Lituania (ora 21:45) – stadion “Ilie Oană”, Ploiești
• 20 noiembrie | Serbia – Lituania, Muntenegru – România (ora 21:45)
Vezi și: România - Serbia // Record de spectatori pe Arena Națională! A fost anunțat numărul OFICIAL
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”