Articol de Viorel Tudorache, Daniel Grigore - Publicat vineri, 07 aprilie 2023 08:04 / Actualizat vineri, 07 aprilie 2023 09:24
Naționala U16 a României a învins selecționata similară a Mexicului în Montaigu, Franța, scor 1-0, și s-a calificat în semifinalele turneului supranumit „Mini-Mondialul”! În penultimul act, elevii lui Nicolae Roșca vor înfrunta naționala Angliei, sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 18:30.
Naționala U16 a României a început turneul francez cu un egal, 1-1 cu Coasta de Fildeș, apoi a legat două victorii, 2-0 cu Maroc pe 4 aprilie, respectiv 1-0 cu Mexic joi seara, prin golul înscris în minutul 78 de stoperul Andrei Racu, de la juniorii Atalantei.
România U16, în semifinalele „Mini-Mondialului” după victoria cu Mexic
Cu 7 puncte, unul peste Mexic, 3 peste Coasta de Fildeș și 7 peste Maroc, România s-a calificat în semifinalele turneului de pe primul loc în grupa D! Acolo o așteaptă Anglia.
Cum a arătat România U16 cu Mexic: Cadar - Gașpar, Ioniță, Racu, Techereș - Stoian (Petculescu, '64), Lambru (Laszlo, '41), Burlacu - Popa (Toma, '41), Taran (Oargă, '53), Tout (Doicaru, '41)
În cealaltă semifinală de la Montaigu se vor înfrunta Franța și Japonia.
Participantele la „Mini-Mondialul” din 2023
La „Mini-Mondial”, competiție care se dispută în fiecare an, din 1973, au prezente 16 națiuni iar participarea se face pe bază de invitații: Franța, Republica Guineea, România, Danemarca, Arabia Saudită, Anglia, Noua Caledonie, Belgia, Republica Centrafricană, Portugalia, Japonia, Cehia, Gabon, Mexic, Maroc, Coasta de Fildeș.
De-a lungul timpului, la această competiție au evoluat fotbaliști care au ajuns superstaruri, precum Gheorghe Hagi, Cristiano Ronaldo, Karim Benzema, Kylian Mbappé, Roberto Mancini, Alessandro Costacurta, Marcel Desailly, Didier Deschamps, Pavel Nedved, Thierry Henry, Andrea Pirlo, Antonio Cassano, Carlos Tevez, Thomas Muller sau Vinicius Jr.
Lotul României U16 pentru Turneul Montaigu 2023
- PORTARI: Bogdan Ungureanu (Rapid), Alex Maxim (FCSB), Edgar Cadar (Lecce / Italia);
- FUNDAȘI: Florin Gașpar (CSS Craiova), Rareș Munteanu (Farul), Ștefan Ioniță (Dinamo), David Dumitra (Farul), Andrei Racu (Atalanta / Italia), Daniel Voicilă (Rayo Vallecano / Spania), Alin Techereș (Universitatea Cluj), Horia Grideanu (Kids Tâmpa);
- MIJLOCAȘI: Vlad Lambru (Universitatea Cluj), Matyas Laszlo (FCSB), Mihai Toma (FCSB), Mario Tout (Universitatea Cluj), Robert Petculescu (Universitatea Craiova), Diego Burlacu (FC Bacău), David Popa (FCSB), Yanis Pîrvu (FC Argeș), Alex Stoian (Farul);
- ATACANȚI: Iustin Doicaru (Farul), Vlad Oargă (Viitorul Cluj), Kevin Taran (PSG / Franța).
Citește și:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!