Articol de GSP - Publicat marti, 08 iunie 2021 22:51 / Actualizat marti, 08 iunie 2021 22:52
România U23 a învins reprezentativa similară a Australiei, scor 1-0, în ultimul meci amical al stagiului de pregătire din Marbella, Spania.
- Turneul de fotbal de la Jocurile Olimpice se va desfășura în perioada 27 iulie - 7 august 2021
- În primul amical al cantonamentului, România U23 a cedat în fața Mexicului U23, scor 0-1.
Mirel Rădoi a venit alături de naționala olimpică, dar i-a lăsat frâiele tot lui Nicolae Dică, omul care a condus cantonamentul spaniol. „Tricolorii” au fost surprinși de pressing-ul Australiei în primele minute, dar au găsit rapid soluții pentru a-l combate.
România U23, victorie în cantonamentul din Spania
În minutul 9, George Ganea a deschis scorul cu o execuție de atacant veritabil. A preluat perfect o pasă de 50 de metri trimisă de Andrei Ciobanu, apoi l-a lobat elegant pe portarul advers. Atacantul Viitorului a fost aproape de „dublă” după doar 3 minute, dar șutul său din unghi spre poarta lăsată goală de o ieșire neinspirată a lui Brewer a trecut peste.
România a dictat ritmul în continuare disputei. Australienii s-au apropiat greu de poarta titularului Aioani, sau a lui Mihai Popa, rezerva introdusă în minutul 69.
Pentru Mirel Rădoi și Nicolae Dică urmează adevărata provocare, alcătuirea lotului pentru Jocurile Olimpice. Competiția se suprapune cu preliminariile cupelor europene, iar cluburile sunt reticente în a-și trimite jucătorii la Tokyo.
Programul României la Jocurile Olimpice
- 22 iulie: Noua Zeelanda - Coreea de Sud, Honduras - România (ora 14:00, ora României)
- 25 iulie: Noua Zeelanda - Honduras, România - Coreea de Sud (ora 14:00, ora României)
- 28 iulie; România - Noua Zeelandă (ora 11:30, ora României), Coreea de Sud - Honduras
FINAL » România U23 - Australia U23 1-0
- A marcat: G. Ganea 9
- VIDEO cu cele mai importante faze
min 83: Perianu intră în locul lui Ciobanu, iar Velisar îl înlocuiește pe Boboc.
min. 76: Australia ne prinde pe un contraatac supranumerit, dar Pașcanu revine fantastic și intervine prin alunecare în momentul pasei decisive.
min. 73: Octavian Popescu pleacă pe un contraatac solitar, ajunge la 16 metri de poartă, dar trage cu exteriorul, slab.
min. 69: Pauză de hidratare. Triplă schimbare în tabăra „tricoloră”: Popa în locul lui Aioani, Costache în locul lui Ganea și Cristi Manea în locul lui Rațiu.
min. 60: Cîmpanu driblează elegant un adversar, din corp, și trage pe jos, de la 20 de metri. Mingea se scurge pe lângă stâlpul din stânga al porții „cangurilor”.
min. 55: „Tricolorii” au avut superioritate numerică în flancul stâng al atacului. Pasele au curs greoi, iar Marco Dulca a fost blocat în momentul șutului.
min. 46: Octavian Popescu a intrat în locul lui Alexandru Mățan.
A început repriza secundă!
S-a terminat prima repriză!
min. 43: Arzani caută colțul lung dintr-o lovitură liberă de la 17 metri, lateral stânga. Mingea trece la câțiva centimetri de bară. Aioani era bătut.
min. 40: Andrei Ciobanu și Alexandru Mățan combină în flancul stâng al atacului. Centrarea mijlocașului de la Viitorul este bună, îl găsește pe Ganea singur, la 11 metri de poartă, dar reluarea nu este precisă.
min. 29: Marco Dulca intră în posesia balonului la marginea careului de 16 metri advers. Șutul său în forță este blocat de un apărător. România beneficiază de un corner.
min. 21: Marius Marin încearcă o execuție din voleu, din interiorul careului, dar nu trimite suficient de puternic.
min. 12: Ganea păcălește din nou defensiva adversă, trece și de portar, ieșit la 30 de metri de poartă, dar își închide unghiul. Șutul trece mult peste.
min. 9, Gol România, 1-0: George Ganea țâșnește între fundașii centrali adverși, preia perfect o pasă de 50 de metri trimisă de Ciobanu și îl lobează pe portarul advers.
min. 4: Australia U23 exercită un pressing deranjant. Iredale recuperează o minge la centrul terenului și încearcă să îl surprindă pe Aioani. Mingea trece puțin peste poartă.
Partida a început un un minut întârziere, din cauza unor probleme cu plasa porții lui Aioani.
România U23 - Australia U23, echipe de start
Echipa de start a României U23: Aioani - Rațiu, Pașcanu, Nedelcu, Boboc - M. Marin, Ciobanu, Dulca - Cîmpanu, Ganea, Mățan
Rezerve: 1. Popa, 3. Buta, 6. Manea, 7. Popescu, 17. Grigore, 19. Velisar, 21. Costache, 22. Perianu.
Selecționer: Nicolae Dică
Australia U23: Brewer - Cleur, Baghuelou, Ryan, O'Toole - Watts, Teague, Francois, Arzani - Najjarine, Iredale
Rezerve: Grdic, Kalil, DAgostino, Armenakas, Holmes, Ouzounidis, Pennington, Francois, Champam, Miller, Prso, Tokich, Popovic
Selecționer: Gary van Egmond
Nicolae Dică, explicații înaintea Jocurilor Olimpice
Mulți dintre jucătorii cu care am venit aici nu fac parte din lotul pentru Olimpiadă. Sunt jucători foarte tineri, născuți în 2002, 2001. Sunt lucruri bune pe care jucătorii le-au făcut la ultimele două Campionate Europene, dar ce vom face la Olimpiadă o să depindă foarte mult de jucătorii pe care îi vom putea lua.
Prin acest stagiu de pregătire am vrut ca jucătorii să nu aibă o vacanță foarte lungă, să vedem dacă jucătorii noi pot face față la un nivel mai mare și cum răspund la cerințele noastre jucătorii pe care dorim să îi luăm la Olimpiadă. Gândirea mea este fotbal este identică cu cea a lui Mirel.
- Nicolae Dică
3 adversareare România în grupa de la JO de la Tokyo: Honduras (22 iulie), Coreea de Sud (25 iulie) și Noua Zeelandă (28 iulie)
Citește mai multe știri despre echipa națională:
Dușman invizibil pentru România U23! Care e problema „tricolorilor” înainte de Jocurile Olimpice
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”