FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - UCRAINA

FOTO+VIDEO ROMÂNIA GALACTICĂ: v-ați câștigat locul în istorie! 3-0 cu Ucraina, băieții lui Iordănescu AU ZGUDUIT Europeanul la debut! » Cea mai clară victorie tricoloră la un turneu final!

România - Ucraina / foto: Guliver/Getty Image +28   FOTO
România - Ucraina / foto: Guliver/Getty Image

Articol de , - Publicat luni, 17 iunie 2024 17:50 / Actualizat marti, 18 iunie 2024 00:51

România a fost la înălțime cu Ucraina, 3-0, și a obținut cea mai categorică victorie din istoria prezențelor la turneele finale. Le-am predat o adevărată lecție de fotbal ucrainenilor și începem să visăm la o campanie memorabilă în Germania! Nicolae Stanciu, Răzvan Marin și Dennis Drăguș au fost marcatorii unei victorii istorice! Eroi au fost, eroi sunt încă!

Cronică din Munchen de Eduard Apostol, după România - Ucraina 3-0: V-ați câștigat locul vostru în istorie: România galactică! Respectăm Generația de Aur, vrem generație de învingători!

Wow, e tare frumos! Este important că România a scos capul în lume și este din nou la un turneu final, fie el și Euro. Pentru asta trăiești până la urmă, mai ales dacă ești microbist. Și nu e doar un simplu meci de fotbal.

Intensitatea, pregătirile, interacțiunea cu prietenii, atmosfera, să fii la stadion... Este de neprețuit! Peste orice Derby de România, peste orice meci de titlu, dincolo de simpatii, dincolo de orice. Imnul cântat din zeci de mii de piepturi îți mișcă sufletul, îți vine (să încerci) să muți și munții din loc. Multe imagini ale bucuriei și emoționante, cum spun și fotbaliștii, e greu de descris în cuvinte, vă doresc să trăiți oricând o astfel de experiență!

Zidu-i zid, dar mai și crapă

Ai noștri au pus multă inimă, împinși de la spate de o galerie fantastică. În multe momente, s-a creat impresia că se joacă la București! Nu ne-a luat valul la început, ne-am suit pe el și-am plecat în larg.

Drăguș (8) a avut o incursiune savurată de public, apoi mingea a ajuns la Coman care i-a luat măsurile lui Lunin. Răzvan Marin a mușcat din ei, de fapt, toți ai noștri îi controlează pe ucraineni la glezne. „Tricolorii” au băgat piciorul tare la minge, fotbalul e luptă!

Ai noștri au pus osul. Ai lor au preluat controlul meciului, curând. Ne-au luat la mână, cum ar zice antrenorii de modă veche. Pase scurte și rapide, ne-au plimbat prin toată Allianz Arena. Au controlat partida, dar fără să ne bage frica în oase. Da, Ucraina a fost mai elaborată în start, România mai hei-rupistă. Când românii au încercat "floricele" precum Coman în fața lui Stepanenko, ai noștri s-au lovit de zid. Dar și zidul mai crapă, nu?

Și selecționerul s-a enervat pe margine, atacurile s-au frânt în fața careului albaștrilor.

Ne-am readus aminte de meciul cu Columbia din 1994 din America

Și gândul zboară către meciul cu Columbia, de acum 30 de ani. Pentru cei ce-au prins acea partidă fabuloasă. Ucraina, ca și Columbia atunci, are o grămadă de fotbaliști cu CV. România, ca și atunci, are suflet și un dram mai mare de noroc decât oponenta. Nu joacă numele...

Matviyenko s-a complicat, i-a trimis lui Lunin, iar atât de lăudatul portar al Ucrainei și al lui Real a comis-o ca un școlar. A degajat până la Man doar, iar Dennis i-a așezat mingea pe șut lui Stanciu (29).

Căpitanul nostru a tras din prima și a înscris o minunăție de gol. Sub transversală. Execuție de n-o mai scotea nici Lunin + Courtois, la un loc. Ucraina a fost năucită de lovitura primită. S-a clătinat, nu i-a venit să creadă. S-a precipitat. Cum a făcut-o și Drăgușin (36) după un șut-centrare al lui Mudryk - chiar, a apărut și el în meci! -, bine că s-a dus afară, ieșea un autogol de ne tăia respirația.

Eurogolul lui Nicolae Stanciu a făcut „Allianz Arena” să se zguduie / foto: Imago Images
+32 FOTO

Doamne, ce gol mai putea marca Stanciu (39)! L-a mirosit pe Lunin că e bătut de soare în cap, prea ieșit din cadrul porții, a executat superb lovitura de la colț, dar blestemata de transversală s-a opus unei minunății de gol.

Fiecare dintre noi a trăit istoria în direct: respectăm și iubim Generația de Aur, dar acum vrem o generație de învingători!

Repriza a doua. Ucraina e maestra come-back-urilor, așa a ajuns la Euro, după ce-a fost condusă de Bosnia și Islanda. Genul de echipă care revine pe câmpul de luptă. Sudakov a fost enervant de bun. Dar și egoist. A vrut prea mult să iasă în evidență. Mudryk - supercalitate, însă unul n-ar pasa! Echipă de individualități.

Și-a venit și-al doilea gol cu dedicație de la adversar! Man s-a bătut cu un adversar, nici nu mai contează cine era, din ricoșeu mingea a ajuns la Răzvan Marin (53), care a reluat din prima. De la peste 20 de metri spre colțul lung. Lunin a prins fluturi, mingea s-a dus pe sub el.

Doamne, e chiar real! Ucraina e numărată în pumni, Rațiu (56) a încercat vinclul din unghi. Corner, Stanciu a jucat repede cu Man, Dennis a trecut pe lângă coada oxigenată a lui Mudryk, a centrat în fața porții, iar Drăguș (57) a făcut 3-0. Trăim istoria în direct!

România - Ucraina și bucuria lui Răzvan Marin
+32 FOTO

Lăsați-ne să visăm frumos, măcar azi!

Niță a ieșit și el la rampă cu câteva parade de efect. Nu știu dacă mai e la modă să ieși în stradă să sărbătorești o victorie a naționalei, dar „tricolorii” ăștia merită și ei un loc în istorie. Au scris-o, azi! Probabil, ne vom da seama mai mult peste timp.

„Zidul galben” de pe Allianz Arena, format din suporterii naționalei, a început și a încheiat prin a cânta imnul național, într-o stare de euforie pe care nu am mai trăit-o de foarte mult timp.

De la vibrațiile de la imn și privind euforia românilor până la niște goluri ce n-o să ne iasă din minte prea curând, a fost, este și va fi memorabil.

Fanii României au fost la înălțime la Munchen / foto: Guliver/Getty Images
+32 FOTO

FINAL » România – Ucraina 3-0

  • Au marcat: Nicolae Stanciu '29, Răzvan Marin '53, Drăguș '57
  • Final de meci. Victorie istorică pentru România în fața Ucrainei, 3-0!
  • Min.90+1: Ocazie a ucrainenilor, scăpăm cu fața curată! Încă 180 de secunde până la finalul partidei.
  • Min.90: Timp adițional arătat de la margine: patru minute.
  • Min.88: Ultimele minute ale partidei de la Munchen. Ucrainenii forțează în zadar golul de onoare!
  • Min.85: Nicolae Stanciu, unul dintre „tricolorii” care au făcut posibilă lecția de fotbal predată Ucrainei, e înlocuit cu Racovițan. Standing-ovation binemeritat pentru liderul primei reprezentative. Bravo, căpitane!
Edward Iordănescu n-a stat nicio secundă jos în timpul meciului
+32 FOTO
  • Min.82: Ocazie mare pentru ucraineni, Mudryk „țâșnește” amenințător spre poarta lui Niță, dar șutează peste poartă.
  • Min.79: Florin Niță își intră din nou în rol, plonjează senzațional și evită golul, la capătul ueni faxe fixe în care ucrainenii au „semănat” pericol în careul nostru.
  • Min.75: Dublă schimbare pregătită de Edi Iordănescu în minutul 75: George Pușcaș și Adrian Rus sunt trimiși în luptă. Părăsesc terenul, în aplauzele unui stadion întreg, Dennis Drăguș și Marius Marin.
  • Min.75: Sudakov șutează de la marginea careului, Niță plonjează și reține în doi timpi.
  • Min.73: Corner pentru ucraineni, după o intervenție excelentă a apărării noastre. Partida e întreruptă preț de câteva secunde, un suporter român a intrat pe teren.
  • Min.70: Lovitură liberă dintr-o poziție periculoasă a ucrainenilor, zidul nostru respinge mingea în corner.
  • Min.68: Ucraina nu se regăsește, tot „tricolorii” lui Iordănescu sunt mai periculoși. Nicolae Stanciu își încearcă norocul dintr-o lovitură liberă din unghi, mingea se duce în plasa laterală.
  • Min.63: Făcut șah-mat de români, selecționeru Rebrov operează trei schimbări în naționala Ucrainei: intră Brazhko, Yaremchuk și Yarmolenko, părăsesc terenul Stepanenko, Shaparenko și Tsygankov.
  • Min.62: Schimbări în prima reprezentativă a lui Iordănescu. Ianis Hagi intră în locul lui Dennis Man, în timp ce Valentin Mihăilă îi ia locul lui Florinel Coman.
  • Min:57: GOOOOOOL Dennis Drăguș! Visăm sau e realitate? Marcăm din cornerul rezultat și conducem Ucraina cu 3-0! „Tricolorii” sunt la înălțime și spulberă o națională cotată la sute de milioane de euro. Cu o eleganță remarcabilă, Dennis Man l-a angajat pe Dennis Drăguș, iar vârful care evoluează în Turcia a apărut la finalizare și a deviat în plasă. Nici vorbă de ofsaid, tabela se duce la 3-0.
+32 FOTO
  • Min:56: Acțiune senzațională a României, Rațiu ajunge la finalizare, dar e blocat de Lunin, care respinge în corner.
  • Min.52: GOOOOL Răzvan Marin! Arma noastră, contraatacul, funcționează din nou! Drăguș dezvoltă un contraatac fulgerător, presiunea noastră dă roade, iar Răzvan Marin trimite mingea în plasă cu un șut de la peste 20 de metri. Venit lansat, mijlocașul din Serie A îl învinge pe Lunin, cel care a greșit din nou, intervenind defectuos la execuția românului.
  • Min.51: Din nou „înghesuiți” în primele cinci minute ale reprizei, exact cum se întâmplase și în prima parte, reușim să dăm replica pe contraatac. Stanciu ajunge din nou în poziție de șut, însă e neinspirat, fiind deposedat de ucraineni.
  • Min.50: Acompaniat de huiduielile miilor de români din tribune, fiindcă a refuzat să trimită mingea în afara spațiului de joc, Sudakov expediază un șut mult peste poarta lui Niță. Drăguș era căzut, lovit în urma unui duel cu un adversar.
  • Min.48: Mudryk îl depășește în viteză pe Drăgușin, centrează în punctul fierbinte al careului, dar Radu Drăgușin se înalță și repsinge cu capul. Faza se repetă în următorul minut, din nou cu stoperul lui Tottenham în rol de „turn de intercepție”.
  • Min.46: Florinel Coman își amețește adversarii cu o „bicicletă” de efect, încearcă execuția preferată, dar șutul său „la lung” ocolește poarta lui Lunin.
  • Min.46: A început partea secundă!
  • Invitat în emisiunea specială a Gazetei dedicată Europeanului, experimentatul tehnician Leo Grozavu a vorbit despre tactica pe care Edi Iordănescu ar trebui s-o utilizeze în partea secundă: „Un 4-2-3-1 ar fi mai potrivit, mai ales că ucrainenii joacă între linii. Mi-a plăcut atitudinea lui Edi Iordănescu. Când am marcat, le-am creat probleme. Am văzut o Românie ca în vremea Generației de Aur! Cu entuziasm în tribune și extraordinar de multă determinare pe teren!”, a spus Leo Grozavu, în platoul Gazetei.
  • ⚽ Filmul primei reprize, în imagini: De la trăirile căpitanului Stanciu, exuberanța „tricolorilor” de la gol și până la duelurile lui Drăgușin cu Mudryk, într-o galerie foto care cuprinde principalele momente din primele 45 de minute:
Eurogolul lui Nicolae Stanciu a făcut „Allianz Arena” să se zguduie / foto: Imago Images
+32 FOTO
  • 👉 PAUZĂ la Munchen! Rezultat excelent pentru naționala noastră, care conduce grație golului splendid marcat de Nicolae Stanciu! „Tricolorii” lui Edi Iordănescu au depășit toate așteptările, au făcut o primă repriză de-a dreptul remarcabilă. Atât în plan defensiv, unde Burcă și Drăgușin au blocat majoritatea acțiunilor ucrainene, cât și în momentele în care am plecat pe contraatac. Pressing-ul apăsat al naționalei a dat roade la faza de la gol, când Man a interceptat mingea pasată greșit de Lunin și a pasat pentru ceea ce avea să se transforme în cel mai frumos gol al începutului de European. Visăm cu ochii deschiși la un rezultat mare!
  • Min.45: Prima repriză se prelungește cu două minute.
  • Min.44: „Valuri” în tribune pe final de repriză! Atmosfera a fost spectaculoasă încă de la începutul meciului, cu ai noștri ridicându-se la înălțimea ocaziei.
Fanii României au fost la înălțime la Munchen / foto: Guliver/Getty Images
+32 FOTO
  • Min.41: Min.41: Andrei Burcă, extraordinar în fața lui Dovbyk! Stoperul se „lipește” de adversarul direct, protejează inteligent balonul, iar mingea se duce în aut de poartă.
  • Min.39: NUUU! Nicolae Stanciu, la un pas să înscrie din corner, execuția românului îl păcălise pe Lunin, dar s-a dus în bara transversală! Ce șansă imensă ratăm! Și ce repriză solidă fac „tricolorii”!
  • Min.38: Dennis Man șutează periculos cu stângul, obținem un corner.
  • Min:35: Ucraina răspunde pentru prima oară după gol, dar Drăgușin respinge cu capul în corner. Inimile „tricolore” au stat pentru o clipă: devierea lui Drăgușin a fost puțin haotică, fanii s-au temut de un autogol.
  • Min.32: Golul nostru le-a tăiat entuziasmul ucrainenilor. Tot noi suntem periculoși, beneficiem acum de o fază fixă executată tot de căpitanul Stanciu. Ce repriză!
  • 👉15 goluri a marcat Stanciu pentru România, opt dintre ele fiind reuşite în meciuri oficiale. Nicușor e al doilea căpitan care marchează la EURO, după spaniolul Morata.
  • Min.29: GOOOOOOOOOL ROMÂNIA! Execuție de-a dreptul fabuloasă a lui Nicolae Stanciu, care prinde un șut de zile mari de la 22-23 de metri. Mingea se duce în vinclul porții lui Lunin, cel care are pe conștiință golul. Portarul lui Real Madrid a trimis greșit din propriul careu, mingea a fost interceptată de Man, care i-a așezat-o ideal lui Stanciu. Execuția liderului naționalei a fost una „stratosferică”, un șut fabulos care a făcut inutil plonjonul lui Lunin!
Eurogolul lui Nicolae Stanciu a făcut „Allianz Arena” să se zguduie / foto: Guliver/Getty Images
+32 FOTO
  • Min.27: Corner România, întâmpinat cu urale pe Allianz, exact ca în Premier League! Dennis Man obține această fază fixă, pe care tot el o execută. Destinatarul e Andrei Burcă, dar mingea e respinsă, nu mai ajunge la fundașul nostru.
  • Min.26: Bravo, Rațiu! Fundașul dreapta își repară eroarea de plasament, se repliază și își deposedează adversarul pe care inițial îl scăpase din marcaj.
  • Min.21: Artem Dovbyk încearcă să-l surprindă pe Niță cu o „torpilă” de la 17-18 metri, mingea se duce mult peste poartă.
  • Min.16: Drăguș se „înșurubează” pe lângă doi ucraineni, încearcă să „spargă” defensiva adversă, dar e în cele din urmă blocat.
  • Min.14: Ucrainenii pornesc din nou pe un contraatac periculos, Tsyngakov e blocat de fundașii noștri, iar Florin Niță evită cornerul.
  • Min.12: Burcă se regrupează la timp și îndepărtează pericolul la o fază la care ucrainenii aduseseră din nou balonul în apropierea careului nostru.
  • 👉Insider GSP în stadion. Eduard Apostol, experimentatul jurnalist al Gazetei prezent la EURO 2024, dezvăluie cum se trăiește duelul de la Munchen: „Zici că meciul e la București, așa se simte, așa se aude!”
Radu Drăgușin în duel cu Dovbyk. Foto: Uefa.com
+32 FOTO
  • Min.8: Contraatac periculos al României, Florinel Coman expediază un șut periculos de la peste 20 de metri după un balon recuperat de Răzvan Marin. Execuția golgeterului din Superligă se duce pe centrul porții, Lunin prinde fără probleme.
  • min.7: Ucrainenii, o idee mai periculoși în acest start de meci. Suntem înghesuiți în propriul careu, dar barajul defensiv al României respinge șutul lui Tsygankov.
  • Min.6: Mudryk centrează din bandă, Radu Drăgușin e plasat excelent și respinge.
  • Min.4: Tribunele se animă la centrarea periculoasă trimisă de Dennis Man. Din păcate, Nicolae Stanciu nu ajunge la întâlnirea cu mingea, goalkeeper-ul ucrainean reține balonul fără probleme.
  • Min.3: Florin Niță are prezență de spirit, iese din poartă la timp și prinde balonul urmărit de Artem Dovbyk. Ucraineanul îi luase fața lui Drăgușin.
  • Min.1: Contraatac periculos declanșat de ucraineni, Mudryk încearcă să-și facă numărul cu defensiva noastră, dar respingem pericolul.
  • Min.1: Start în confruntarea de la Munchen! Ucrainenii beneficiază de lovitura de start! Atmosferă fabuloasă la Munchen, suporterii români domină fondul sonor în aceste momente. Iar imaginile trimise de reporterii GSP vorbesc de la sine:
Imagini surprinse pe stadion, la România - Ucraina FOTO: Andrei Crăițoiu (GSP)
Imagini surprinse pe stadion, la România - Ucraina / foto: Guliver/Getty Images
+42 FOTO
  • Detalii furnizate de statisticianul GSP Liviu Manolache:Doar 311 meciuri au strâns sub tricolor cei 11 jucători trimişi din primul minut de către Edward Iordănescu. Este cel mai puţin experimentată formulă cu care România a debutat la un turneu final european, precedentul record fiind de 313 selecţii, la Euro 1984.
    Pentru întâia oară România începe un campionat european fără decar în formula de start.Nicolae Stanciu poartă pentru a 17-a oară banderola, egalându-l pe Adrian Mutu la număr de partide începute din postura de căpitan.
  • E rândul pentru „Deșteaptă-te, române”! Imnul nostru răsună din piepturile a 30.000 de spectatori, pentru prima oară la un turneu final din 2016 încoace. Edi Iordănescu a fost cel mai emoționant, selecționerul părea foarte marcat de moment.
  • Acum se intonează cele două imnuri naționale. Primii care fredonează imnul de stat sunt fotbaliștii ucraineni. Momente solemne la Munchen, cu jucătorii adverși cântând imnul cu steagul înfășurat în jurul gâtului.
  • Camerele TV surprind în amănunt emoția de pe fețele „tricolorilor”. Conectați 100% la miza meciului, majoritatea se află în fața celui mai important moment al carierei.
  • Bun venit pe Allianz Arena! Ne pregătim de startul partidei de la Munchen! Stadionul e arhiplin, românii domină fondul sonor, dar nici ucrainenii nu se lasă mai prejos.
  • Imagini emoționante: fotbaliștii ucraineni vor ieși pe teren înfășurați în steagurile țării, la fel cum o fac la toate meciurile internaționale.
  • Partida România – Ucraina e televizată de ProTV. Celălalt meci din Grupa E se va juca tot azi: Belgia - Slovacia, de la ora 19:00.

Clasamentul live din grupa E

România – Ucraina, echipe de start:

ROMÂNIA (4-3-3): Fl. Niță - Rațiu, Burcă, Drăgușin, Bancu - R. Marin, M. Marin, Stanciu - Man, Drăguș, Coman
Rezerve: Moldovan, Târnovanu, Mogoș. Racovițan, Rus, Nedelcearu, Sorescu, Cicâldău, Șut, Olaru, I. Hagi, Mihăilă, Pușcaș, Alibec, Bîrligea
Selecționer: Edward Iordănescu

Valentin Mihăilă era anunțat titular înaintea partidei cu Ucraina. În cele din urmă, Edi Iordănescu a mizat pe Florinel Coman, jucătorul FCSB-ului pentru duelul cu Ucraina. 15 selecții și o reușită la echipa națională are campionul României.

Claudiu Niculescu a dezvăluit în exclusivitate pentru GSP.ro motivul pentru care Mihăilă NU joacă cu Ucraina. Jucătorul Parmei ar fi bolnav, a avut febră, iar această problemă l-a determinat pe Edi Iordănescu să înceapă cu Florinel Coman. În comparație cu Coman, Mihăilă are 21 de selecții la echipa națională.

ROMÂNIA GALACTICĂ: v-ați câștigat locul în istorie! 3-0 cu Ucraina, băieții lui Iordănescu AU ZGUDUIT Europeanul la debut! » Cea mai clară victorie tricoloră la un turneu final!
Echipa de start a României pentru meciul cu Ucraina, foto: Facebook

UCRAINA (4-3-3): Andriy Lunin - Yukhym Konoplya, Ilya Zabarnyi, Mykola Matvienko, Oleksandr Zinchenko - Mykola Shaparenko, Taras Stepanenko, Georgiy Sudakov -Viktor Tsygankov, Artem Dovbyk, Mykhaylo Mudryk
Rezerve: Buschchan, Trubin, Svatok, Tymchyk, Bondar, Talovierov, Zubkov, Shaparenko, Malinovskyi, Sydorchuk, Yaremchuk, Vanat, Yarmolenko
Absent: Mykolenko (accidentat)
Selecționer: Serghei Rebrov

ROMÂNIA GALACTICĂ: v-ați câștigat locul în istorie! 3-0 cu Ucraina, băieții lui Iordănescu AU ZGUDUIT Europeanul la debut! » Cea mai clară victorie tricoloră la un turneu final!
Echipa de start a Ucrainei pentru meciul cu România de la Euro 2024, foto: Facebook

UPDATE ORA 15:31 | Ianis Hagi, aclamat de mii de români! Numele Hagi a însuflețit Allianz Arena!

Stadionul se împânzește cu supoterii „tricolorilor”, mult mai prezenți și mai vocali până acum. În acest moment, cel mai aclamat om al naționalei este Edi Iordănescu, potrivit corespondentului GSP Eduard Apostol. Toți suporterii i-au scandat numele în momentul în care pe tabelă era difuzat un mesaj trimis de Gică Hagi pentru naționala României.

Imagini surprinse pe stadion, la România - Ucraina / foto: Guliver/Getty Images
Imagini surprinse pe stadion, la România - Ucraina / foto: Guliver/Getty Images
+42 FOTO

UPDATE ORA 15:29 | Dan Șucu, prezent la meciul cu Ucraina: „Să sperăm că Rapidul va avea în curând 3 jucători la echipa națională!”

Dan Șucu, patronul Rapidului, e prezent la EURO alături de soția Diana. Intervievat înainte de startul meciului, finanțatorul giuleștenilor și-a exprimat marea dorință: aceea ca Rapid să ajungă să ofere jucători primei reprezentative.

„Doamne ajută să avem un rezultat bun și să confirmăm revirimentul fotbalului românesc. Da, am emoții. Să sperăm că în viitorul apropiat că România va putea avea măcar trei titulari la echipa națională de la Rapid”.

ROMÂNIA GALACTICĂ: v-ați câștigat locul în istorie! 3-0 cu Ucraina, băieții lui Iordănescu AU ZGUDUIT Europeanul la debut! » Cea mai clară victorie tricoloră la un turneu final!

UPDATE ORA 15:20 | Emoții tot mai mari. Românii domină fondul sonor în stadion

Dominăm fondul sonor la Munchen! Echipa națională a României a fost prima care a ieșit pe teren! „Ro-mâ-nia! Ro-mâ-nia! Ro-mâ-nia!” a început să scandeze tot stadionul. Jucătorii au salutat fanii, apoi DJ-ul arenei a difuzat melodia „Tot mai sus” a lui Guess Who. Fanii au începute să cânte în peluză.

UPDATE ORA 15:15 | 10.000 de oameni în stadion! Florin Niță, aplaudat în picioare

Niță a fost aclamat la scenă deschisă de cei 10.000 de români aflați deja pe stadion. Și-a făcut semnul crucii și a început pregătirea alături de Moldovan și Târnovanu.

ROMÂNIA GALACTICĂ: v-ați câștigat locul în istorie! 3-0 cu Ucraina, băieții lui Iordănescu AU ZGUDUIT Europeanul la debut! » Cea mai clară victorie tricoloră la un turneu final!
Imagine surprinsă pe Allianz Arena / FOTO: Andrei Crăițoiu (GSP)

GALERIE FOTO. Naționala României a ajuns la stadion pentru meciul cu Ucraina de la Euro 2024

O oră ne mai desparte de marele meci România - Ucraina. Jurnaliștii GSP au ajuns la masa presei, de unde surprins tot ce mișcă în stadion. Tribunele încep să se populeze cu suporteri, în timp ce fotbaliștii lui Edi Iordănescu au ieșit la inspecția gazonului.

+23 FOTO

UPDATE 14:30 » Autocarul României a ajuns la Allianz Arena pentru meciul cu Ucraina

În urmă cu scurt timp, autocarul „tricolorilor” a ajuns la stadion. Reporterii GSP prezenți la Allianz Arena au surprins starea de spirit din jurul echipei naționale. Mai jos, imagini în exclusivitate trimise din Germania.

UPDATE » Naționala Ucrainei a ajuns la stadionul „Allianz Arena” pentru meciul cu România de la Euro 2024

Mihai Rotaru și Răzvan Zăvăleanu, prezenți la Munchen pentru a susține echipa națională

ROMÂNIA GALACTICĂ: v-ați câștigat locul în istorie! 3-0 cu Ucraina, băieții lui Iordănescu AU ZGUDUIT Europeanul la debut! » Cea mai clară victorie tricoloră la un turneu final!
Mihai Rotaru, prezent la România - Ucraina

Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, este prezent la Munchen, înaintea debutului la europeanul nemțesc, fiind surprins de reporterii GSP în celebra berărie „Hofbrauhaus”.

Fanii români înainte de meciul cu Ucraina de la Euro 2024, foto: Andrei Crăițoiu (GSP)
Fanii români înainte de meciul cu Ucraina de la Euro 2024, foto: Andrei Crăițoiu (GSP)
Fanii români înainte de meciul cu Ucraina de la Euro 2024, foto: Andrei Crăițoiu (GSP)
Fanii români înainte de meciul cu Ucraina de la Euro 2024, foto: Andrei Crăițoiu (GSP)
Fanii români înainte de meciul cu Ucraina de la Euro 2024, foto: Andrei Crăițoiu (GSP)
+37 FOTO

Acesta poartă un tricou cu Nicușor Bancu, singurul reprezentant al formației din Bănie la Campionatul European. A declarat în exclusivitate pentru GSP că la următoarele meciuri va purta tricourile lui Vladimir Screciu, accidentat înainte de Campionatul European, și Alex Mitriță.

„Boss”-ul din Bănie declarase anterior despre neconvocarea lui Mitriță la Euro următoarele: Vorbesc ca suporter, nu ca patron, este nedrept că Mitriță să nu fie acolo. Trezești ostilitate, este un jucător spectaculos, care creează emoții. A fost iubit și în Grecia. Lucescu și-a dorit ca Mitriță să mai rămână, dar patronul a decis să meargă pe tineri.

Decizia e luată în defavoarea României. Dacă a existat un conflict, a fost acum 3 ani. În 3 ani te schimbi”. Astăzi, acesta este încrezător: „Sunt sigur că vom câștiga!”

VIDEO. Răzvan Zăvăleanu, declarații de la Munchen pentru GSP

De asemenea, la Munchen, este prezent și Răzvan Zăvăleanu, administrator judiciar al celor de la Dinamo. În dialog cu reporterii GSP prezenți în capitala Bavariei, acesta a declarat: „Sper să câștige România. Voi fi prezent la toate cele trei partide din faza grupelor. Îmi este drag Horațiu Moldovan, îl știu de la CFR Cluj, avea 15 ani, se antrena la noi în bază.

ROMÂNIA GALACTICĂ: v-ați câștigat locul în istorie! 3-0 cu Ucraina, băieții lui Iordănescu AU ZGUDUIT Europeanul la debut! » Cea mai clară victorie tricoloră la un turneu final!
Răzvan Zăvăleanu, prezent la România - Ucraina

Avem o relație bună, îmi este foarte drag. Îmi doresc enorm să trecem de faza grupelor. Sentimentul este puțin diferit față de partidele lui Dinamo, aveam emoții astăzi în momentul în care fanii cântau. Nu știu când vom vedea un dinamovist la echipa națională, însă sper să se întâmple cât mai repede acest lucru.”

UPDATE 13:00 » Suporterii României, atmosferă fabuloasă pe străzile din Germania înainte de meciul cu Ucraina de la Euro 2024

Fanii români înainte de meciul cu Ucraina de la Euro 2024, foto: Andrei Crăițoiu (GSP)
Fanii români înainte de meciul cu Ucraina de la Euro 2024, foto: Andrei Crăițoiu (GSP)
Fanii români înainte de meciul cu Ucraina de la Euro 2024, foto: Andrei Crăițoiu (GSP)
Fanii români înainte de meciul cu Ucraina de la Euro 2024, foto: Andrei Crăițoiu (GSP)
Fanii români înainte de meciul cu Ucraina de la Euro 2024, foto: Andrei Crăițoiu (GSP)
+37 FOTO

Suporterii naționalei României sunt pregătiți pentru sărbătoarea Campionatului European din Germania. Fanii „tricolorilor” au creat o atmosferă de senzație pe străzile din Munchen, înaintea meciului dintre România și Ucraina, care va începe de la ora 16:00.

Suporterii naționalei României s-au adunat împreună și au cântat „România, ale”. Printre susținătorii naționalei au fost surprinși de reporterii GSP de la fața locului și Mihai Rotoaru, patronul Universității Craiova, și Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar de la Dinamo.

UEFA, analiză înainte de România - Ucraina: „Pregătiți-vă pentru un final dramatic”

UEFA a prefațat duelul dintre România și Ucraina. Forul continental urmărește cu atenție ceea ce se va întâmpla în meciul de la Munchen. În analiza făcută pe site, UEFA amintește de Anghel Iordănescu, în contextul în care fiul său este pe banca „tricolorilor” la turneul final din Germania.

„România participă pentru a șasea oară la EURO, primul din 2016 încoace, în timp ce Ucraina joacă la al patrulea Campionat European consecutiv. Ambii selecționeri, Edward Iordănescu și Serghei Rebrov, sunt prezenți la un turneu final pentru prima dată. Pentru Iordănescu, va fi un moment plin de emoție de a deveni primul antrenor din România la un EURO de la tatăl său, Anghel, încoace.

Tricolorii au avut o campanie de calificare bună, terminând pe primul loc în grupă și rămânând neînvinși, în timp ce au primit doar cinci goluri în 10 meciuri.

Ucraina s-a ținut bine înainte să termine pe locul al treilea în spatele Angliei și Italiei, după care a fost puternică la baraj și le-a învins pe Bosnia și pe Islanda, toate cele patru goluri înscrise venind în repriza a doua, trei dintre ele în ultimele șase minute. Deci pregătiți-vă pentru un final dramatic!” a fost anunțul UEFA.

Presa din Ucraina, năucitoare la adresa României, cu câteva ore înaintea meciului de la Euro 2024: „Latră unii la alții! Sunt cei mai slabi”

Presa din Ucraina a prefațat în termeni duri duelul cu România de la Euro 2024. Ei au stabilit propriile concluzii: în România este un haos general, iar fotbalul a ajuns la un nivel extrem de slab, așa cum notează ua-football.com.

„Atmosfera în fotbalul românesc este întotdeauna nebună, de nesuportat. Declarațiile ascuțite, chiar ofensatoare, sunt normale. Jurnaliștii, experții, foștii și actualii jucători și antrenori, președinții cluburilor, oficialii Federației, toți latră unii la alții, creând un haos general. Și toți la un loc latră la echipa națională, amintind constant de Generația de Aur”, precizează ucrainenii.

ROMÂNIA GALACTICĂ: v-ați câștigat locul în istorie! 3-0 cu Ucraina, băieții lui Iordănescu AU ZGUDUIT Europeanul la debut! » Cea mai clară victorie tricoloră la un turneu final!
Antrenament Ucraina înaintea meciului cu România (Euro 2024). FOTO: Andrei Crăițoiu (GSP)

Brigada de arbitri a partidei:

  • Arbitru de centru: Glenn Nyberg (Suedia)
  • Arbitru asistent 1: Mahbod Beigl (Suedia)
  • Arbitru asistent 2: Andreas Soderqvist (Suedia)
  • Arbitru de rezervă: Espen Eskas (Norvegia)dan p
  • Arbitru VAR: Rob Dieperink (Olanda)
  • Asistent VAR 1: Pol van Boekel (Olanda)
  • Asistent VAR 2: Jerome Brisard (Franţa)
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (325)
Youcantstopme
Youcantstopme  •  24 Iunie 2024, 22:18
Postat de _Adrian_1 pe 21 Iunie 2024, 11:08

Cum spuneam, gigistul plesnit cu propriile fake-newsuri comenteaa de moralitate :)) NEFERICITULE, NU DOAR CA IMI ASUM PROPRIILE AFIRMATII DAR CHIAR IN MESAJUL PE CARE IL ACUZAI AM CONTINUAT SA LE FAC :)) Nu vezi ma ca fix acolo scriam ca in meciul asta, cu Ucraina, Stanciu a avut realizari dar a si continuat cu chestii gen sut din corner (adica adus fundasii centrali in careul advers ca sa aiba de unde sprinta inapoi 80 de metri). Cum suporti ma sa te auto-umilesti asa in public? Gigismul dezumanizeaza...

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

_Adrian_1
_Adrian_1  •  22 Iunie 2024, 12:13
Postat de freddy pe 21 Iunie 2024, 11:40

Mincinos patologic!

Plangi cu decenta ma "invingatorule" :)) Naiba stie cum te suporti... Ia si inghite: Postat de _Adrian_1 pe 18 Iunie 2024, 00:16 E chestia aia care lipseste unei drone gigiste ca tine. CUM POTI MA SA NEGI ca eu am scris aici pe site ca singurul rol care i se potriveste lui Stanciu e cel pe care il juca la cehi, de finalizator in spatele unui varf de forta? Ca nu are ultima pasa, are executii si atat, nu e un 10? Nu ai si tu un minim respect pentru propria persoana? Comentariile sunt bine-mersi si acum pe site, in mintea ta de prestator la "ferma" inchiriata de cioban ai impresia ca meciul de ieri le contrazice in vreun fel? Cand Stanciu aduce fundasii centrali in careul advers ca sa dea la poarta din corner? TU MACAR TE UITI LA MECIURI MA? Asa ceva...

freddy
freddy  •  21 Iunie 2024, 11:40
Postat de _Adrian_1 pe 21 Iunie 2024, 11:08

Cum spuneam, gigistul plesnit cu propriile fake-newsuri comenteaa de moralitate :)) NEFERICITULE, NU DOAR CA IMI ASUM PROPRIILE AFIRMATII DAR CHIAR IN MESAJUL PE CARE IL ACUZAI AM CONTINUAT SA LE FAC :)) Nu vezi ma ca fix acolo scriam ca in meciul asta, cu Ucraina, Stanciu a avut realizari dar a si continuat cu chestii gen sut din corner (adica adus fundasii centrali in careul advers ca sa aiba de unde sprinta inapoi 80 de metri). Cum suporti ma sa te auto-umilesti asa in public? Gigismul dezumanizeaza...

Mincinos patologic!

Vezi toate comentariile (325)
Comentează