Articol de GSP - Publicat luni, 22 noiembrie 2021 21:39 / Actualizat luni, 22 noiembrie 2021 22:00
Ioan Ovidiu Sabău (53 de ani), fostul mare mijlocaș al echipei naționale, a comentat decizia lui Gică Hagi de a refuza echipa națională.
Sabău a declarat că nu se aștepta ca Hagi să vrea să vină la națională, deoarece este implicat în proiectul de la Farul și nu ar avea parte de motivația necesară pentru a veni într-un moment delicat, precum cel în care se află România.
„La prima vedere, când din start nu putea prelua echipa națională, te întrebi de ce a mers să discute. E o decizie personală, aşa a considerat el. Are o academie, face parte din competiţie, formează jucători pentru echipele naţionale, poate au discutat şi alte lucruri, de exemplu legate de strategie.
S-a discutat foarte multe despre asta, legat de faptul că nu i se face o propunere lui Gică. Prima oară era tânăr, a fost împins în faţă şi nu era pregătit în momentul respectiv. Anii au trecut, iar el a acumulat multă experienţă şi a arătat de ce este în stare. A investit şi a format jucători, iar acum, ca şi atunci, foarte mulţi şi-au dorit ca el să revină la echipa naţională.
Poate Burleanu chiar s-a gândit sincer că vrea să îl pună selecţioner. Mă aşteptam să nu preia echipa naţională. Nu văd cum îl puteau motiva, el este patron de club în momentul actual. Pentru el ar fi fost delicat să preia echipa naţională”, a spus Sabău, pentru Look Sport.
Gigi Becali: „La Hagi nu e vorba de conflict de interese, ci de interes de bani”
Gigi Becali, patronul de la FCSB, crede că Gică Hagi a refuzat propunerea de a prelua echipa națională dintr-o rațiune financiară.
„Aici nu e vorba de conflict de interese, ci de interes de bani. Cât poate să-i dea lui echipa națională? Pierde milioane de euro dacă lasă echipa aia. Ce să-i dea la echipa națională, 400.000 de euro pe an? Trebuie să-și aleagă, pierde milioane sau merge la echipa națională și face glorie. Și nici nu se știe dacă face glorie. Cu marfa de acum de la echipa națională discutăm peste 2-3 ani”, a spus Becali la Pro X.
El admite totuși că „mai bun decât Hagi nu e nimeni în România”. Și adaugă:
„Eu mă uit la fapte: pleacă el de la Viitorul, se duce echipa în jos. Vine el, o ridică. Cu alte cuvinte, Rednic și ceilalți care au fost pe acolo sunt foarte mici față de Hagi. Ăsta e fapt, nu vrăjeală. Cu jucătorii pe care îi are el, altă echipă se bate la retrogradare, dar el se bate la play-off. L-am întrebat odată: «Băi Gică, ce le faci jucătorilor?» «Antrenez în continuu», a răspuns”.
Citește alte știri despre echipa națională:
Adrian Ilie vorbește despre cea mai bună variantă de selecționer: „Trebuie să o luăm pas cu pas”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”