Articol de Mitică Docan - Publicat joi, 30 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat joi, 30 ianuarie 2014 18:47
Alianz Arena, Commerzbank-Arena, Emirates, AT&T Park, Philips Stadion sau Mercedes-Benz Arena. Sînt doar cîteva dintre sutele de stadioane din Europa sau de peste Ocean care şi-au vîndut numele unor mari companii şi care folosesc banii pentru întreţinere, investiţii sau campanii de marketing. În ultimele săptămîni, articole din presa spaniolă au dezvăluit că marele Santiago Bernabeu ar putea fi înghiţit de gigantul american Coca-Cola, pentru nu mai puţin de 70 de milioane de euro pe an! E un prilej pentru a întreba autorităţile: de ce rămînem cu Naţional Arena?
Ca de obicei, totul a început în America. Patria oportunităţilor şi a goanei după profit. În 1926, William Wrigley, patronul clubului de baseball Chicago Cubs şi fondatorul celebrei companii de gumă de mestecat, a devenit primul magnat care a ales să boteze un stadion după afacerea pe care o conduce. I-a zis Wrigley Field şi sub acelaşi toponim se adună şi astăzi 41,159 de spectatori. Însă Wall Street Journal scrie că prima înţelegere cu impact financiar considerabil a venit în 1973, atunci cînd Rich Products a fost de acord să plătească 37.5 milioane de dolari pentru a-şi pune numele pe stadionul celor de la Buffalo Bills.
De atunci, numele a zeci de arene au fost "confiscate" de companii. Baseballul, fotbalul american, NASCAR-ul sau baschetul au oferit oportunităţi de promovare pentru numele diferitelor afaceri sau produse, iar companii din domeniul financiar sau din industria petrolului au fost dispuse să îşi împrumute numele diferitelor stadioane pe care echipe locale sau cu faimă naţională îşi desfăşoară activitatea. De altfel, pagina de wikipedia dezvăluie o listă interminabilă de arene denumite după companii, în Statele Unite.
În 2009, Citibank şi Barclays, două dintre cele mai mari instituţii financiare din lume, au semnat contracte record pentru stadioanele Citi Field, respectiv Barclays Center, din New York: 20 de milioane de dolari, înţelegeri pe 20 de ani. Judecînd după perioadă, stadionul pe care se joacă finala SuperBowl din acest an, MetLife Stadium, din New York, a doborît acest record: compania de asigurări depunînd în conturile celor de la New York Giants şi New York Jets 16 de milioane de dolari anual, pentru 25 de ani!
Anglia şi Germania, cap de afiş în Europa
Uşor-uşor, Europa a început să preia modelul de afaceri de peste Ocean. În condiţiile în care FIFA şi UEFA refuză folosirea numelor sponsorilor în competiţii precum Liga Campionilor sau Campionatul Mondial, stadioanele de fotbal din Europa sînt forţate să ofere înţelegeri cu mult mai puţină vizibilitate.
De exemplu, în 2006, Bayern Munchen a inaugurat Allianz Arena, un stadion care se recomandă cu acest nume numai în Bundesliga, în timp ce în competiţiile europene apare drept Fussball Arena. Asta nu înseamnă că banii sînt mai puţini. Din contră. ;)
Cea mai puternică piaţă este în Anglia. 34 de spaţii destinate sportului au primit numele sponsorilor, iar unul dintre exemple este 02 Arena, acolo unde Roger Federer, Novak Djokovici sau Rafael Nadal se duelează în fiecare final de an pentru Turneul Campionilor din tenis. În 2004, Arsenal şi-a vîndut numele stadionului pentru următorii 15 ani celor de la Emirates, tîrgul valorînd 100 de milioane de lire, iar 7 ani mai tîrziu, City a stabilit că va evolua pe Etihad Stadium pînă în 2021. În ultimii ani, Liverpool şi Chelsea s-au arătat şi ele interesate să îşi închirieze denumirea stadioanelor.
Nemţii au făcut lucrurile pe dos (de cîte ori poţi să foloseşti această propoziţie într-un text? :D ). Au vîndut numele stadioanelor înainte ca acestea să existe şi s-au folosit de bani pentru a le construi. Astfel, cel puţin 24 de arene sportive poartă nume precum EasyCredit-Stadion, Esprit Arena, Porsche Arena, Red Bull Arena sau Volkswagen Halle. Recordul îl deţine, bineînţeles, Bayern: 180 de milioane de euro în 30 de ani!
România cea risipitoare
Naţional Arena, Cluj Arena şi Stadionul Ilie Oană sînt cele mai noi stadioane din fotbalul românesc. Singurii care au încercat pînă acum să obţină bani dintr-o eventuală cedare de nume au fost cei din Cluj, care au sperat să obţină fonduri suplimentare în timp ce arena era încă în construcţie. Nu au reuşit. În Capitală, nu s-a ajuns nici pînă acolo.
În condiţiile actuale, în care companiile sînt foarte atente pe ce dau banii, iar preţul obţinut de autorităţi ar fi unul scăzut, o strategie coerentă ar fi închirierea pentru perioade scurte de timp, 2 sau 3 ani. De ce nu reuşim nici măcar atît? 3 motive ies în evidenţă:
1. Lipsa de viziune a autorităţilor. În hăţişul administrativ de la Primăria Capitalei, acolo unde cheltuielile suspecte au ocupat mult mai mult timp ca strategiile de marketing, Naţional Arena nu a beneficiat o perioadă bună de un gazon decent, darămite de o licitaţie pentru schimbarea numelui.
2. Fotbal la pămînt, fani puţini. În ciuda faptului că a fost clasată pe ultima poziţie într-un top 10 al competiţiilor interne la nivel mondial, Liga 1 este un campionat slab. Naţional Arena se umple rar, de obicei la derbyurile Steaua-Dinamo şi la meciurile foarte importante ale naţionalei. Din acest punct de vedere, "Ilie Oană" este singurul stadion atractiv pentru promovarea unei companii.
3. Absenţa unui mediu de afaceri puternic. În Bundesliga, companiile care cumpără numele stadioanelor sînt din acelaşi oraş cu echipa. De exemplu, pe 1 mai 2005, stadionul din Frankfurt care a servit ca model pentru Naţional Arena a primit numele Commerzbank Arena, după banca din localitate. Contractul a fost pe 10 ani şi a costat compania 30 de milioane de euro.
Dat în funcţiune de doi ani şi jumătate, Naţional Arena continuă să nu exploateze fiecare sursă de venit posibilă, iar viitorul nu arată deloc optimist.
Alianz Arena, Commerzbank-Arena, Emirates, AT&T Park, Philips Stadion sau Mercedes-Benz Arena. Sînt doar cîteva dintre sutele de stadioane din Europa sau de peste Ocean care şi-au vîndut numele unor mari companii şi care folosesc banii pentru întreţinere, investiţii sau campanii de marketing. În ultimele săptămîni, articole din presa spaniolă au dezvăluit că marele Santiago Bernabeu ar putea fi înghiţit de gigantul american Coca-Cola, pentru nu mai puţin de 70 de milioane de euro pe an! E un prilej pentru a întreba autorităţile: de ce rămînem cu Naţional Arena?
Ca de obicei, totul a început în America. Patria oportunităţilor şi a goanei după profit. În 1926, William Wrigley, patronul clubului de baseball Chicago Cubs şi fondatorul celebrei companii de gumă de mestecat, a devenit primul magnat care a ales să boteze un stadion după afacerea pe care o conduce. I-a zis Wrigley Field şi sub acelaşi toponim se adună şi astăzi 41,159 de spectatori. Însă Wall Street Journal scrie că prima înţelegere cu impact financiar considerabil a venit în 1973, atunci cînd Rich Products a fost de acord să plătească 37.5 milioane de dolari pentru a-şi pune numele pe stadionul celor de la Buffalo Bills.
De atunci, numele a zeci de arene au fost "confiscate" de companii. Baseballul, fotbalul american, NASCAR-ul sau baschetul au oferit oportunităţi de promovare pentru numele diferitelor afaceri sau produse, iar companii din domeniul financiar sau din industria petrolului au fost dispuse să îşi împrumute numele diferitelor stadioane pe care echipe locale sau cu faimă naţională îşi desfăşoară activitatea. De altfel, pagina de wikipedia dezvăluie o listă interminabilă de arene denumite după companii, în Statele Unite.
În 2009, Citibank şi Barclays, două dintre cele mai mari instituţii financiare din lume, au semnat contracte record pentru stadioanele Citi Field, respectiv Barclays Center, din New York: 20 de milioane de dolari, înţelegeri pe 20 de ani. Judecînd după perioadă, stadionul pe care se joacă finala SuperBowl din acest an, MetLife Stadium, din New York, a doborît acest record: compania de asigurări depunînd în conturile celor de la New York Giants şi New York Jets 16 de milioane de dolari anual, pentru 25 de ani!
Anglia şi Germania, cap de afiş în Europa
Uşor-uşor, Europa a început să preia modelul de afaceri de peste Ocean. În condiţiile în care FIFA şi UEFA refuză folosirea numelor sponsorilor în competiţii precum Liga Campionilor sau Campionatul Mondial, stadioanele de fotbal din Europa sînt forţate să ofere înţelegeri cu mult mai puţină vizibilitate.
De exemplu, în 2006, Bayern Munchen a inaugurat Allianz Arena, un stadion care se recomandă cu acest nume numai în Bundesliga, în timp ce în competiţiile europene apare drept Fussball Arena. Asta nu înseamnă că banii sînt mai puţini. Din contră. ;)
Cea mai puternică piaţă este în Anglia. 34 de spaţii destinate sportului au primit numele sponsorilor, iar unul dintre exemple este 02 Arena, acolo unde Roger Federer, Novak Djokovici sau Rafael Nadal se duelează în fiecare final de an pentru Turneul Campionilor din tenis. În 2004, Arsenal şi-a vîndut numele stadionului pentru următorii 15 ani celor de la Emirates, tîrgul valorînd 100 de milioane de lire, iar 7 ani mai tîrziu, City a stabilit că va evolua pe Etihad Stadium pînă în 2021. În ultimii ani, Liverpool şi Chelsea s-au arătat şi ele interesate să îşi închirieze denumirea stadioanelor.
Nemţii au făcut lucrurile pe dos (de cîte ori poţi să foloseşti această propoziţie într-un text? :D ). Au vîndut numele stadioanelor înainte ca acestea să existe şi s-au folosit de bani pentru a le construi. Astfel, cel puţin 24 de arene sportive poartă nume precum EasyCredit-Stadion, Esprit Arena, Porsche Arena, Red Bull Arena sau Volkswagen Halle. Recordul îl deţine, bineînţeles, Bayern: 180 de milioane de euro în 30 de ani!
România cea risipitoare
Naţional Arena, Cluj Arena şi Stadionul Ilie Oană sînt cele mai noi stadioane din fotbalul românesc. Singurii care au încercat pînă acum să obţină bani dintr-o eventuală cedare de nume au fost cei din Cluj, care au sperat să obţină fonduri suplimentare în timp ce arena era încă în construcţie. Nu au reuşit. În Capitală, nu s-a ajuns nici pînă acolo.
În condiţiile actuale, în care companiile sînt foarte atente pe ce dau banii, iar preţul obţinut de autorităţi ar fi unul scăzut, o strategie coerentă ar fi închirierea pentru perioade scurte de timp, 2 sau 3 ani. De ce nu reuşim nici măcar atît? 3 motive ies în evidenţă:
1. Lipsa de viziune a autorităţilor. În hăţişul administrativ de la Primăria Capitalei, acolo unde cheltuielile suspecte au ocupat mult mai mult timp ca strategiile de marketing, Naţional Arena nu a beneficiat o perioadă bună de un gazon decent, darămite de o licitaţie pentru schimbarea numelui.
2. Fotbal la pămînt, fani puţini. În ciuda faptului că a fost clasată pe ultima poziţie într-un top 10 al competiţiilor interne la nivel mondial, Liga 1 este un campionat slab. Naţional Arena se umple rar, de obicei la derbyurile Steaua-Dinamo şi la meciurile foarte importante ale naţionalei. Din acest punct de vedere, "Ilie Oană" este singurul stadion atractiv pentru promovarea unei companii.
3. Absenţa unui mediu de afaceri puternic. În Bundesliga, companiile care cumpără numele stadioanelor sînt din acelaşi oraş cu echipa. De exemplu, pe 1 mai 2005, stadionul din Frankfurt care a servit ca model pentru Naţional Arena a primit numele Commerzbank Arena, după banca din localitate. Contractul a fost pe 10 ani şi a costat compania 30 de milioane de euro.
Dat în funcţiune de doi ani şi jumătate, Naţional Arena continuă să nu exploateze fiecare sursă de venit posibilă, iar viitorul nu arată deloc optimist.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
)
)
)
)
)
)
)
)
