Articol de GSP - Publicat marti, 19 iulie 2011 00:00 / Actualizat marti, 19 iulie 2011 14:01
Turneul final debutează mîine şi va fi găzduit de stadioanele din Chiajna, Buftea, Mogoşoaia şi Berceni. România se află în grupa A, alături de Cehia, Grecia şi Irlanda.
Deşi termenul limită pentru anunţarea loturilor oficiale este cu doar 24 de ore înaintea primului meci, adică astăzi, Lucian Burchel s-a hotărît în privinţa fotbaliştilor pe care va miza în partidele CE găzduit de România. "Naţionala" U 19 va debuta, la fel ca la precedentul turneu final European, cel pentru jucători sub 17 ani, cu Cehia, mîine, de la ora 21:00, pe stadionul din Chiajna. "Sîntem pregătiţi şi sper într-un parcurs cît mai lung al băieţilor în această competiţie", a spus Burchel. Acesta a scăpat de o grijă, portarul Laurenţiu Brănescu fiind recuperat după ce se accidentase şi fusese menajat în ultimul timp.
Cehii se antrenează în Ghencea
Primii adversari ai romanilor, cehii, au sosit ultimii ieri la Bucureşti, cazîndu-se la hotelul Intercontinental, acolo unde vor sta toate cele 8 delegaţii ale echipelor calificate la turneul final pe durata competiţiei. Elevii antrenorului Jaroslav Hrebik vor face ultimul antrenament înaintea disputei cu românii pe unul dintre terenurile Complexului din Ghencea.
"Aceaşti băieţi mi-au dovedit că au atitudine, că vor să realizeze ceva. Simt şi ei că aceasta este o şansă importantă pentru cariera lor şi cred că împreună putem realiza orice obiectiv, chiar dacă va fi un turneu final dificil. Vrem să jucăm frumos, ofensiv şi să facem performanţă"
Lucian Burchel, selecţioner România
"E ocazia perfectă pentru noi, pentru carierele noatre. Dacă vom reuşi să realizăm ceva important la acest turneu, să ajungem în semifinale şi chiar mai sus, toţi ochii vor fi asupra noastră. Vrem să se audă de noi, de România"
Sebastian Chitoşcă, mijlocaş
Lotul U 19 al Romaniei
Portari: Laurenţiu Brănescu (Juventus Torino) şi Radu Chiriţă (CSM Rîmnicu Vîlcea)
Fundaşi: Lucian Murgoci (FC Oţelul Galaţi), Sebastian Remeş (Honved Budapesta), Adrian Avrămia (ACSMU Politehnica Iaşi), Andrei Peteleu (FC Delta Tulcea), Ionuţ Cristinel Gugu (FC U Craiova) şi Florin Ilie (FC Timişoara)
Mijlocaşi: Romario Benzar, Alin Cârstocea (ambii, FC Viitorul Constanţa), Nicolae Stanciu (FC Unirea Alba Iulia), Patrick Walleth (FC Ingolstadt) şi Enghin Amet (FC Juventus Bucureşti)
Atacanţi: Ionuţ Năstăsie (FC Steaua Bucureşti), Mihai Roman (FC U Craiova), Tiberiu Serediuc (CS Otopeni), Sebastian Chitoşcă (FC Ceahlăul Piatra Neamţ) şi Cristian Gavra (FC Viitorul Constanţa)
Meciurile vor fi televizate de Eurosport şi sportro şi livetext pe gsp.ro
20 iulie
B: Spania - Belgia, ora 19:00, Mogoşoaia (Eurosport 1)
B: Serbia - Turcia, ora 19:00, Berceni
A: România - Cehia, ora 21:00, Chiajna (Eurosport 2 şi sportro)
A: Grecia - Irlanda, ora 21:00, Buftea
23 iulie
A: Cehia - Irlanda, ora 19:00, Mogoşoaia (Eurosport 1)
B: Turcia - Belgia, ora 19:00, Buftea
A: România - Grecia, ora 21:00, Berceni (sportro)
B: Serbia - Spania, ora 21:00, Chiajna (Eurosport 1)
26 iulie
A: Irlanda - România, ora 19:00, Berceni
A: Cehia - Grecia, ora 19:00, Mogoşoaia (Eurosport 1)
B: Turcia - Spania, ora 21:00, Chiajna (Eurosport 1)
B: Belgia - Serbia, ora 21:00, Buftea
După încheierea jocurilor din grupe va fi efectuată tragerea la sorţi a locurilor de disputare a semifinalelor, împerecherea fiind A1-B2 şi A2-B1.
29 iulie
Semifinala 1: ora 18:45, Mogoşoaia (Eurosport 1)
Semifinala 2: ora 20:45, Chiajna (Eurosport 1)
1 august
Finala: ora 20:00, Chiajna (Eurosport 1)