Articol de GSP - Publicat marti, 01 martie 2016 17:50
Șeful Comisiei Tehnice a UEFA, Ionuț Lupescu, a criticat vehement autoritățile române în ceea ce privește decizia de a menține închisă Arena Națională.
"Penibil, ridicol, incredibil ce se întâmplă cu Arena Națională! ISU își bate joc cu pretenții absurde. Să mă ierte Dumnezeu, dar a confunda un stadion cu un club de noapte este o mare greșeală.
Patru ani au fost milioane de spectatori pe Arena Națională, spectatori care ar trebui să dea ISU, sau Primăria, sau FRF, sau LPF, sau pe cine mai știu eu în judecată pentru că le-au periclitat siguranța, nu?
Sper că nu ni se va lua organizarea meciurilor de la EURO 2020, ar fi o mare rușine pentru toate forurile noastre de conducere, de la FRF la guvern", a declarat oficialul UEFA, conform Fanatik.
Capitala a fost desemnată să organizeze patru meciuri la Campionatul European din 2020: trei din faza grupelor și un o partidă din "optimi".
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”