FOTBAL  »  NATIONALA  »  PADBOL

VIDEO + FOTO Și de pe terenul de padbol, tot cu gândul la Euro: „Forța noastră e echipa, nu mai avem jucători care să rezolve meciuri”

Abia recunoscută în România, Federația de padbol (împlinește un an luna viitoare) are doar 16 cluburi, împărțite pe două ligi și 150 de sportivi legitimați, majoritatea venind din fotbal. +5   FOTO
Abia recunoscută în România, Federația de padbol (împlinește un an luna viitoare) are doar 16 cluburi, împărțite pe două ligi și 150 de sportivi legitimați, majoritatea venind din fotbal.

Articol de - Publicat joi, 13 iunie 2024 18:10 / Actualizat joi, 13 iunie 2024 18:11

Abia recunoscută în România, Federația de padbol (împlinește un an luna viitoare) are doar 16 cluburi, împărțite pe două ligi și 150 de sportivi legitimați, majoritatea venind din fotbal.

Padbolul are deja un titlu mondial, obținut la Mondialele din noiembrie 2023, din Brazilia, unde cuplul Olivian Surugiu - Victoraș Popescu a câștigat în finală cu Uruguay, 5-7, 6-3, 6-2. Cei doi sunt și primii campioni naționali, ei fiind legitimați la Flux Arena Craiova.

„Cu Mihăilă sau Coman în bandă?” » Nicușor Bancu, înainte de România - Ucraina: „Cu el este altceva”
ROMÂNIA - UCRAINA
„Cu Mihăilă sau Coman în bandă?” » Nicușor Bancu, înainte de România - Ucraina: „Cu el este altceva”

Unul din fotbal, celălalt din minifotbal

Surugiu e fost jucător în Liga a 2-a, la Hermannstadt, de unde a plecat chiar după finala Cupei din 2018, când echipa sa a fost învinsă cu 2-0 de Universitatea Craiova. A mai jucat apoi la la FCU Craiova, în Liga a 3-a, după care s-a retras. Iar de câțiva ani a descoperit padbolul. Popescu vine din minifotbal, iar cei doi formează acum o echipă extrem de redutabilă, inclusiv la nivel internațional.

Azi, în cadrul unui eveniment organizat de Federație, cei doi au avut ocazia să se confrunte, în sportul în care excelează, cu foștii fotbaliști Gică Mihali, Jean Vlădoiu, Cristi Pulhac și Dacian Varga.

Dintre ei, doar Pulhac mai avusese o scurtă experiență în padbol, când „din cauză că nu eram obișnuit cu terenul, cu reperele, m-am lovit serios de unul dintre geamurile care înconjoară terenul”. Veteranul Gică Mihali (58 de ani) chiar i-a prelucrat pe campionii mondiali: "Băieți, ușor cu noi, că suntem mai vechi! Și după padbol, veniți și voi pe terenul de fotbal, să vedem cum vă descurcați și acolo!!".

Până la urmă, Mihali și Vlădoiu au jucat cu o echipă mai accesibilă. Iar cu campionii mondiali s-au încumetat să joace mai tinerii Pulhac- Varga, care au reușit să facă și câteva puncte spectaculoase.

VIDEO. Jean Vlădoiu: „Eu mizez pe Drăguș”

Fostul internațional Jean Vlădoiu a avut prima experiență în padbol. Era curios cum va fi pe teren, mai ales că „deși este un sport nou la noi, avem deja campioni mondiali, ceea ce e fantastic! Mi se pare un sport fabulos, necesită multă concentrare, inteligență, tehnică. L-aș implementa și la copii care joacă fotbal, ar fi util. Noi aveam tenisul de picior, dar acest padbol e mult mai bun".

Referindu-se la națională și la apropiatul debut al acesteia la Euro, el a precizat: „Primul meci este foarte important. Noi, în '96, am pornit prost și nu ne-am mai revenit până la final. Am încredere în Edi, în lot, ar fi fantastic să trecem de grupe!”.

Fostul atacant mizează pe Denis Drăguș: "Nimeni n-a fost mulțumit după aceste ultimele două amicale, dar au fost meciuri de antrenament. Mi-aș fi dorit să câștige, pentru moral, dar poate că dacă învingeam ne credeam superiori. Așa, poate vor fi și mai motivați. E greu cu Ucraina, dar trebuie să marcăm, pentru moral.

Mie îmi place foarte mult Drăguș, acolo, în centrul ofensivei. E cel mai în formă, are viteză, forță, a marcat mult sezonul ăsta. Nu știu cum e Alibec, am înțeles că a avut ceva probleme, dar eu am încredere în Drăguș. Vom avea concentrare și determinare, sper să reușească".

VIDEO. Cristi Pulhac: „Prea multă crispare. Bucurați-vă, suntem la Euro!”

La rândul său, Cristi Pulhac era nemulțumit că "la ultimele două meciuri dinainte de Euro am văzut prea multă crispare. Și la cei din teren, dar și pe banca tehnică. Suntem calificați la Euro, nu?! Ar trebui să ne bucurăm, să jucăm cu zâmbetul pe buze, aș fi vrut să văd mai multă dezinvoltură, bucurie. Erau niște amicale, nu contau rezultatele. Dar aș fi vrut să văd alt joc, să fi plecat băieții cu alt moral la Euro".

E mai rezervat în legătură cu șansele "tricolorilor" de a trece de grupe: "E greu de spus. Întrebați-mă despre asta după primul meci. Ucraina este foarte puternică, dar sper să scoatem un punct, asta ne-ar ajuta în plan mintal. Forța noastră este grupul, forma echipei. Nu am avut un jucător determinant, care să rezolve meciuri, nici în preliminarii. Nu mai e ca altădată, când aveam unul care ne propulsa, precum un Hagi, un Mutu.

Poate avem lotul cel mai puțin valoros după cote, dar noi în România îl considerăm cel mai valoros, nu?! E normal să ținem cu ei. Abia aștept să înceapă, să-i susțin!".

Ce este padbol

Apărut relativ recent la noi, padbolul este o combinație între fotbal, tenis, padel și squash. Este un tenis de picior mai modern, dar mult mai greu și cu reguli mai complicate. Pentru că suprafața de joc, de 60 de metri pătrați, este delimitată pe toate laturile de geamuri de care te poți folosi, inclusiv la servicii.

Se joacă într-o "cușcă", astfel ricoșeurile sunt mai mereu extrem de greu de anticipat, fiind nevoie de foarte multă agilitate, condiție fizică și tehnică de lovire a balonului. Punctele se contabilizează exact ca la tenis de câmp, jucându-se seturi până la 6 sau până se fac două game-uri diferență.

Edward Iordănescu, apel pe Facebook pentru români: „Vă și rog ceva” + staff-ul complet de 26 de persoane al selecționerului

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
OlteanuMarian
OlteanuMarian  •  13 Iunie 2024, 21:46

...zero puncte...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează