Steaua şi pe bancă » De ce roş-albaştrii confiscă banca naţionalei în ultimii 35 de ani?

GSP.RO a făcut o analiză a performanţelor care i-a propulsat pe ultimii 10 selecţioneri ai României pe banca tehnică a naţionalei.

Ultimii 10 selecţioneri ai României:
Mircea Lucescu: 1981-1986
Emeric Ienei: 1986-1990, 2000
Gheorghe Constantin: 1990 
Mircea Rădulescu: 1990-1992
Cornel Dinu: 1992-1993
Anghel Iordănescu: 1993-1998, 2002-2004
Victor Piţurcă: 1998-1999, 2004-2009, 2011-2014
Ladislau Boloni: 2000-2001
Gheorghe Hagi: 2001-2002
Răzvan Lucescu: 2009-2011

*Mircea Lucescu (Corvinul, Dinamo): 1981-1986
Cariera sa de jucător s-a legat mai mult de Dinamo, pe care a reuşit să o conducă din funcţia de antrenor principal imediat după plecarea de la formaţia “tricoloră”. Înainte de a prelua naţionala României de la Valentin Stănescu, Mircea Lucescu o mai antrenase doar pe Corvinul din Hunedoara, oraş în care şi locuia împreună cu familia sa.

"Il Luce" a semnat o filă din istoria formaţiei hunedorene, după ce a reuşit s-o promoveze în prima ligă, iar apoi să se bată de la egal la egal cu echipe de tradiţie precum Steaua şi Dinamo.

În ultimul său an la Corvinul, Lucescu a bifat cea mai importantă performanţă din istoria clubului, cînd a terminat pe locul 3 în Divizia A, în faţa Stelei, dar după Dinamo care ieşise campioană, şi i-a dus pe hunedoreni în Cupa UEFA, actuala Europa League.

*Emeric Ienei (Steaua): 1986-1990, 2000
Palmaresul lui Emeric Ienei este direct legat de Steaua, cu care a cîştigat 5 titluri de campioană şi două Cupe ale României din cele 6 mandate în care a antrenat în Ghencea.

Două dintre sezoanele în care a triumfat au fost 1984-1985, 1985-1986, după care a urmat drumul echipei naţionale din poziţia de selecţioner, dar nu înainte de a cîştiga cu roş-albaştrii Cupa Campionilor Europeni. Datorită lui Ienei, data de 7 mai 1986 a rămas ca fiind ziua în care o echipă din România a obţinut cea mai mare performanţă din cupele europene.

Înainte de al doilea său mandat pe banca echipei naţionale, Ienei a reuşit să triumfe din nou cu Steaua în Cupa României.

*Gheorghe Constantin (Steaua): 1990
Considerat un simbol al Stelei, Gheorghe Constantin n-a reuşit să se impună ca antrenor în Ghencea, însă a promovat în primul eşalon echipe precum Iaşi şi Bacău. A obţinut cu Steaua o Cupă a României în sezonul 1978-1979, acesta fiind singurul său trofeu din cariera de antrenor.

În 1990 a fost numit selecţioner al României, însă şi-a dat demisia după doar două meciuri oficiale şi două amicale, ultima partidă fiind înfrîngerea cu 0-3 în faţa Bulgariei din preliminariile pentru Euro 1992, joc disputat pe stadionul Ghencea, arenă care a fost precum o a doua casă pentru cel supranumit “Profesorul”, el jucînd pentru Steaua timp de 15 ani.

*Mircea Rădulescu (Sportul Studenţesc): 1990-1992
După ce Gheorghe Constantin s-a despărţit de echipa naţională, oficialii Federaţiei Române de Fotbal s-au reorientat repede către un nou selecţioner.  Alesul a fost Mircea Rădulescu, cel care mai antrenase pînă atunci doar Sportul Studenţesc, Universitatea Craiova şi naţionala Olimpică a României, fără a reuşi vreo performanţă importantă.

*Cornel Dinu (Dinamo): 1992-1993
Născut odată cu înfiinţarea clubului Dinamo, Cornel Dinu a ajuns la cîrma naţionalei României după doi ani de pauză din funcţia de antrenor, ultima dată pregătind-o pe FC Olt Scorniceşti, în sezonul 1989-1990, cu care n-a reuşit să termine campionatul, echipa fiind desfiinţată imediat după Revoluţie. Este ştiut faptul că formaţia din Olt a fost înfiinţată ca o odă  adusă lui Ceauşescu.

În schimb, Cornel Dinu a fost semifinalist al Cupei Campionilor Europeni în 1984 cu Dinamo din postura de secund al lui Nicolae Nicuşor, de 3 ori campion naţional cu aceeaşi echipă (1984, 2000, 2002), cîştigător a 3 Cupe ale României tot cu formaţia din Ştefan cel Mare (1984, 2000, 2001), iar în anul 2000 a reuşit eventul cu Dinamo.

*Anghel Iordănescu (Steaua): 1993-1998, 2002-2004
Ca antrenor principal al Stelei, Iordănescu a cucerit Supercupa Europei în 1987, patru titluri de campion naţional în 1987, 1988, 1989 şi în 1993, şi trei Cupe ale României în 1987, 1988 şi în 1989. După aceste reuşite decide şi datorită Revoluţiei decide să înceapă o carieră de antrenor şi în străinătate, unde se duce la Anorthosis la care stă doi ani.

Revenit în ţară, “Tata Puiu” se duce să o antreneze tot pe Steaua cu care mai triumfă o dată în Divizia A. Imediat după asta devine selecţionerul naţionalei României, pe care reuşeşte să o califice la Campionatul Mondial din 1994, desfăşurat în S.U.A.. Al doilea său mandate pe banca tehnică a naţionalei îl primeşte în iarna lui 2002, după ce vine de la Al Ain pe care o antrenase ultima dată şi îi ia locul lui Gheorghe Hagi.

*Victor Piţurcă (Steaua): 1998-1999, 2004-2009, 2011-2014
În ţară a antrenat doar Steaua şi Universitatea Craiova, acum fiind pentru prima dată cînd decide să-şi încerce norocul şi în străinătate, Victor Piţurcă, pentru că despre el vorbim, a pus capăt de curînd celui de-al treilea mandate pe banca “tricolorilor”. Pînă a ajunge la naţionala mare, drumul său a trecut şi pe la naţionala sub 21 de ani, cu care a reuşit calificarea la EURO 1998. Dar înainte de asta, Victor Piţurcă a obţinut locul 2 cu Universitatea Craiova, iar în sezonul 1991-1992 a cîştigat şi o Cupă cu Steaua.

Cu echipa naţională a României a reuşit să se califice la EURO 2000, dar temperamental şi orgoliul său i-a obligat pe şefii FRF să-l demită pe acesta, după ce se certase cu mai mulţi jucători importanţi ai naţionalei. N-a stat prea mult pe bară şi s-a reinters la prima dragoste.

Steaua i-a dat din nou şansa să-şi arate calitatea de antrenor şi l-a pus la cîrma echipei, cu care a ieşit campion în 2002. După patru ani petrecuţi în Ghencea, naţionala vine şi-l cere înapoi pe Piţurcă, iar acesta îi răsplăteşte pe români cu o calificare la Campionatul European din 2008. În grupele turneului final din 2008, România pică cu Franţa, Italia şi Olanda.

Demiterea lui Piţurcă a venit în preliminariile Campionatului Mondial din 2010, cînd naţionala condusă de el a început slab campania de calificare, pierzînd categoric cu Lituania, scor 0-3, făcînd un egal cu Franţa, scor 2-2, şi reuşind o victorie la limită cu Insulele Feroe, scor 1-0. Următoarele două partide, cu Serbia şi Austria, i-au fost fatale lui Piţurcă, el fiind învins în ambele jocuri, sîrbii cîştigînd cu 3-2, iar austriecii învingînd cu 2-1.

Dat afară, Piţurcă şi-a găsit liniştea tot la Steaua, unde a schimbat lotul în totalitate şi părea că va face cu roş-albaştrii aceleaşi performanţe cu care ne obişnuise. Norocul însă n-a mai fost de partea sa. Piţurcă luînd decizia de a-şi da demisia după doar trei etape.

Motivul a fost o ceartă avută cu Gigi Becali, patronul Stelei, cu care convenise să nu mai iasă public să-şi critice oamenii din club.

Două luni mai tîrziu, Piţurcă s-a dus la Universitatea Craiova, unde a ocupat funcţia de manager, însă la 11 ianuarie 2011, consiliul de administraţie al clubului a decis să-l suspende pe acesta după o altă ceartă între el şi Adrian Mititelu, finanţatorul oltenilor.

Ultima numire în funcţia de selecţioner al României a avut loc la 15 iunie 2011. În cel de-al treilea mandate a reuşit contraperformanţa de a nu califica naţionala României la Campionatul Mondial din 2014, desfăşurat în Brazilia, însă ne-a lăsat pe o poziţe favorabilă în preliminariile pentru EURO 2016. “Tricolorii” au fost lăsaţi pe locul doi, cu 7 puncte din primele 3 meciuri.

* Ladislau Boloni (Steaua): 2000-2001
Ca jucător, Ladislau Boloni a cîştigat 4 titluri de campion cu Steaua, din postura de tehnician n-a antrenat nici o echipă din România. Prima formaţie pe care a pregătit-o din postura de “principal” a fost echipa franceză Nancy, cu care a reuşit promovarea în Ligue 1, iar la doi ani distanţă a început negocierile pentru preluarea băncii tehnice a naţionalei României la care a stat doar un an.

*Gheorghe Hagi (Steaua): 2001-2002
Hagi este considerat de mulţi ca fiind cel mai bun fotbalist pe care România l-a dat vreodată, iar acest lucru l-a făcut pe jucător să ajungă în curtea Stelei în 1987, unde a stat 3 ani şi a scris istorie. Însă cariera de antrenor şi-a început-o, cum s-ar spune, necopt.

Primul său contact cu banca tehnică fiind chiar la echipa naţională a României în 2001. Tinereţea, atît ca vîrstă cît şi ca experienţă în antrenorat, şi-a spus cuvîntul, iar după doar cinci luni şi-a dat demisia.

Motivul renunţării a fost necalificarea României la Campionatul Mondial din 2012, unde a pierdut barajul cu Slovenia.

*Răzvan Lucescu (Rapid): 2009-2011
Răzvan Lucescu a dus în sezonul 2005-2006 Rapidul în sferturile de finală ale Cupei UEFA, unde a pierdut calificarea în semifinale din cauza a două rezultate de egalitate în faţa Stelei, criteriul de departajare fiind golurile din deplasare. Pe Giuleşti se terminase 1-1, iar pe Lia Manoliu, Steaua a ţinut de 0-0 şi a reuşit calificarea în semifinalele competiţiei.

Cu aceeaşi formaţie, Lucescu obţine o Cupă a României în acelaşi sezon, iar un an mai tîrziu mai cucereşte o dată acelaşi trofeu tot cu Rapid. Imediat după triumful din Cupă, Răzvan îşi dă demisia de la formaţia giuleşteană şi alege să se ducă la FC Braşov. Doi ani mai tîrziu este chemat la echipa naţională.

Concluzia generală
Steaua a dat 6 din ultimii 10 selecţioneri ai României datorită performanţelor înregistrate de aceştia ca antrenori ai formaţiei din Ghencea, atît pe plan naţional, cît şi internaţional. În afară de Ladislau Boloni, care n-a antrenat nici o echipă de club din România, şi Gheorghe Hagi, care şi-a început cariera de antrenor direct la cîrma naţionalei, toţi ceilalţi tehnicieni au obţinut performanţe pe banca roş-albaştrilor înainte de a ajunge selecţioneri.