Articol de GSP - Publicat vineri, 02 septembrie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 03 septembrie 2011 00:15
Marcator al celor două goluri din succesul cu Luxemburg (2-0), Gabi Torje s-a declarat extrem de mulţumit de rezultat şi nu a uitat să-i încurajeze pe colegii săi pentru meciul de marţi, cu Franţa. Jucătorul proaspăt transferat la Udinese va pierde meciul, fiind suspendat.
"Îmi pare rău pentru acel galben, înainte de meci mă gîndeam tot timpul că trebuie să-l evit şi l-am luat de la începutul meciului. Sînt convins că vom face un rezultat mare cu Franţa pentru a ne menţine în lupta pentru calificare. Trebuie să uităm acest meci, să ne gîndim la următorul. Va fi foarte greu, dar sper ca stadionul plin să-i împingă de la spate pe colegii mei.
Mai avem şanse de calificare, trebuie să credem în noi. Chiar dacă nu ne calificăm, trebuie să cîştigăm cît mai multe meciuri în această campanie ca să avem un moral cît mai bun, să revenim în rîndul echipelor tari din Europa", a spus Gabi Torje la televiziunea Sportro.
Fostul dinamovist l-a lăudat şi pe Măţel, debutant în echipa României în această seară. "Cu Măţel mă înţeleg perfect, jucăm împreună de la 14 ani. E un jucător foarte bun şi îl felicit pentru jocul de azi, a făcut un joc foarte bun. Sîntem mulţi jucători tineri, trebuie să formăm un grup unit, să nu plecăm urechea la rău-voitori. N-am decît 10 meciuri la naţională, sînt şi eu un junior, sper să mai cresc în experienţă şi să ajut echipă mai mult decît am făcut-o azi".
Tricou de campion de la Dinamo
Mijlocaşul de 22 de ani nu a uitat nici de foştii colegi de la Dinamo, cărora le-a transmis că aşteaptă un tricou de campion la finalul sezonului. "Le doresc să cîştige fiecare meci, îi voi urmări etapă de etapă chiar şi din Italia. Le doresc mult succes şi sper ca în vară să-mi dea şi mie un tricou de campion"
Clasament Grupa D
1. Franţa 7 5 1 1 11-3 16p
2. Bosnia 7 4 1 2 10-7 13p
2. Belarus 8 3 3 2 6-4 12p
4. România 7 3 2 2 10-6 11p
5. Albania 6 2 2 2 4-6 8p
6. Luxemburg 8 0 1 7 1-15 1p
Meciuri jucate pe 2 septembrie:
Luxemburg - ROMÂNIA 0-2
Belarus - Bosnia 0-2
Albania - Franţa 1-2
Ce meciuri mai sînt de jucat:
6 septembrie: ROMÂNIA - Franţa; Bosnia - Belarus; Luxemburg - Albania
7 octombrie: Bosnia - Luxemburg; ROMÂNIA - Belarus; Franţa - Albania
11 octombrie: Albania - ROMÂNIA; Franţa - Bosnia
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!