FOTBAL  »  NATIONALA  »  EURO 2024

Euro 2024: când are loc tragerea la sorți, cum arată programul și cine transmite meciurile la TV! Important: prețul biletelor

România, la EURO 2024! „Tricolorii” au sărbătorit calificarea pe gazon (foto: Raed Krishan/GSP)
România, la EURO 2024! „Tricolorii” au sărbătorit calificarea pe gazon (foto: Raed Krishan/GSP)

Articol de - Publicat marti, 21 noiembrie 2023 23:45 / Actualizat miercuri, 22 noiembrie 2023 00:17

Germania va fi gazda Euro 2024 care va avea loc între 14 iunie şi 14 iulie 2024. O parte din bilete au fost puse în vânzare în octombrie, dar alte un milion de tichete vor fi disponibile după tragerea la sorţi programată pe 2 decembrie

România a reușit să se califice pentru a 6-a oară la un Campionat European. Și va fi în urna a doua, după ce a învins Elveția, 1-0, pe Arena Națională.

Euro 2024 va avea loc în Germania în perioada 14 iunie-14 iulie. Este pentru a treia oară când meciuri de la competiția europeană se dispută pe teritoriu german. Prima oară s-a întâmplat în 1988, când Germania de Vest a fost gazda turneului, iar a doua oară a fost la Euro 2020, când 4 partide s-au jucat la München.

„Tiki-Taka” România » Denis Alibec, gol după o acțiune superbă în meciul cu Elveția
România - Elveția
„Tiki-Taka” România » Denis Alibec, gol după o acțiune superbă în meciul cu Elveția

Tragerea la sorți la Euro 2024 are loc peste două săptămâni

Pe 2 decembrie, începând cu ora 19:00, ora României, va avea loc tragerea la sorți a grupelor. Ceremonia se va desfășura la "Elbphilharmonie" din Hamburg.

Vor fi 4 urne, care se vor fi stabilite în funcție de rezultatele din această campanie de calificare. Germania, echipă calificată din oficiu, va fi primul cap de serie. Ea va fi urmată de câștigătoarele seriilor preliminare, alese în ordinea punctelor, apoi locurile secunde. În grupele cu câte șase echipe, cum este cea a noastră, se vor șterge cele două meciuri cu ultima clasată.

România se va afla în urna a doua.

Când se pun în vânzare biletele pentru Euro 2024

Prima fază de vânzare a tichetelor la Euro a avut loc între 3 și 26 octombrie.

Următorul lot de bilete, în număr de un milion, va fi disponibil după tragerea la sorți din 2 decembrie. Acestea vor fi împărțite federațiilor participante.

Ultima tranșă va fi disponibilă după meciurile din play-off, programate pe 21 și 26 martie, când se vor stabili ultimele naționale calificate.

2,7 milioane de biletevor fi disponibile la acest turneu final

Cât costă biletele la Euro 2024

Mai mult de un milion de tichete vor costa sub 60 de euro, 270.000 fiind disponibile la 30 de euro, cel mai mic preț de la acest Campionat European. Cel mai scump bilet din faza grupelor va costa 600 de euro, Categoria 1, la meciul de deschidere.

În „optimi”, prețurile variază între 50 și 250 de euro, în „sferturi”, acestea vor fi între 60 și 300 de euro, iar în semifinale, între 80 și 600 de euro. Marea finală va putea fi urmărită de cei dispuși să ofere între 95 și 1.000 de euro pe bilet.

10 stadioane de peste 40.000 de locuri

Turneul final se va disputa în 10 orașe din Germania: Berlin, Dortmund, München, Koln, Stuttgart, Hamburg, Leipzig, Frankfurt, Gelsenkirchen și Düsseldorf. Primul meci va avea loc pe stadionul Allianz Arena din München, iar finala se va disputa pe Olympiastadion din Berlin.

Topul stadioanelor

 

  1. Olympiastadion (Berlin) - 70.000 locuri
  2. Fußball Arena (München) - 67.000
  3. BVB Stadion (Dortmund) - 66.000
  4. Stuttgart Arena (Stuttgart) - 54.000
  5. Arena AufSchalke (Gelsenkirchen) - 50.000
  6. Volksparkstadion (Hamburg) - 50.000
  7. Koln Stadium (Koln) - 47.000
  8. Düsseldorf Arena (Düsseldorf) - 47.000
  9. Frankfurt Arena (Frankfurt) - 46.000
  10. Leipzig Stadium (Leipzig) - 42.000

Datele de disputare

  • 14 iunie-26 iunie - faza grupelor
  • 29 iunie-2 iulie - optimile de finală
  • 5 iulie-6 iulie - sferturile de finală
  • 9 iulie-10 iulie - semifinalele
  • 14 iulie - finala

PRO TV va transmite meciurile

Dacă Antena 1 și Prima TV au transmis partidele din preliminarii, PRO TV a achiziționat drepturile de difuzare pentru Euro 2024 și 2028 în iulie 2021. Postul din bd. Pache Protopopescu a transmis integral EURO 2020, precum și 23 de meciuri de la EURO 2016.

Mingea oficială e Adidas

Euro 2024: când are loc tragerea la sorți, cum arată programul și cine transmite meciurile la TV! Important: prețul biletelor

"Fussballliebe", "Dragostea de fotbal" în română, este numele mingii oficiale a turneului final. Ea a fost prezentată de UEFA și Adidas pe 15 noiembrie 2023. Are forme de aripi negre cu margini și curbe roșii, albastre, portocalii și verzi.

Creată din materiale sustenabile, aceasta este prima minge pentru un Campionat European care conține senzori de mișcare de înaltă precizie și ajută în timp real la determinarea ofsaidului. Această tehnologie a fost prezentă și la CM din Qatar.

Recordurile Campionatelor Europene

  • Cele mai multe titluri (3) - Germania (1972, 1980, 1996) și Spania (1964, 2008, 2012)
  • Cele mai multe titluri ca jucător (2) - 13 jucători: Rainer Bonhof (1972, 1980) și 12 fotbaliști spanioli care au cucerit trofeul în 2008 și 2012
  • Cele mai multe meciuri (53) - Germania
  • Cele mai multe meciuri ca jucător (25) - Cristiano Ronaldo (Portugalia)
  • Cele mai multe goluri marcate (14) - Cristiano Ronaldo (Portugalia)
  • Cele mai multe goluri marcate la un singur turneu (9) - Michel Platini (Franța, 1984)

Citește mai multe știri despre calificarea României:

„Uniți sub Tricolor”, mesaj acid către restul fanilor de la România - Elveția: „Stadionul trebuie umplut indiferent de adversare”
ROMÂNIA - ELVEȚIA
„Uniți sub Tricolor”, mesaj acid către restul fanilor de la România - Elveția: „Stadionul trebuie umplut indiferent de adversare”
„Piele de găină” pe Arena Națională » Andra și 50.000 de fani au cântat imnul înainte de România - Elveția
România - Elveția
„Piele de găină” pe Arena Națională » Andra și 50.000 de fani au cântat imnul înainte de România - Elveția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (4)
Heiheiargesul1987
Heiheiargesul1987  •  22 Noiembrie 2023, 02:26
Postat de miklosih pe 19 Noiembrie 2023, 11:36

ProTV va transmite turneul final..??? .. Interesant. Cu ce comentatori,? ei numai ce au desființat departamentul sport.

Exact asta voiam sa intreb si eu..

brentford
brentford  •  19 Noiembrie 2023, 12:27

Preturile pentru bilete sunt mai mult decat decente,cel mai ieftin bilet la un meci in Premier League este £50. Acum depinde si daca vor fi disponibile,fara ca bisnitarii sa sara calul.

miklosih
miklosih  •  19 Noiembrie 2023, 11:36

ProTV va transmite turneul final..??? .. Interesant. Cu ce comentatori,? ei numai ce au desființat departamentul sport.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează
Close