FOTBAL  »  NATIONALA  »  JO TOKYO

România și-a aflat adversarele la turneul olimpic de fotbal! „Tricolorii”, norocoși la tragerea la sorți

Semifinala atinsă la EURO U21 din 2019 a calificat România la Jocurile Olimpice
Semifinala atinsă la EURO U21 din 2019 a calificat România la Jocurile Olimpice

Articol de - Publicat miercuri, 21 aprilie 2021 11:00 / Actualizat miercuri, 21 aprilie 2021 14:55

Astăzi, la sediul UEFA, a avut loc tragerea la sorți pentru turneul olimpic de fotbal, programat în intervalul 22 iulie-7 august. România a fost repartizată în grupa B, alături de Coreea de Sud, Honduras și Noua Zeelandă.

  • Grupa A: Japonia, Africa de Sud, Mexic, Franța
  • Grupa B: Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Honduras, ROMÂNIA
  • Grupa C: Egipt, Spania, Argentina, Australia
  • Grupa D: Brazilia, Germania, Coasta de Fildeș, Arabia Saudită

Programul României la turneul olimpic de fotbal

  • 22 iulie: Noua Zeelanda - Coreea de Sud, Honduras - România (ora 14:00, ora României)
  • 25 iulie: Noua Zeelanda - Honduras, România - Coreea de Sud (ora 14:00, ora României)
  • 28 iulie;  România - Noua Zeelandă (ora 11:30, ora României), Coreea de Sud - Honduras

Dacă va trece de grupe, România va înfrunta în sferturi locul 1 sau 2 din grupa A. Adică una dintre Japonia, Africa de Sud, Mexic și Franța. 

Date despre turneul olimpic din Japonia

  • nu va exista o partidă cu titlul de meci de deschidere, precum la CM sau CE. Pe 22 iulie, prima zi a turneului olimpic masculin, vor intra în competiție toate formațiile (opt jocuri), la ore care se suprapun.
  • țara gazdă, Japonia, va fi plasată din oficiu în grupa A, pe poziția 1, astfel încât să dispute prima sa întâlnire pe Tokyo Stadium.
  • nu vor putea cădea în aceeași grupă echipe de pe un singur continent, astfel încât România nu va întâlni Spania, Germania sau Franța în prima fază a turneului.
  • finala se va disputa la Yokohama (7 august), pe cel mai mare stadion dintre cele selectate pentru turneul olimpic masculin.

Sistem de calificare

  • patru grupe a câte patru echipe
  • merg în sferturile de finală primele două clasate din fiecare serie
  • în sferturile de finală se încrucișează grupele A+B și C+D (loc 1 vs loc 2)

Cine va reprezenta România la Tokyo

România e plasată în ultima urnă valorică, a patra, date fiind performanțele sale olimpice zero la ultimele cinci ediții luate în calcul. De fapt, naționala mică revine după 57 de ani la JO, precedenta participare înregistrându-se în 1964, tot la Tokyo. Atunci, trupa lui Gicu Constantin și Pavlovici a terminat pe locul 5, după ce a trecut de grupă (3-1 cu Mexic, 1-1 cu Germania, 1-0 cu Iran), a pierdut în "sferturi" cu Ungaria (0-2) și a învins Ghana (4-2) și Iugoslavia (3-0) în turneul de consolare.

Mirel Rădoi va putea duce în Japonia jucători născuți după 1 ianuarie 1997, plus alți trei în afara criteriului de eligibilitate. Va fi un lot de 23 de fotbaliști, e deja anunțată o listă preliminară de 61 de oameni, din care se va alege grupul final. Nu lipsesc vedetele I. Radu, Pașcanu, Manea, Man, I. Hagi, Coman, Mihăilă, Cicâldău, Moruțan, Olaru sau A. Ciobanu.

  • Cum ar arăta cel mai bun „11” al României: I. Radu - Cr. Manea, Nedelcearu*, Pașcanu, Boboc - R. Marin* (Cicâldău), N. Stanciu* - Man, I. Hagi, Mihăilă - Fl. Coman (A. Ivan)

Mirel Rădoi, încurcat de cluburi?

Selecționerul va avea însă o misiune delicată, pentru că, nefiind inclus în calendarul oficial FIFA, turneul nipon nu obligă cluburile să elibereze jucătorii. Prin urmare, echipele fruntașe din Liga 1, FCSB, CFR Cluj, U Craiova, vor bloca, probabil, majoritatea fotbaliștilor importanți pentru a-i avea disponibili la startul noului sezon din campionat și pentru tururile preliminare din cupele europene, care se suprapun cu turneul olimpic (22 iulie-7 august). 

În plus, lotul va pleca spre Asia cu circa două săptămâni înainte pentru acomodarea cu fusul orar și câteva jocuri amicale. La Zurich, tragerea la sorți va fi prezentată de jurnalista britanică Samantha Johnson, asistată de Jaime Yarza (director de competiții FIFA) și Sarai Berman (director fotbal feminin FIFA). Lor li se vor alătura Lindsay Tarpley (dublă campioană olimpică cu echipa SUA – 2004, 2008) și Ryan Nelsen (ex-căpitanul Noii Zeelande la JO 2008 și 2012).

Lista de 14 non-eligibili din care Rădoi poate alege 3 jucători în lot:

  • Portar: Căbuz (Viitorul, anul nașterii: 1996) 
  • Fundași: Ad. Rus (MOL Fehervar, 1996), Nedelcearu (AEK Atena, 1996), Chiricheș (Sassuolo, 1989), Fl. Ștefan (Sepsi, 1996), Bancu (U Craiova, 1992) 
  • Mijlocași: R. Marin (Cagliari, 1996), N. Stanciu (Slavia Praga, 1993), Chipciu (CFR Cluj, 1989), Cr. Ganea (Aris Salonic, 1992), Balaure (Astra, 1996) 
  • Atacanți: Pușcaș (Reading, 1996), Budescu (Al Damac, 1989), Alibec (Kayserispor, 1991)
România și-a aflat adversarele la turneul olimpic de fotbal! „Tricolorii”, norocoși la tragerea la sorți

VAR la Jocurile Olimpice

În premieră la un turneu olimpic, sistemul VAR va fi utilizat la competiția din Japonia. E o decizie FIFA adoptată încă din iunie 2020. România U21 n-a beneficiat de asistența video pentru arbitraj la recentul Euro de tineret din Ungaria, pentru că UEFA a decis să nu-l folosească spre a reduce astfel numărul de persoane implicate la un meci, din rațiuni legate de pandemie. În schimb, la CE U21 din 2019 am beneficiat din plin de binefacerile VAR: gol din penalty și reușita de 4-1 a lui Ad. Petre cu Croația, o lovitură de pedeapsă primită cu Germania.

România și-a aflat adversarele la turneul olimpic de fotbal! „Tricolorii”, norocoși la tragerea la sorți

3e numărul celor mai multe titluri olimpice cucerite de o echipă, respectiv Ungaria (‘52, ‘64, ‘68) și Marea Britanie (1900, 1908, 1912)

3 participăria avut fotbalul românesc la JO: Paris 1924 (0-6 cu Olanda), Helsinki 1952 (1-2 cu Ungaria) și Tokyo 1964 (locul 5)

Grupele de la turneul olimpic feminin de fotbal:

  • Grupa E: Japonia, Canada, Marea Britanie, Chile 
  • Grupa F: China, Brazilia, Zambia, Țările de Jos 
  • Grupa G: Suedia, SUA, Australia, Noua Zeelandă

Mai multe știri despre echipa națională:

Surpriză! Lasă Adrian Mutu naționala de tineret? Echipa la care ar putea ajunge

„Părintele” știe de ce s-a pierdut partida cu Armenia: „Mirel a mușcat momeala lui Stoichiță”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (53)
manx
manx  •  21 Aprilie 2021, 17:36

Si muzica usoara este usoara, dar pentru Angela Similea. Are drept de joc la olimpiada? Poate venim cu un buchet de flori acasa.

sibelius
sibelius  •  21 Aprilie 2021, 16:13
Postat de dordor pe 21 Aprilie 2021, 13:38

fcsb nu trimite niciun jucator, baga Gigi echipa in Superliga...a vorbit el cu JP Morgan...normal, prin Anamaria...

Asa o sa aiba loc aia de CFR.

wuhan
wuhan  •  21 Aprilie 2021, 15:54
Postat de iosif_ pe 21 Aprilie 2021, 13:14

Cu jucători de la Mimao luăm medalia de aur

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (53)
Comentează