Articol de Dan Udrea - Publicat duminica, 14 octombrie 2018 09:35
Atitudinea lui Răzvan Marin şi mai ales declaraţiile de după meciul din Lituania developează un jucător care măcar din punctul de vedere al caracterului e deja la un nivel de top.
Am câştigat, da. Rămânem în cărţi, inclusiv pentru locul 1 în grupa de Liga Naţiunilor, însă cine susţine că joi seară s-a simţit confortabil urmărind meciul la televizor şi a avut o senzaţie de mare satisfacţie după această victorie înseamnă că se alintă. Prestaţia naţionalei a fost chinuitoare, mai ales că aveam în faţă o formaţie care în precedentele 5 meciuri marcase doar în poarta unei singure selecţionate, cea din Sri Lanka!!!
Dar am câştigat, ceea ce până la urmă e tot ce contează. Aşa se zice în fotbal, iar reacţiile jucătorilor şi antrenorului au fost cam într-o asemenea direcţie. După meci însă, a vorbit şi Răzvan Marin.
Un tip cu foarte mult bun-simţ, care a privit mai mult în pământ decât în cameră, a radiografiat ca nimeni altul confruntarea de pe gazonul sintetic de la Vilnius: "N-am făcut un meci bun. E adevărat că poate şi terenul e un pic complicat, dar am jucat slab".
Apoi, fără ca măcar să fie provocat, s-a referit la golul încasat în final, care putea termina meciul la egalitate: "Cred că la golul lor egalizator a fost şi greşeala mea. Nu mi-am văzut omul, a plecat din spatele meu, îmi asum eroarea".
Aţi mai auzit, de curând, vreun alt fotbalist român, de naţională sau nu, care să-şi asume ceva? De la Costea la Alibec, de la Nistor la Maxim şi de la Raţ la Stanciu? Nu există.
Ba chiar, acum vreo lună, Stanciu lua la mână aproape toată România. Într-o postare pe Facebook, unde altundeva se pot simţi oamenii puternici şi plini de verdicte? Pe care totuşi, ulterior, a şters-o. Şi împărţea ironii şi critici după un 2-2 la Belgrad, cu Serbia!
Dar nu Stanciu e subiectul aici, ci Marin. Fiul fostului fotbalist Petre Marin. Să ai, la numai 22 de ani, atâta decenţă încât să te critici singur şi să accepţi că echipa a jucat prost, chiar dacă ai câştigat, ne arată că în ADN-ul acestui puşti există suficient de mult caracter cât să-i permită să ajungă un fotbalist de foarte mare nivel.
De fapt, modul în care a urcat în carieră e un alt argument că Răzvan nu s-a păcălit şi mai ales n-a păcălit pe nimeni. Rămâne de istoria fotbalului românesc discuţia dintre Hagi şi tatăl lui în momentul în care Gică l-a luat pe Marin junior, la numai 15 ani, la Viitorul. "Ştii, Gică, nu e nevoie să-l iei acolo doar aşa, că suntem noi prieteni!", i-a zis atunci Marin senior.
"Eu dacă îl iau văd în el fotbalist, nu băiatul unui amic, şi o să vezi că am dreptate". Şi a avut. La 17 ani a debutat în Liga 1, la 19 în naţionala de tineret şi la 20 în cea de seniori. A fost cumpărat de un club important din Belgia, Standard Liege, unde joacă în mod constant, antrenat, ca şi la Viitorul, de un nume uriaş al fotbalului: fostul mare portar Michel Preud'homme.
Are cea mai bună cotă, în momentul de faţă, dintre toţi fotbaliştii români. Cota o are sus, dar ţine nasul jos. Ceea ce în ziua de azi, în care faima şi banii transformă oamenii în neoameni şi neghiobi, înseamnă infinit mai mult decât un gol marcat sau o prestaţie bună. Pe Răzvan Marin nu l-au ameţit nici aerul tare al celebrităţii, nici banii.
A rămas modest, cu suflet curat, care nu e mânat de dorinţa revanşelor stupide cu ziariştii sau cu spectatorii contestatari. Ci de motivaţia de a-şi construi cariera în mod onest.
)
)
)
)
)
)
)
)
