Un dialog fascinant cu legendarul căpitan al lui Milan, Franco Baresi: "Lucescu ar fi bine venit înapoi în Serie A"

O viaţă la Milan, un fotbalist uriaş, una carriera indimenticabile, cum ar spune italienii. De neuitat. Şi un tricou cu numărul 6 retras pentru totdeauna de "rossoneri", gest de respect suprem pentru un jucător care a marcat o epocă. Douăzeci de minute în dialog cu Franco Baresi, fostul căpitan legendar al milanezilor, prezent la Iaşi cu "naţionala" Italiei din urmă cu trei decenii, campioană mondială în Spania '82. În oraşul moldav e reeditarea celebrului România - Italia 1-0, din aprilie '83, gol Boloni (24), partidă în care Baresi însă nu a jucat.

Dar e prezent acum la lansarea unei Academii de fotbal la Iaşi, alături de alte foste vedete ale squadrei azzurra: Antognoni, Toto Schilacci, Gentile, Paolo Rossi, Giannini, Tacconi.

Aşadar, înainte de demonstraţia starurilor, la un pahar de vorbă cu un tip volubil, cu vorbe măsurate, venind din istoria Milanului, a fotbalului italian.

- Signor Baresi, aţi debutat pentru Italia într-un meci contra României, 0-0 la Firenze, în '82, iar prima Cupă a Campionilor aţi cucerit-o împotriva Stelei, 4-0, în '89. Două momente importante ale carierei legate de România.
- Da, numai că primul meu meci la echipa naţională n-a fost ce-mi doream. Italia era atunci campioană mondială, dar am întîlnit în preliminariile lui Euro '84 un adversar român surprinzător. N-am reuşit să înscriem, fiindcă Lucescu a jucat atunci contra noastră în stil italian. Defensivă foarte bună!

- Să nu-mi spuneţi că mai reţineţi şi acum, după atîţia ani, amănuntul că Lucescu era atunci pe banca României?
- Debutul în squadra azzurra îţi rămîne în memorie cu fiecare amănunt. Iar pe Lucescu am avut ocazia apoi să-l cunosc bine cînd a venit să lucreze în Italia. A făcut la Brescia o treabă fascinantă, o echipă în faţa căreia nu era simplu să învingi. Despre Brescia lui Lucescu se vorbeşte deseori şi în ziua de azi, semn că munca lui a lăsat urme. Ştie să-şi aleagă exact jucătorii de care are nevoie pentru ideile lui, iar asta e esenţial pentru un profesionist. Un tehnician pe care-l respect!

"În '89, Milan a fost prea bună pentru Steaua"
- De ce credeţi că n-a reuşit pe banca lui Inter?
- Sînt momente în cariera fiecărui antrenor cînd trebuie să ai şi şansă. Iar la echipele mari, precum Milan, Inter, Juventus, e foarte dificil să te impui dacă nu ai parte şi de un context favorabil. Dar iată că la Şahtior, în Ucraina, a izbutit un proiect formidabil şi m-am bucurat cînd a cîştigat Cupa UEFA. Cred că ar fi bine venit înapoi în Italia!

- Finala Cupei Campionilor din '89 a părut un fel de antrenament pentru Milan, 4-0 cu Steaua.
- Ei, nu chiar! Ştiu că a fost un eveniment special pentru români, dar Milan a prins atunci o zi colosală. Eram prea buni ca să ne poată bate cineva în acel sezon. Steaua nu s-a făcut de ruşine, a dat maximum, entuziasmul unei astfel de finale e unic, însă acel Milan era greu de oprit. Iar în tribune au fost numai suporteri italieni, nu-mi aduc ca Steaua să fi avut prea mulţi fani la acea partidă.

"Maradona a fost unic"
- Cum aţi vota în această controversă istorică despre cea mai bună echipă de club din istoria Europei: acel Milan cu Gullit, Van Basten, Baresi sau Barcelona de azi?
- E dificilă o comparaţie de acest gen. S-au schimbat vremurile, fiecare are momentul de glorie la timpul lui. A urmat dominaţia lui Bayern, a lui Real Madrid. Lucrurile se schimbă şi ar fi nedrept să facem un asemenea clasament, fiindcă fiecare dintre aceste echipe a avut frumuseţea ei. Nu trebuie să reducem nimic din meritul marilor echipe apelînd la paralele subiective.

- L-aţi avut deseori adversar pe Maradona, pe vremea marelui Napoli. Dormeaţi bine înaintea meciurilor contra lui Diego?
- (Rîde şi-şi trece mîna prin păr, mimînd durerea de cap) Dormeam, dormeam! Dar ca să-l opreşti pe Maradona trebuia să prinzi o zi formidabilă, iar el una foarte slabă. Mai rar! Altfel, fără o apărare organizată, în care să fie măcar trei oameni împotriva lui Diego, era imposibil să-i rezişti. Un jucător uluitor! Îmi amintesc şi acum cu drag acele partide Milan - Napoli, fiindcă erau mereu adevărate spectacole. Am jucat împotriva multor atacanţi imenşi, Platini, Rossi, Altobelli, dar Diego era unic. De neoprit în momentele de graţie!

"Nu-l judecaţi aspru pe Chivu"
- Maradona sau Messi?
- Messi e un grandissimo. E o plăcere să-l vezi jucînd, dar, ca să ajungă la nivelul lui Diego, ar trebui să cîştige un trofeu şi pentru Argentina. Deocamdată, votez pentru Maradona!

- După accidentarea teribilă suferită în campionat, Chivu a decis să renunţe la "naţionala" României, spre a se proteja. O alegere corectă?
- Nu cunosc motivele lui, dar probabil s-a gîndit că nu mai vrea să joace foarte multe meciuri într-un sezon. Iar fără partidele de la reprezentativă poate avea un program mai relaxat. A avut într-adevăr un accident care a produs stupoare în Italia. În astfel de momente eşti nevoit uneori să iei decizii dureroase. Nu trebuie judecat aspru.

- Despre care Mutu aţi vrea să vorbim? Cel care încînta prin golurile de la Fiorentina sau cel cu grave probleme extrasportive?
- Nu-l ştiu pe Mutu din viaţa privată. Pe teren însă a demonstrat că are calitate, arătînd momente care au făcut să trepideze Italia. Un golgeter care va rămîne în istoria Fiorentinei. Nu e puţin lucru să realizezi în Serie A ce a reuşit Mutu.

Fratele lui Baresi e secund la Inter!
Istoria familiei Baresi se împarte între Inter şi Milan. Înainte de a face carieră în tricoul rossonero, Franco a fost refuzat, copil fiind, la o selecţie la Inter, unde fratele său, Giuseppe, era deja legitimat. I s-a spus atunci că e prea scund şi prea firav, iar antrenorii l-au sfătuit să mai crească şi să revină la o altă selecţie. A fost însă primit la Milan, unde a ajuns căpitan la 22 de ani, cînd echipa căzuse în Serie B, iar conducerea a decis să pornească un nou proiect oferind banderola unui tînăr în jurul căruia să se construiască un mare Milan. "N-au existat niciodată rivalităţi cu fratele meu. Ne-am respectat şi ne-am făcut fiecare datoria pentru clubul său" e explicaţia lui Franco Baresi.

"Cînd am ratat penalty-ul din finala Mondialului din '94 am simţit o tristeţe foarte mare, fiindcă era ultima mea şansă de a cuceri acest trofeu. Am vrut să trag în stînga lui Taffarel, mi-am schimbat planul în ultima secundă şi poate de aceea am şi ratat"

"În tinereţe, idolul meu era Rudi Krol, cu jocul său elegant. Dar îmi mai plăceau Riva, Bonisegna, Rivera"