Articol de GSP - Publicat luni, 29 martie 2021 17:26 / Actualizat luni, 29 martie 2021 19:11
Grupul „Uniți Sub Tricolor”, format din ultrașii care încurajează organizat echipa națională a României, și-a continuat politica anti-Mario Camora.
Prestația din partida cu Germania a fost de ajuns pentru ca suporterii să-l ia din nou în colimator pe fotbalistul naturalizat anul trecut. Fundașul lui CFR Cluj a jucat doar 45 de minute contra Germaniei, fiind schimbat de Andrei Burcă la pauză. A fost depășit de cele mai multe ori și a ieșit greșit la ofsaid la faza golului marcat de Germania, ținându-l în joc pe Havertz.
Un vechi și foarte cunoscut proverb românesc ne definește prețuirea pe care trebuie să le-o purtăm celor mai în etate, pentru ceea ce au reprezentat aceștia de-a lungul anilor, din bun simț dar și considerație pentru experiența dobândită în decursul vieții. În adaptarea ironică a acestui proverb la realitatea contemporană a echipei naționale, se pare că selecționerii și slujbașii FRF au dorit să inducă din plin învățăturile folclorului mioritic în lot, naturalizând un jucător portughez de o vârstă foarte înaintată, la care destui fotbaliști se retrag.
Pe lângă lipsa de logică și raționalitate în a introduce străini într-o echipa națională, e scandalos de-a dreptul faptul că Mario Camora reprezintă cel mai bătrân jucător din întregul lot, cu o vârstă mai înaintată decât orice alt jucător român selecționat. Este greu de conceput și înțeles acest lucru, când mulți din jucătorii români ajung să fie ignorați sub pretextul vârstei, un fotbalist străin primește un asemenea tratament preferențial, chiar în contextul în care în ultimele meciuri la echipe de club a demonstrat o formă precară, cu gafe repetate prin care și-a îngropat echipa.
Din păcate, aceasta a fost și soarta naționalei la meciul său de debut, cel mai important din ultimii ani pentru tricolori, barajul din Islanda. Așadar, țineți aproape... reconstrucția naționalei continuă!
- Comunicat Uniți Sub Tricolor
3a fost nota primită de Mario Camora din partea Gazetei, după evoluția din meciul cu Germania
Protestele împotriva lui Camora au început anul trecut
Înaintea meciului cu Irlanda de Nord de pe 4 septembrie 2020, ultrașii din „Uniți Sub Tricolor” au mers în cantonamentul de la Mogoșoaia și au transmis un mesaj împotriva jucătorilor naturalizați în lotul naționalei României.
Aceștia au afișat mai multe mesaje, laitmotivul fiind investițiile în copii și juniori. Suporterii au afișat mesajul „E cam ora (n.r. joc de cuvinte cu numele lui Mario Camora) să investim în juniori / Nu în importuri surogat din alte țări”, apoi au scandat „Centre de copii și juniori, nu import de jucători” și „Vrem națională cu sânge românesc, sânge românesc, sânge românesc”.
FOTO Imagini spectaculoase din meciul România - Germania 0-1
VIDEO Dumitru Dragomir, mesaj pentru Mirel Rădoi: „Păstrează-l pe Ovidiu Popescu, scapă de Camora”
Citește și alte știri de actualitate:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro