FOTBAL  »  NATIONALA  »  ALEGERI FRF

UPDATE/FOTO Iată documentul care susține informația-bombă lansată de Burleanu în direct la TV: "Lupescu ne-a mințit pe toți!"

FOTO: Raed Krishan
FOTO: Raed Krishan

Articol de GSP - Publicat joi, 12 aprilie 2018 21:59

Răzvan Burleanu, actualul președinte al Federației, a dezvăluit, cu 6 zile înainte de alegerile de la FRF, că Ionuț Lupescu nu și-ar fi dat demisia de la UEFA, pregătindu-și revenirea imediată la forul continental în cazul în care nu va câștiga alegerile de pe 18 aprilie!

 

UPDATE

Reacția lui Ionuț Lupescu după dezvăluirile lui Burleanu nu a întârziat să apară: "În primul rând, aceasta este legislația pe care o au resursele umane de la UEFA, a fost propunerea lor, nu fac nimic de capul meu. UEFA nu e o shaormerie în care pur și simplu îți depui demisia și ai plecat. Eu am un departament întreg, am foarte multe programe, foarte multe lucruri pe care trebuie să le termin.

A fost propunerea celor de la resurse umane de a avea acel «unpaid leave» până la data alegerilor, după care va trebui să mă întorc și să predau absolut toate lucrurile pe care le aveam acolo. Nu mă întorc la UEFA, indiferent de deznodământul alegerilor", a spus "Kaiserul", în exclusivitate pentru GSP.ro. 

UPDATE

Documentul prezentat de Burleanu este un răspuns al UEFA cu semnătura secretarului general Theodore Theodoridis. "Unpaid leave of absence since 12 february" este descrierea folosită de grec în ce-l privește pe Lupescu, ceea ce înseamnă că fostul internațional e în "concediu fără plată din 12 februarie" și nu a renunțat definitiv la funcția de director al Comisiei Tehnice a UEFA!


FOTO: TV Digi Sport

"Am văzut cum Lupescu și-a convins cu lacrimi familia să vină să candideze la alegerile de la FRF. Aceleași lacrimi peste tot. Credeți că Ionuț Lupescu și-a dat dmisia de la UEFA? Eu am văzut că el spune că și-a dat demisia.

Ionuț Lupescu minte! V-a mințit pe dumneavoastră, i-a mințit pe toți prietenii săi și pe toți susținătorii săi. Am dovada. Este un contract suspendat, un concediu fără plată, nicidecum o demisie. Când ai în ADN minciunea și trișarea, astfel de lucruri apar. 

Lupescu minte și când spune că Florin Prunea nu e implicat în campania lui. Florin Prunea e antemergătorul și cel care organizează toate întâlnirile din teritoriu", a spus Răzvan Burleanu, la TV Digi Sport. 

Cu câteva ore înainte, Ionuț Lupescu declara la Realitatea că și-a dat demisia de la UEFA tocmai pentru a nu implica forul în alegerile din România:

"Nu m-aș fi întors în țară dacă lucrurile mergeau bine. Îmi era foarte bine acolo. Am venit să-mi fac campanie pe banii mei. Nu vreau să implic UEFA într-o campanie cu un membru UEFA, actualul șef al FRF. De asta mi-am dat demisia de la UEFA. Vreau să redresez fotbalul românesc", a declarat Lupescu azi. 

18 aprilie
e data la care vor avea loc alegerile de la FRF

Citește și:
Chivu a întârziat la conferință, italienii au ascultat cu răsuflarea tăiată ce a urmat: „Familia pe primul loc, îmi neglijez îndatoririle de soț și tată!”
Stranieri
Chivu a întârziat la conferință, italienii au ascultat cu răsuflarea tăiată ce a urmat: „Familia pe primul loc, îmi neglijez îndatoririle de soț și tată!”
Transfer-surpriză REZOLVAT de Rapid! Întâmpinat de Bolgado la București, urmează să semneze contractul
Superliga
Transfer-surpriză REZOLVAT de Rapid! Întâmpinat de Bolgado la București, urmează să semneze contractul
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Superliga
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
Media
Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
Fost arbitru cumpără în România un hotel pe plajă FOTO
Profit.ro
Fost arbitru cumpără în România un hotel pe plajă FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (61)
857752167737638
Daniela Popescu  •  12 Aprilie 2018, 23:22
Postat de mariuss72 pe 12 Aprilie 2018, 23:20

Si care e marea problema aici? Burleanu asta e un mare nenorocit, mult mai mare decit Sandu.

"Nu vreau să implic UEFA într-o campanie cu un membru UEFA, actualul șef al FRF. De asta mi-am dat demisia de la UEFA. Vreau să redresez fotbalul românesc". Sa zici ca Burleanu e mai rau decat Sandu sau Lupescu, Dragomir, Prunea etc....inseamna sa fii senil

martinpen
martinpen  •  12 Aprilie 2018, 22:20

Pai daca minte in halul asta, iti dai seama cum va fi cand o fi in functie ?

balauru48
balauru48  •  12 Aprilie 2018, 23:45
Postat de Daniela Popescu pe 12 Aprilie 2018, 23:21

Sa inteleg ca Lupescu prin minciuni si comisioane trase pe firmele nevestesii ne-ar califica??

mincinos si evazionist! oare asta va fi viitorul presedinte al FRF? nimic nou sub soare...

Vezi toate comentariile (61)
Comentează