Articol de Eduard Apostol - Publicat sambata, 05 septembrie 2020 15:10 / Actualizat sambata, 05 septembrie 2020 15:25
Christoph Daum (66 de ani), fostul selecționer al României, fără contract de când a divorțat de tricolori, a anunțat ieri data lansării biografiei sale, „Mereu la limită”: 12 octombrie.
Vă mai aduceți aminte de Christoph Daum? Neamțul a fost singurul selecționer străin din istoria naționalei, pe care a antrenat-o în perioada iulie 2016 - septembrie 2017. Un mandat catalogat ca fiind un eșec. De atunci, cu toate că a mai cochetat cu varianta de a antrena în China sau în țările arabe, Daum, ajuns la 66 de ani, nu a mai preluat nicio echipă. Sau nu a fost angajat.
Christoph Daum își lansează biografia: „Mereu la limită”
Cu toate că a participat la diverse seminarii despre fotbal și a făcut reclamă diverșilor prieteni, în social media, la diverse produse și servicii de turism. Bineînțeles, nu ratează nicio ediție a carnavalului Rosenmontag.
Ieri după-amiază, Christoph Daum a anunțat data lansării biografiei sale. „Immer am Limit", „Mereu la limită", cartea de care este atât de mândru. „Să-mi scriu autobiografia a fost una dintre cele mai mari provocări ale vieții. Cartea spune adevărul. Unele fraze a fost extrem de dificil să le scriu, alte amintiri m-au făcut să zâmbesc. Chiar mi-aș dori să vă fac să râdeți și să mă înțelegeți un pic, pe mine și călătoria mea", a menționat germanul. La naționala noastră are 3 victorii, 3 remize și 4 eșecuri, iar microbiștii români sunt curioși ce a însemnat aventura tricoloră pentru antrenor.
30 la sutăa fost procentajul victoriilor lui Daum la conducerea selecționatei române, cea mai slabă medie din cariera neamțului
Coperta cărții biografice prezentate de Christoph Daum
Citește și:
Steven Davis, „decarul” lui Rangers: „Există o presiune din România ca Ianis Hagi să joace cu «10»”