Articol de Adrian Duţă - Publicat vineri, 12 aprilie 2024 12:18 / Actualizat vineri, 12 aprilie 2024 13:27
Victor Pițurcă (67 de ani), fostul selecționer al României, a dezvăluit de ce a decis să nu îl mai convoace pe Cristi Săpunaru la națională.
Totul se întâmpla în 2012, când Săpunaru l-a deranjat pe Pițurcă cu atitudinea lui. I-a spus că nu se poate prezenta la două meciuri amicale, la finalul sezonului, pentru că avea deja rezervate biletele pentru vacanță.
Victor Pițurcă: „I-am zis lui Săpunaru că nu accept așa ceva”
„Eu aveam încredere în el şi mizam pe el, dar aşa a fost să fie. Au fost anumite motive, ţin minte că la meciul cu Franţa, în 2011 s-a accidentat la încălzire. El se pregătea profesionist. Săpunaru era mort cu Rapid, avea în camera toate steagurile etc.
S-a întâmplat o chestie la sfârşitul campionatului, aveam 2 meciuri de verificare şi el m-a sunat că şi-a luat bilete de vacanţă şi că nu poate să vină. Şi i-am zis că nu se poate, nu accept aşa ceva. De atunci am încheiat-o cu el, ăsta a fost motivul”, a declarat Pițurcă, potrivit Orange Sport.
Discuția cu Săpunaru a avut loc în timpul ultimului mandat al lui Pițurcă la națională, care a ținut din 2011 până în 2014. Fostul selecționer a povestit și ce s-a întâmplat când a părăsit naționala, fiind înlocuit de Anghel Iordănescu.
36de meciuri are Cristi Săpunaru la națională
Victor Pițurcă: „Iordănescu a tras sforile să revină la națională”
„M-am gândit la rivalitatea cu Iordănescu. Dacă știam că vine el la echipa națională după ce plecam eu în Arabia Saudită, nu aș fi plecat. Nu aș fi crezut că vine el. Nu mai antrena de 10 ani, a fost om politic, nu mai avea treabă cu fotbalul de mulți ani. Nu a mai fost dedicat fotbalului, a fost om politic.
El sigur visa, probabil trăgea sforile să revină. Foarte bine, e normal să gândești așa”, a povestit Pițurcă
Ești expert în Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe derby-ul CFR Cluj - FCSB și câștigă premiile puse în joc!