FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - ARMENIA 1-0

VIDEO România - Armenia 1-0 // "Neamțul" Maxim l-a scos pe "românul" Daum! Victorie chinuită cu Armenia, după încă un meci praf

Foto: Cristi Preda/Gazeta Sporturilor +5   FOTO
Foto: Cristi Preda/Gazeta Sporturilor

Articol de - Publicat vineri, 01 septembrie 2017 23:44

România s-a impus greu în disputa cu Armenia de pe Arena Națională, scor 1-0, printr-un gol marcat de Maxim în minutele de prelungire ale meciului.

  • România acumulează 9 puncte și rămâne pe locul patru, la patru puncte de Danemarca și Muntenegru;
  • Meciurile următoare: 4 septembrie 2017 Armenia- Danemarca, Muntenegru- România, Polonia- Kazahstan; 5 octombrie 2017: România-Kazahstan, Muntenegru-Danemarca, Armenia-Polonia; 8 octombrie 2017: Danemarca- România, Kazahstan- Armenia, Polonia-Muntenegru 

CLASAMENTUL GRUPEI E:

Echipă Puncte
1. Polonia 16p
2. Muntenegru 13p
3. Danemarca 13p
4. România 9p
5. Armenia 6p
6. Kazahstan 2p

Cum s-a desfășurat meciul: România a ratat o primă ocazie importantă în minutul 9, când Mkhitaryan a trimis o pasă greșită la mijlocul terenul, iar tricolorii au plecat pe contraatac, însă Bogdan Stancu a trimis pe lângă poartă, de la marginea careului. Armenii au răspuns prin Barseghyan, care i-a depășit pe Toșca și Benzar, dar Tătărușanu a intervenit excelent și a respins din poziție de unu la unu cu atacantul armean.

Cu cinci minute înainte de pauză, Florin Andone a trimis mingea în poartă printr-o execuție spectaculoasă cu cășcâiul, dar golul a fosta nulat corect pentru ofsaid. În minutul 53, Voskanyan a comis henț în propriul careu, iar centralul Ivan Bebek a arătat punctul de la 11 metri și l-a eliminat pe armean, pentru cumul de cartonașe galbene. Penalty-ul executat de Bogdan Stancu a fost însă apărat de Meliksetyan.

În minutul 66, Andone a ratat incredibil din câțiva metri. Benzar a centrat în fața porții de pe partea dreaptă, dar Florin Andone a fost blocat în ultimul moment de Yedigaryan. Intrat în minutul 81, la prima atingere a mingii, Alex Maxim a trimis în poartă, dar reușita a fost anulată pentru ofsaid! Mijlocașul lui Mainz a împins în plasă un balon șutat de Benzar, aflat în poziție regulamentară. Mingea părea să fie oricum pe spațiul porții.

Maxim a marcat golul victoriei în prelungiri, printr-o deviere cu călcâiul, din câțiva metri, după o centrare excelentă a lui Benzar! Maxim a marcat al 3-lea gol la echipa naţională, precedentul consemnându-se în octombrie 2015 îmtr-un meci cu Insulele Feroe (3-0).

liveTEXT » România - Armenia 1-0
A marcat: Maxim '90+1
*Bogdan Stancu a ratat de la 11 metri
*Voskanyan a fost eliminat în minutul 53

min.90+5: FINAL de meci!
min.90+1: GOL MAXIM! Mijlocașul a punctat cu călcâiul, din câțiva metri, după o centrare excelentă a lui Benzar!
min.86:
Andrei Ivan a luat o acțiune pe cont propriu în partea stângă și a șutat din afara careului, dar portarul armenilor a reținut fără probleme.
min.81: La prima atingere a mingii, Alex Maxim a trimis în poartă, dar reușita a fost anulată pentru ofsaid!
Mijlocașul lui Mainz a împins în poartă un balon șutat de Benzar, aflat în poziție regulamentară. Mingea părea să fie oricum pe spațiul porții.
min.81:
Alexandru Maxim intră în locul lui Bogdan Stancu.
min.77:
Stanciu a executat o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri, dar mingea a trecut peste poartă.
min.74:
Andrei Ivan îi ia locul fostului coleg de la CS U Craiova, Alexandru Băluță.
min.68:
Adi Popa intră în locul lui Chipciu.
min.68:
Băluță este primul jucător avertizat din tabăra României.
min.66: Ocazie incredibilă a României!
Benzar a centrat în fața porții de pe partea dreaptă, dar Florin Andone a fost blocat în ultimul moment de Yedigaryan.
min.61:
Chiricheș a trimis periculos, puțin peste poartă, cu o lovitură de cap, în urma unui corner executat de Stanciu.
min.60:
Șut periculos de la distanță a lui Stanciu, respins cu dificultate de portarul oaspeților.
min.55: Bogdan Stancu a ratat lovitura de la 11 metri! Goalkeeperul armenilor a repins șutul atacantului român!

 

Minutul 55 - Bogdan Stancu ratează un penalty

Posted by StirileTVR on Friday, 1 September 2017

min.53: Penalty pentru România și eliminare în tabăra Armeniei! Voskanyan a făcut henț în careul propriu, și a văzut al doilea cartonaș galben! 
min.50:
Chipciu a șutat de la 20 de metri, dar Meliksetyan a respins, iar fundașii armeni au îndepărtat pericolul.
min.46: A început repriza a doua.

  • Este pentru a 6-a oară în aceste preliminarii când România intra fără gol marcat la pauză (de 4 ori la egalitate şi de două ori conduşi), singura dată când tricolorii au înscris fiind în Armenia, de 4 ori.

min.45: Pauză pe Arena Națională.
min.39: Gol anulat al Românei!
Florin Andone a reluat spectaculos, cu călcâiul, din careul mic, dar asistentul a ridicat fanionul pentru o poziție de ofsaid!

 

România-Armenia: Minutul 37, gol refuzat pentru reprezentativa noastră

Posted by StirileTVR on Friday, 1 September 2017

min.34: Șut periculos al lui Benzar! Fundașul a șutat puternic de la aproximativ 20 de metri, dar balonul a trecut pe lângă poarta armenilor.

  • Alex Băluţă şi Cristi Ganea se află la primele meciuri oficiale sub tricolor. Ei duc la 30 numărul jucătorilor utilizaţi de Daum în campania curentă pentru calificarea la turneul final de CM.

min.28: Mkhitaryan a șutat puternic din afara careului, dar mingea a trecut departe de poarta lui Tătărușanu.
min.27:
Ganea a centrat periculos în careu, dar Chipciu a reluat în brațele poartrului armean.
min.22: 
Lovitură de cap periculoasă a lui Andone, dar balonul expediat de atacantul român a trecut pe lângă poartă.
min.21: 
Barseghyan și Pizzelli au combinat periculos la marginea careului nostru, dar apărătorii tricolori s-au repliat și au respins balonul.
min.14: Ocazie mare pentru Armenia!
Mkhitaryan i-a pasat excelent lui Barseghyan, care i-a depășit pe Toșca și Benzar, dar Tătărușanu a intervenit excelent și a respins din poziție de unu la unu cu atacantul armean.
min.9: Ocazie importantă pentru România!
Mkhitaryan a trimis o pasă greșită la mijlocul terenul, iar tricolorii au plecat pe contraatac, însă Bogdan Stancu a trimis pe lângă poartă, de la marginea careului.
min.4:
Pizzelli își încearcă și el norocul cu un șut de la aproximativ 20 de metri, dar balonul trece mult peste poarta apărată de Tătărușanu.
min.2:
O primă acțiune de atac a tricolorilor: Chipciu a șutat din afara careului, peste poarta armenilor.

  • Vlad Chiricheş poartă pentru a 17-a oară banderola de căpitan, cifră cu care-l egalează pe Adrian Mutu la acest capitol.

min.1: Start de meci!

Cele două formații au ieșit pe teren, urmează intonarea imnurilor. În tribune sunt aproximativ 17.000 de oameni.

  • Următorul meci: Muntenegru - România se joacă pe 4 septembrie. Meciul începe la ora 21:45.

 

Echipele de start:

România: Tătăruşanu - Benzar, Chiricheş, Toşca, Cr. Ganea - Pintilii, N. Stanciu - Chipciu, Băluţă, B. Stancu - Fl. Andone
Rezerve: Pantilimon, Niță, Moți, Țîru, Maxim, Popa, Ivan, Găman, Deac, Marin, Hanca, Filip
Antrenor: Christoph Daum

Armenia: Meliksetyan - Hambardzumyan, Haroyan, Voskanyan, Daghbashyan - Malakyan, Hovhannisyan - Mkhitaryan, Pizzelli, Manoyan - Barseghyan
Rezerve: Adamyan, Andonian, Beglaryan, Hayrapetyan, Koryan, Malakyan, Manucharyan, Manukyan, Ozbiliz, Sarkisov, Yedigaryan
Antrenor: A. Petrosyan

UPDATE 20:55 // Tricolorii au ajuns la Arena Națională. Sunt aproximativ 600 de oameni pe stadion.

 

O oră până la meci! ➡ http://bit.ly/2wWBt80 România - Armenia, ora 21:45, Arena Națională #Hai Romania

Posted by Echipa națională de fotbal a României on Friday, 1 September 2017

UPDATE 20:45 // Atmosferă dezolantă la stadion, cu o oră înainte de startul meciului. Toate magazinele sunt închise, mai puțin unul care vinde băuturi răcoritoare. La partida din această seară sunt așteptați aproximativ 25.000 de fani.

UPDATE 17:15 // Avem echipa de start a României, după cum a anunțat ediția de azi a Gazetei Sporturilor:

 

Aceast ar fi și echipa probabilă a Armeniei:

Beglarian - Hambardzumian, Voskanian, Andonian, Dagbașian - Iedigarian, Grigorian - Pizzelli, Mhitarian, Barșeghian - Özbiliz
Rezerve: Manukian, Hairapetian, Hovhannisian, Manoian, E. Malakian, G. Malakian, Adamian, Sarkisov, Korian

Arbitru: Ivan Bebek. Asistenţi: Tomislav Petrovici, Miro Grgici (toţi Croaţia)

Save

Save

Save

Save

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (442)
zecs93
zecs93  •  02 Septembrie 2017, 16:26
Postat de John Milne pe 01 Septembrie 2017, 22:01

0 0

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

431516447010175
Nuta Radu  •  02 Septembrie 2017, 06:49

Domnilor nul mai ridicati asa pe asazisul neamtu,vati intrebat cate meciuri a jucat in budesliga decand a plecat si in meciul de aseara daca nu suta BENZAR se termina 0-0 cred ca BENZAT a fost cel mai bun de pe teren.,iar daca neamtul dstra a folosit cuvinte urate sa nu-l mai cheme la nationala ca nici la echipa nu joaca.

samertx
samertx  •  02 Septembrie 2017, 02:02
Postat de unico_biancorossi pe 02 Septembrie 2017, 01:36

cea mai slaba nationala a romaniei din istorie. de tot rasul. ceva ceva a mai jucat fundasul dreapta, restul nu merita la nationala. au jucat de nota 3. inca o data se confirma multe din spusele mele : chiar trebuie lasat andone ala sa joace 100 de meciuri ca sa dea un gol ? tipul e varza, domle, nimic in plus. nu tu sut, nu tu viteza, demarcare, nu tu detenta, cu driblingul e certat, felr nu are, simtul portii e asa si asa, e un mare mare mascarici atacantul asta.) m-a dezmagit azi stanciu, pe care eu il consider un jucator special. dar cand nu ai cu cine, nu joci nici tu.

N-ai văzut cum i-a așezat Daum? N-a avut o minge în tot meciul. N-am văzut o pasă pe culoar, o desfacere, o verticalizare, ce meci ai văzut? Ăla e fotbalist de speculație, ce dracului să speculeze, metre? :))

Vezi toate comentariile (442)
Comentează