FOTBAL  »  NATIONALA  »  KOSOVO - ROMÂNIA

INTERVIU EXCLUSIV „Tricolorul” plasat peste Gvardiol, discurs despre colegul de cameră Ianis Hagi: „Ce aș fi făcut în locul lui”

Virgil Ghiță. Foto: Instagram +48   FOTO
Virgil Ghiță. Foto: Instagram

Articol de - Publicat marti, 03 septembrie 2024 09:20 / Actualizat marti, 03 septembrie 2024 09:20

Virgil Ghiță revine în circuitul echipei naționale în mandatul Mircea Lucescu 2.0. Fundașul Cracoviei recunoaște că a fost supărat din cauza absenței de la Euro, dar e convins că timpul va șterge necazul cu o calificare la Mondiale

Plecat de la Viitorul în februarie 2022 pe 1,2 milioane de euro, Virgil Ghiță a devenit om de bază la Cracovia. Fostul căpitan al lui Hagi a prins până acum doar 11 minute la națională, într-un lejer România – Liechtenstein 2-0 în septembrie 2021, și a rămas mereu în anticamera reprezentativei.

Edi Iordănescu l-a ocolit în lotul pentru Euro, dar Mircea Lucescu încearcă să-l valorizeze pe stoperul ajuns la maturitate la 26 de ani.

Fundașul Cracoviei ar putea fi una dintre surprizele noului selecționer la partidele cu Kosovo (Pristina, 6 martie) și Lituania (București, 9 martie) din Liga Națiunilor

Planul lui Virgil Ghiță: „Toate deciziile le-am luat cu gândul la națională”

- Virgil, ce înseamnă pentru tine revenirea la națională într-un moment istoric, întoarcerea lui Mircea Lucescu pe banca tricolorilor?
- Mă simt fericit. Asta îmi doream de multă vreme, să mă întorc la echipa națională, iar deciziile pe care le-am luat în ultimul timp au vizat exact acest obiectiv. E visul oricărui jucător să îmbrace tricoul reprezentativei, mai ales după un Euro așa bun reușit de România.

„Tricolorul” plasat peste Gvardiol, discurs despre colegul de cameră Ianis Hagi: „Ce aș fi făcut în locul lui”
Virgil Ghiță, prima fotografie în tricoul Cracoviei

- Un turneu final de la care însă ai lipsit. Ai simțit frustrare, furie, supărare?
- Am fost puțin supărat, gelos, de ce să mint? N-a depins însă de mine. Eu mi-am făcut treaba. O să mergem însă la Mondiale și se șterge toată frustrarea din spate! Asta nu înseamnă că nu m-am bucurat pentru băieți. Am destui prieteni în lot, am mai fost acolo, știu ce înseamnă să fii la națională. Mă simt apropiat de mulți dintre băieți, cu mulți am copilărit la Academie, la Viitorul. Dar cu Ianis am ținut cel mai mult legătura, am fost și colegi de cameră la U21. Am rămas în aceleași relații ca înainte.

„A existat o tentativă să mă ia la Dinamo Kiev”

- Ai mai discutat cu Ianis în ultima vreme? Cum vede situația complicată de la Rangers?
- Nu mi-a povestit nimic concret. Își așteaptă rândul. E normal să ai grijă la ce spui, ce faci în momente de acest gen. Probabil e puțin supărat, stresat. Și eu aș fi la fel în locul lui. Cred însă că lucrurile se vor rezolva de la sine, fiindcă Ianis e un băiat și un jucător extraordinar. Va fi bine!

- Tu cum ai fi procedat într-un context precum al lui Ianis la Rangers?
- Depinde de situație. Nu știu ce e în spate, ce oferte mai are pe masă, dacă își dorește sau nu să plece. În locul lui, aș fi luptat în primul rând să prind echipa, dar nu aș fi exclus nici să plec în altă parte.

Mircea Lucescu, primul antrenament la naționala României/ foto: Raed Krishan (GSP)
Mircea Lucescu, primul antrenament la naționala României/ foto: Raed Krishan (GSP)
Mircea Lucescu, primul antrenament la naționala României/ foto: Raed Krishan (GSP)
Mircea Lucescu, primul antrenament la naționala României/ foto: Raed Krishan (GSP)
Mircea Lucescu, primul antrenament la naționala României/ foto: Raed Krishan (GSP)
+43 FOTO

- Poate că nu e întâmplător faptul că revii la lot grație lui Mircea Lucescu, pentru că el te-a dorit la un moment la Dinamo Kiev. Așa e?
- Mi-aduc aminte că a existat o tentativă. Poate m-a văzut jucând, m-a urmărit, e posibil să fi discutat cu Mister Hagi, la mine n-a ajuns însă nimic punctual. Va fi însă acum o ocazie unică să lucrez cu un antrenor atât de mare. O experiență frumoasă! Important e să mergem deschiși la lot, să fim atenți, să ascultăm, să absorbim ce ne va explica și să punem în practică ceea ce va dori. E un grup inteligent la lot, așa că vor fi câteva zile deosebite!

Va fi un meci complicat la Pristina. Știm ce jucători au, ce calitate etalează Kosovo. Am fost și coleg la Cracovia cu Loshaj. Nu uităm însă că Liga Națiunilor înseamnă o nișă importantă spre Mondiale și ar trebui să învățăm de la Georgia, de exemplu, care a ajuns la Euro din Liga Națiunilor. Obiectivul e însă clar: șase puncte cu Kosovo și Lituania
Virgil Ghiță, fundaș România, pentru gsp.ro

„Am devenit mai agresiv în Polonia”

- La Pristina vă așteaptă o atmosferă teribilă, biletele s-au dat ca pâinea caldă. O presiune grozavă va exista acolo!
- Chiar îmi doresc asta! Sunt învățat cu o astfel de atmosferă, e mai frumos, mai motivant. Nu-mi plac episoadele agresive, desigur, dar o presiune din partea fanilor e binevenită!

- Ai prins repede rădăcini la Cracovia, ai devenit om de bază acolo. Cum a fost până acum aventura poloneză și dacă te gândești deja la mai sus?
- A fost singura opțiune să vin la Cracovia. O decizie de moment, foarte rapidă, dar o hotărâre corectă dacă mă uit în urmă. Sigur, orice fotbalist își dorește să ajungă mai sus. Am învățat foarte multe lucruri în cei aproape trei ani petrecuți la Cracovia. M-am simțit apreciat și fericit. Am înțeles ce înseamnă să fii lider, cum trebuie să mă descurc pe cont propriu. Am devenit mai agresiv defensiv, fiindcă liga poloneză e foarte puternică. M-am maturizat.

- Se vede la orizont o altă destinație?
- Mi-am propus asta din iarna trecută, dar a fost un pic dificil de negociat cu Cracovia, fiindcă sunt cel mai scump transfer din istoria clubului. Prețul era destul de sus, n-am avut nici un parcurs foarte consistent în campionat. Au existat ceva discuții, așa e!, dar nu îndeajuns de serioase. Prin Spania s-au derulat ceva contacte. A nu se înțelege că sunt dezamăgit la Cracovia. Din contră, repet, mă simt foarte bine, dar poate veni un moment când trebuie să o iei pe alt drum.

- În urmă cu vreo trei ani, Marca te plasa pe locul 3 în topul celor mai promițători fundași U23 din Europa, peste Gvardiol, Kounde sau Araujo. Cum te-ai simțit când ai văzut acea ierarhie?
- M-am simțit mândru când m-a lăudat și Hagi. Dar e numai o statistică, fiindcă mai departe contează și naționalitatea, și în ce campionat evoluezi. Dar m-a încurajat acel episod, mi-a arătat că sunt pe drumul cel bun.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Oferta care l-a scos din sărite pe Gigi Becali: „Niciodată acolo!”
Superliga
Oferta care l-a scos din sărite pe Gigi Becali: „Niciodată acolo!”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Superliga
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării
Superliga
Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (4)
niciolaie
niciolaie  •  03 Septembrie 2024, 11:47

Ghiță, te-așteaptă Niță la portiță...

camcam
camcam  •  03 Septembrie 2024, 10:24

plasat peste gvardiol ? la ce ? la table ,darts ? la fotbal mai greu ! vhiar nu va saturati sa bateti campii cu acest gen de articole doar ca sa vi i se citeasca articolele ?

OlteanuMarian
OlteanuMarian  •  03 Septembrie 2024, 09:54

...in fine ...e usor sa l certi pe cel ce nu ti poate raspunde

Vezi toate comentariile (4)
Comentează