Articol de GSP - Publicat miercuri, 15 aprilie 2020 20:18
FRF organizează partida de PES sub sloganul „Meciul prieteniei, împreună împotriva pandemiei”, iar sumele obținute din vânzarea biletelor virtuale vor ajunge la cei ce luptă în prima linie cu coronavirusul, prin intermediul UNICEF.
„Federația Română de Fotbal te invită să încurajezi tricolorii din echipa națională de eFotbal calificată la eEuro și să contribui direct, prin intermediul fotbalului, la susținerea luptei noaste comune cu coronavirusul!”, este mesajul FRF.
Biletele virtuale se pot achiziționa pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro. Prețul unui bilet virtual este de 10 lei și pot achiziționa oricâte bilete, până pe 15 aprilie, data partidei, inclusiv.
Din toate sumele încasate, UNICEF va achiziționa echipamente de protecție (măști, mănuși, ochelari), termometre cu infraroșu și alte echipamente speciale necesare în pandemie asistenților medicali comunitari, asistenților și lucrătorilor sociali care merg pe teren pentru a asigura copiilor vulnerabili și familiilor acestora servicii de sănătate și protecție socială.
„Acum, mai mult ca oricând, cei mai vulnerabili dintre copii au nevoie de ajutor. Acum, mai mult ca oricând, copiii vulnerabili și familiile lor trebuie să aibă acces crescut la servicii medicale și de asistență socială, ca să rămână sănătoși. Un profesionist echipat și protejat este sprijin real pentru mulți copii, părinți și Profesioniștii din prima linie vin în sprijinul celor mai vulnerabili copii și a familiilor lor”, scrie site-ul FRF.
FRF și UNICEF sunt parteneri în această campanie, iar Adrian Urma (căpitan) și Cristian Radu vor reprezenta echipa națională de eFotbal a României în PES 2020.
În august 2019, FRF și Federația Moldovenească au semnat un parteneriat, un acord de colaborare pe o perioadă de trei ani.
Citește AICI mai multe informații din eSports pe secțiunea dedicată de pe GSP.ro!