Articol de Maria Andrieş - Publicat luni, 07 martie 2016 00:00
Președintele forului olimpic român dezvăluie proasta colaborare pe care a avut-o cu fostul ministru Gabriela Szabo și temerea că situatia se va repeta cu actulul șef al MTS, Elisabeta Lipă.
- Domnule Petrache, cât mai durează până apare noua Lege a Sportului?
- E o lege foarte greu de schimbat. Nu va trece niciodată sau va sta în Parlament o sută de ani. Am ratat trenul cu voinţa politică.
- De ce?
- Pentru că Victor Ponta a vrut să schimbe atunci, dar doamna Szabo... Nu ne-am mişcat cum trebuie, la revedere! Trenul a plecat. E un an tehnocrat acum, nu cred că se aşteaptă nimeni să mute munţii din loc oamenii ăştia.
- Tocmai aţi solicitat şi aţi obţinut amendarea Legii imnului.
- Asta înseamnă lobby!
"2 la sută din pariuri, doar pe hârtie!"
- Pentru Legea sportului cine trebuie să facă lobby?
- În primul rând ministerul, nu? Deşi e o chestie tehnocrată.
- COSR-ul nu?
- COSR-ul a făcut lobby până în clipa în care am depus aceast proiect de lege la MTS. De atunci, el a început să fie schimbat. MTS l-a pus pe site abia în vară, pentru dezbatere publică. După ce l-au periat. Şi l-au periat prost, fără să ne ceară părerea.
- Ce schimbări aţi cerut?
- Cred că sportul românesc este în continuare subfinanţat. Bani sunt. Problema e că nu avem cum să-i luăm. Există din 2000 acest timbru olimpic. Și nu putem să-l luăm.
- Ce aţi făcut să-l puteţi încasa?
- Noi am depus la MTS normele metodologice, da? Ei sunt cei care trebuie să le ducă în Parlament, care e forul decizional. Noi nu putem avea inițiativă legislativă. M-am săturat de câte hârtii am depus la minister. Şi să nu ne plângem că n-avem oameni! La MTS sunt opt etaje de angajaţi care pierd vremea.
- Dar cei 2 la sută din jocurile de noroc îi încasaţi?
- Nu-i încasăm, la fel. Trebuie să se dea norme metodologice pentru implementare.
- Deci banii ăia au rămas numai pe hârtie?
- Da, acolo sunt! Nu putem să-i luăm. Al treilea lucru: avem procente din accizele la alcool şi tutun.
- Le încasaţi?
- Încasăm, dar noi, COSR-ul, n-am ştiut niciodată cum, când şi cât de la ANAF. Îi încasăm, dar nu lunar. O dată la trei, patru luni, când mai sun eu ministrul, când mai sună directoarea contabilă de la MTS la ANAF. În noua lege a sportului am cerut să vină direct la noi, de ce să mai treacă prin MTS?
"Doresc modelul CONI"
- Unde se desparte COSR de MTS în ceea ce priveşte Legea sportului?
- Lucrul care mă deranjează cel mai mult... Şi Ţiriac, şi Morariu, şi eu dorim ca aceste federaţii să nu mai fie finanţate şi de la mamă, şi de la tată, şi de la veri, şi de la nepoţi... Doresc acelaşi model ca la CONI, în Italia... Sau în Franţa, în Germania, peste tot...
- Care-i avantajul acestui model?
- Noi, COSR, putem să facem parteneriate, să avem grijă, să avem software...
- Aţi propus asta în Legea sportului?
- Nu, dar o s-o propunem. Pentru că văd că nimeni nu-şi asumă ceva. Eu nu stau degeaba. La lobby politic cred că mă pricep mai bine ca Morariu.
- Pentru Legea sportului o să faceţi astfel de lobby?
- O să facem când o să arate ceea ce vrem. Mi se pare că este o perioadă de stop total. Pentru că este o perioadă de tehnocraţi. Aşa-numiţi tehnocraţi care nu-şi asumă... n-o să-şi asume niciodată... Lumea n-a fost condusă de tehnocraţi! Lumea a fost condusă de politicieni. OK, corupţi, cu probleme, buni unii, proşti alţii... Dar fără politică nu poţi să conduci.
- Pentru ce variantă a legii veţi face lobby: cea a COSR sau cea finală, de la MTS?
- Pentru forma pe care-am stabilit-o noi, aici, împreună cu federaţiile. COSR-ul este format din oameni de foarte mare calitate. Nu cred că nişte funcţionăraşi de la MTS pot să ne explice nouă cum e viaţa în sportul românesc.
- Cum veţi proceda să promovaţi legea?
- Sunt două partide mari de guvernământ în România, PSD şi PNL. Aici trebuie lucrat. Discutat cu ei. Îi iau chiar om la om. Prin Guvernul tehnocrat nu, dar prin Parlament această lege cu siguranţă poate trece.
"Avem mai mulţi bani ca niciodată"
- Cu banii cum stă COSR?
- Partea cu bugetul s-a schimbat radical. În 2014, COSR a primit de trei ori mai mulţi bani decât a primit vreodată în 101 ani. Ceea ce nu-i un lucru rău...
- Aţi primit banii ăştia de la bugetul de stat?
- Bani de la Guvernul României. I-am primit pentru a face mai multe centre olimpice de juniori.
- Câţi juniori aveţi în aceste centre?
- Sunt undeva la 800 de copii. În centrele olimpice pentru tineret, avem undeva la 300-400 de tineri. COSR-ul e singurul program viabil. De la Olimpiada gimnaziilor, unde sunt angrenate zece sporturi, copiii pot trece direct în federaţii. Sunt 7.200 şi ceva de şcoli în care această competiţie există. Se poate face o selecţie.
- Care e bugetul anual al COSR?
- E public. E undeva la 28 milioane de lei.
- E mult, e puţin?
- COSR se descurcă bine cu aceşti bani.
- Din sponsorizări ce venituri aveţi?
- Nu pot să vă spun, e o sumă confidenţială, dar este cel mai mare buget pe care l-a avut COSR vreodată, mai mare decât pe vremea domnului Ţiriac, a lui Morariu.
- E confidenţial cât dă fiecare sponsor, dar totalul care ar fi?
- Vedeţi ce bugete au avut Ţiriac şi Morariu şi eu vă spun că e peste.
- Pe ce buget cumulat, de la stat şi de la sponsori, vă bazaţi în acest anul olimpic?
- Încă o dată, 2015 este primul an în care COSR este pe plus. Fără pierderi, fără minusuri... În care Izvorani a devenit un business viabil, o bază sportivă care face bani. Care produce.
- Cât profit scoateţi anual din businessul Izvorani?
- Intrăm prea în detalii.
- Atunci aşa, în mare?
- Este un business pe care-l facem, de fapt, tot cu sportul românesc. Noi nu facem business cu terţi. În general, vin echipe trimise de federaţii.
- Şi federaţia plăteşte pentru folosirea bazei?
- Da, la preţuri nu pot să spun modice, dar, oricum, sub preţurile din complexurile sportive naţionale.
"Vrem împroprietărirea federaţiilor!"
- Cu infrastructura la COSR cum staţi?
- Păi, n-avem decât Izvorani. Şi cerem de la MTS hotelul şi baza din Poiana Braşov. Erau ale noastre... De la Ţiriac încoace, toată lumea a cerut acest complex sportiv înapoi, deşi are foarte multe probleme.
- Ce fel de probleme?
- Administrative. MTS se judecă cu proprietarii care cer terenurile înapoi. La fel, ne-am dori foarte mult Piatra Arsă. Şi ăla trebuie să devină business. Şi Hotelul Sport din Constanţa. Sportul trebuie să devină business, iar pentru asta ai nevoie de oameni trainuiţi, care ştiu să scoată un TVA dintr-o factură...
- În business-ul ăsta circulă banii de la MTS la COSR şi înapoi.
- Da, dar ne ţinem banii în sistem, nu-i dăm afară. Să le zică MTS federaţiilor: "Te duci şi te pregăteşti în bazele mele! Pentru că le am!". De ce nu se duc? Sunt scumpe şi condiţiile sunt proaste. Şi-atunci de ce le mai ţinem în viaţă?
- Cui cereţi bazele astea?
- MTS-ului. Cu siguranţă doamna Lipă o să-mi spună ce mi-a spus şi doamna Gabi Szabo, că nu se poate. Prin noua Lege a sportului aş împroprietări federaţiile. Să le dai câte o bază, să-şi facă fiecare un business, să cheme cluburile să se antreneze în bazele lor.
- Bazele sportive vor fi date în grija autorităţilor locale. Cum comentaţi?
- Nu sunt de acord! Primăriile, consiliile judeţene sunt lumi politice. Vor da bani doar la unele sporturi, să le facă plăcere oamenilor.
ANUL OLIMPIC 2016
- Câte medalii estimaţi că vom lua la Rio?
- 6-8. Aşa cum am spus când am fost ales. Toată lumea spune că eu cânt prohodul sportului românesc. Nu l-am cântat niciodată. Sunt mai legat de actualitate. Să nu uităm că sporturile contracandidaţilor mei deocamdată nu s-au calificat la Olimpiadă! Gimnastica şi canotajul... Cele mai mari sporturi, care ne-au adus cele mai multe medalii.
- De ce credeţi că nu s-au calificat încă?
- Management defectuos. Atât din punct de vedere administrativ, cât şi sportiv. Trebuie să existe nişte programe prin care tu, ca federaţie, să-ţi administrezi cel mai bine ceea ce ai...
- COSR nu se implică în aceste programe?
- Noi nu ne ocupăm de loturi. Noi facem strategia pentru sportul de elită. Suntem vârful piramdei. La noi vine federaţia abia în clipa în care s-a calificat la JO.
- Şi până atunci n-aveţi nici o implicare?
- Nu, nu, ce implicare? Nu, absolut deloc! Absolut deloc. Absolut deloc. Doar după calificare. Atunci se formează echipa naţională olimpică. Şi nici atunci n-avem foarte mare implicare. A, putem să-i urmărim mult mai atent, pentru că mergem la olimpiadă.
"În capul meu se sparg toate rezultatele"
- Şi cine trebuie să dea socoteală?
- În general nu suntem traşi decât noi la răspundere. Eu voi fi cel care achită nota de plată de la Rio. OK, mi-am asumat-o în momentul în care am decis să candidez aici. Bineînţeles că mie mi se vor sparge în cap toate rezultatele. Asta-i viaţa.
- Ce credeţi despre actualul sistem de premiere?
- Cred că sumele pentru premieri ar trebui să fie fixe. Facem prima de şapte ori mai mare, dar să rămână aşa! N-o dublăm, n-o triplăm...
"Sunt şeful ales al sportului"
- În anul cu cel mai mare buget la COSR, avem cei mai puţini sportivi calificaţi la JO.
- Am fost ales să fiu manager, nu să rupem norii. Mie îmi place să facem lucrurile pas cu pas. Nu pot să deschid un front cu zece bătăii. Îmi aleg două-trei.
- Cum colaboraţi cu MTS?
- Colaborarea e greoaie. De fiecare dată au fost mici fricţiuni. E normal. Toată lumea zice că şeful MTS e şeful sportului. Dar la MTS ajungi după ce ești desemnat de cineva. Pe mine nu m-a numit nimeni, pe mine m-au ales. E o diferenţă. Îţi dă un statut şi-ţi dă o linişte pentru a face proiecte patru ani de zile. Miniştrii sunt oameni politici.
- Cu un ministru tehnocrat, lucrurile ar trebui să meargă mai uşor...
- Elisabeta Lipă nu e tehnocrat. E vicepreşedinte la noi, ştie cu ce se confruntă sportul. Dar cred că uneori un anume post te îmbată cu anume puteri depline...
- Cum adică, nu e tehnocrată?
- Ea vine din sistem, e general, e şef de club, preşedinte de federaţie...
- Mai tehnocrat de atât...
- Păi, asta spun... Dar cred că ar trebui să-şi aleagă puţine lucruri pe care să le înfăptuiască. Te prinde vâltoarea. Vrei să le faci pe toate şi nu apuci să faci nimic.
"Eu pun pe picioare nişte programe unde vom avea roade în 2024, 2028"
Alin Petrache, președinte COSR"Ceea ce va salva sportul românesc este munca în echipă"
Alin Petrache, președinte COSR"În general, ceea ce a fost bun în MTS a migrat către COSR sau către federaţii"
Alin Petrache, președinte COSR"Elisabeta Lipă şi Carmen Tocală sunt două insule într-o mare furtunoasă"
Alin Petrache, președinte COSR"Federaţiile au nevoie de demnitate. Nu să vină cu jalba, să pupe mâna fiecărui ministru pus la MTS"
Alin Petrache, președinte COSR"Aşa, cu puţine medalii, sportul e înaintea multor domenii din România"
Alin Petrache, președinte COSR