EXCLUSIV Amintirile comentatorului radio care a inventat "Fotbal minut cu minut" » Meciurile în vremurile Cooperativei, gafa legendară a lui Țopescu

La 85 de ani, Ion Ghițulescu postează videoclipuri pe Facebook și își amintește de anii cînd fotbalul și viața, în general, nu se desfășurau pe rețele de socializare

Comentatorul celebru de la ” Fotbal minut cu minut” a crescut în Obor, aproape de stadionul unui club legendar. A jucat fotbal pe stradă cu Ozon și a devenit ziarist fiindcă Partidul Comunist i-a închis tatăl în pușcărie și astfel i-a refuzat fiului accesul la Facultatea de Chimie.

Poveste cu Unirea Tricolor

"Pe partea cu gara era tribuna I, dincoace era o tribună din lemn". E greu să-ți mai închipui tribune, gazon și meciuri în praful din fața gării Obor. În perioada interbelică, zona era fieful echipei Unirea Tricolor Obor, campioana României din 1941. Înainte să devină o voce cunoscută la "Fotbal minut cu minut", Ion Ghițulescu a copilărit la 500 de metri de stadionul Unirii.

Strada "Amiral Ioan Murgescu" e azi un "mini-Cotroceni", un loc prea liniștit ca să crezi că face parte din București. Un bunic plimbă un cărucior peste frunzele căzute din copaci și adunate dincolo de borduri, spre trotuar. Pe colț, trei saci mari, negri, așteaptă mașina de gunoi.

Ghițulescu vede altfel intersecția: "Aici băteam mingea cu Titus Ozon, cînd eram copii. Stăteam tot în casa asta, construită în 1935 în stil florentin de un arhitect devenit celebru ulterior". Ozon, un fotbalist-poveste, o glorie a lui Dinamo, dar și a Rapidului, din vremurile cînd fotbaliștii se bucurau să importe pe ascuns nasturi din deplasările pe care le făceau în străinătate.

- Domnule Ghițulescu, de unde provine legătura dumneavoastră cu sportul?
- La școală am avut un coleg, Cruțescu, al cărui tată era în conducerea clubului Unirea Tricolor, echipa negustorilor din Obor. Stadionul era chiar aici, la capătul străzii. Prin intermediul acestui coleg am început să merg la meciuri. Copil fiind, mai și jucam fotbal... Bine, băteam mingea în intersecția asta din fața casei. Printre cei cu care jucam era și Titus Ozon. Faptul că am bătut mingea cu el de mic m-a convins că nu pot fi fotbalist. Ozon ne înnoda picioarele. El locuia tot în zonă, pe o stradă perpendiculară pe asta.

- Nu puteați să nu fiți fanul Unirii Tricolor, dacă stadionul era atît de aproape!
- Păi, ne lăsau la antrenamente, iar la partide intram gratis. Aruncam monede într-o poartă pentru ca Unirea să marcheze acolo. O superstiție. Antrenorul Ștefan Cîrjan era faimos în vreme. Înainte de anii '40, el le aducea jucătorilor reviste din străinătate, le citea din ele. Ceva ce Lucescu a mai făcut, mult mai tîrziu, peste jumătate de secol. După 1944, Ștefan Cîrjan a fost acuzat de legionarism și aruncat în pușcărie, iar echipa desființată, fiindcă tot clubul era bănuit de simpatii legionare. Mulți dintre foștii fotbaliști au rămas aici, în cartier. Cam asta a fost legătura mea cu fotbalul în copilărie.

"Pe tata l-a închis Ana Pauker"

- În presă cum ați ajuns?
- Părinții mă pregătiseră pentru chimie industrială. Am fost la examenul de admitere, dar mi s-a cerut cazierul tatălui. Tata fusese condamnat pentru divulgare de documente secrete și m-au respins cînd au văzut documentul atașat. Mi-au zis cu o zi înainte: "Poți să te prezinți la examen, însă n-o să-l iei!". Respins de facultate, trebuia să-mi găsesc ceva de făcut. În comunism, dacă erai oprit pe stradă și nu aveai ocupație, erai considerat vagabond. Am vorbit cu conducerea echipei de baschet în care jucam și ei mi-au găsit un post de colaborator la Agerpress.

- Tatăl pentru ce a fost condamnat? Ce informații a divulgat?
- Informații despre colectivizarea agriculturii. A avut legătură cu procesul lui Iuliu Maniu. Cineva din Partidul Țărănesc îi solicitase tatălui meu, care lucra în Ministerul Agriculturii, date pe care respectivul le-a transmis apoi Statelor Unite. Erau informații publice, tata le-a și demonstrat ulterior. Nu a contat. Pedeapsa pentru divulgare de informații secrete era de minimum zece ani, dar l-au condamnat la unul singur. Pînă la urmă, a făcut doi ani. Totul a fost ilegal, și ancheta, și pedeapsa. Nu a scăpat pentru că a fost un caz important, se implicase direct Ana Pauker, atît de mult conta pentru comuniști!

"Am făcut baschet și rugby. La rugby ajunsesem pînă în lotul național de juniori, dar m-am lăsat după ce unul dintre marii jucători ai României, Rene Chiriac, mi-a provocat o fractură la picior. Avusesem deja și umărul fracturat"

"Am postat pe Facebook una tare cu Obama!"

Cum era radioul în anii '40-'50?
- În 1951 am făcut prima emisiune de sport înregistrată pe bandă de magnetofon, "Cu microfonul printre sportivi". Lumea era înnebunită după emisiuni înregistrate, fiindcă nu se mai făcuseră. La un moment dat am înregistrat un antrenament al canotorilor. Se dădea atît de multă importanță elementului sonor, că am înregistrat scîrțîitul pașilor pe nisip cînd canotorii scoteau bărcile din magazie și le duceau pe malul Snagovului.

- Cînd ați început să comentați evenimente în direct?
- În perioada aia un singur om făcea transmisiuni în direct: Radu Urziceanu. La Jocurile Olimpice de la Helsinki, el a comentat meciul Ungaria - România 1-2. A spus la un moment dat că "ungurii joacă dur, așa cum au făcut de fiecare dată împotriva noastră". Cînd s-a întors în țară, i s-a interzis să mai facă transmisii. Au spus că existaseră bătăi în Ardeal între români și maghiari, o tensiune amplificată de comentariul partidei. După suspendarea lui Urziceanu, a rămas comentator un evreu, Raul Bart. El a plecat la Olimpiada de la Melbourne și nu s-a mai întors în România. Atunci mi-au zis să mă pregătesc, pentru că voi comenta în direct. Ceea ce am început să fac din 1955.

Ferenc Puskas, numărul 10 pentru comuniști

Mai țineți minte primul meci?
- Sigur că da! CCA București - Energia Petroșani 1-1. Am aici... (Deschide o mapă îmbrăcată în piele, din care scoate un registru pe care are notate toate evenimentele pe care le-a comentat - foto facsmil mai jos) Înaintea meciului am mers în vestiare, să-i cunosc pe jucători, să mă documentez. Cînd am început comentariul am uitat tot, mi s-a șters din minte tot ce știam! Nu-mi dau seama cum m-am descurcat, dar lumea m-a pupat și m-a felicitat la final. 

- Cîte evenimente aveți trecute în agendă?
- Toate pe care le-am comentat: 1.750! Ultimul a fost în septembrie 2002, Bistrița - Brașov 3-1.

- Prima deplasare în străinătate cînd aţi făcut-o?
- În 1957, în Iugoslavia, la un joc pe care România l-a pierdut cu 0-2. Acolo am cunoscut unul dintre marii comentatori, un sîrb care m-a învăţat multe chestii.

- V-ați cenzurat vreodată sau vi s-a cerut să nu spuneți ceva?
- În primul rînd, exista autocenzura pe vremea aia. Am avut o problemă la un Dinamo - Real Madrid 1-3. La ei juca Ferenc Puskas, dar el n-a venit la București de teamă că-l vor aresta ungurii ca să-l ia înapoi. Eu am mers și la returul din Spania. Pe aeroport, mi s-a transmis foarte clar: "Nu pomenești de Puskas! Nu va exista în acest meci!".

- A jucat în retur?
- A jucat, a dat și gol! Și eu spuneam "mingea la numărul 10... gol numărul 10". :)

Pasat de primar și de ministru

Ați comentat și în vremea Cooperativei. Evitați să pomeniți de aranjamente?
- Conducătorii de cluburi se interesau de fiecare dată cine va veni la meci: arbitrul, comentatorul. De cele mai multe ori erau amabili cu noi... Nu vă gîndiți că luam bani! Nici măcar n-am fost în situația să mi se propună bani vreodată. Dar amabilitatea mergea destul de departe... De la Galați plecam cu un pește, de la Bacău cu un curcan...

- N-ați avut niciodată probleme cu vreun conducător de club? Nu s-a plîns nici unul de nimic?
- Nu, la radio nu aveai astfel de probleme, mai degrabă la TV. Am comentat o întîlnire de Cupa Davis, cînd Țopescu era suspendat. Pe Cristian îl sancționaseră fiindcă ratase primul 10 al Nadiei.

- Cum adică îl ratase?
- Nu s-a dus la concurs, a preferat să meargă la natație. Și i-au interzis să mai comenteze. Așa... Comentam Cupa Davis, primul meci era al lui Țiriac. Într-o pauză m-a chemat regizorul transmisiei să răspund la telefon. "Aici Pană!". Era primarul Bucureștiului.
"Tovarășul Ghițulescu, eu știu că dumneata comentezi din întîmplare acum, însă nu mai vorbi ca la radio! Nu mai vorbi atît de mult!". În următoarele două seturi am făcut cum voia el. Apoi a mai urmat un telefon. Era primul ministru Verdeț: "Băi Ghițulescu, tu transmiți mai bine la radio, mă! Aici vorbești prea puțin, nu zici nimic!". În seara aia m-am dus la redactorul șef și i-am zis că nu vreau să mai comentez la TV.

Cum s-a născut "Fotbal minut cu minut"

V-ați creat imaginea unui suporter dinamovist. E corectă impresia?
- Cred că am comentat mai multe meciuri ale CCA și ale Stelei. Atașamentul meu față de Dinamo s-a interpretat după ce am ales să comentez partidele lor grație relației de amiciție pe care o aveam cu Lucescu. Soția mea a fost colegă de serviciu cu Neli, nevasta lui Mircea, și eram prieteni de familie. Au fost de multe ori la noi acasă. Dar dinamovist nu am fost. Am ținut cu Unirea Tricolor, mi-a fost greu să mai simpatizez în mod deosebit altă echipă.

- Cum a apărut "Fotbal minut cu minut"?
- A fost un moment-cheie al vieții mele. În 1964 i-am propus lui George Ionescu, șeful Radio-televiziunii, să facem o emisiune cum văzusem că existau în Franța și în Italia. La noi era complicat. Tehnic, nu puteam face mai mult de patru legături. Am făcut probe să transmitem măcar patru meciuri, dar George Ionescu, deși foarte pasionat, avea un defect: era fricos. Se temea atît de tare că nu va ieși emisiunea, încît a decis să renunțăm. Discuțiile aveau loc în toamnă. În primăvara următoare, în 1965, am pornit emisiunea. Între timp, se făcuse cabina 35, cabina din care se puteau face 15 legături diferite. Din ea s-a realizat "Fotbal minut cu minut".

- Emisiunea a fost de la început cum o știm noi?
- Inițial s-a numit "Cu microfonul printre sportivi" și transmiteam și alte sporturi în direct, nu doar fotbal. "Fotbal minut cu minut" se chema doar miercurea, cînd era Cupa României. Emisiunea avea 120 de minute, cu un prolog citit de Ioan Chirilă și un epilog al lui Conți Bărbulescu, unul dintre cei mai buni umoriști ai vremii. Deși stomatolog, tipul era un excelent om de divertisment. Era prieten bun cu Cornel Dinu.

"Americanii ne-au conectat cu NASA în 1969"

BBC a făcut la un moment dat un studiu despre audiența incredibilă pe care o avea emisiunea aceasta în România.
- Am avut și norocul să putem transmite. Ceaușescu dăduse ordin să scurteze emisia TV și radio, ca să se economisească energie electrică. Televiziunea transmitea două ore, iar noi, 12 ore. Din cauza asta n-am transmis nimic la cutremurul din '77. Aaa, să vă spun o chestie tare de tot! Începeam emisia la 6:30, cu imnul. Eu făceam și matinalul pe vremea aia. L-am întrebat pe redactorul șef de ce începem la 6:30. Nu la 6:00, nu la 7:00! "Tovarășul Ceaușescu se trezește la 6:30 și vrea să audă imnul cînd deschide radioul". :)

- Cum de ați comentat și aselenizarea din 1969?
- Eu nu eram neapărat la sport, v-am spus că făceam și matinalul. De aceea m-au ales să transmit aselenizarea.

- Comuniștii au fost liniștiți să transmiteți în România o realizare a americanilor?
- Uite că ne-au lăsat să transmitem! Americanii au fost extraordinar de amabili, Ambasada ne-a transmis niște reviste care conțineau întreg programul misiunii și ne-au făcut legătura cu centrul NASA, de unde am avut semnal în permanență, cu toate datele.

Diversiunile Revoluției

I-aţi cunoscut pe cei din familia Ceauşescu?
- Da. Şi pe Valentin, şi pe Nicu. Cu Valentin am mers în avion cu Steaua prin deplasări, atît. Iar pe Nicu nu mai ştiu exact cînd... Cred că la "Serbăzile zăpezii", nişte competiții de iarnă în diverse zone din ţară. Nicu venea mereu acolo. Juca tenis de picior cu Bocioacă.

- Unde v-a prins Revoluţia?
- Eram la radio şi citeam toate ştirile care urmau să intre pe post. Cinci zile n-am plecat acasă. Camera știrilor era spre Piața Virgiliu și se trăgea, gloanțele intrau pe fereastră și se înfigeau în tavan. Țineam telefonul sub pragul ferestrei, ca să putem vorbi. A sunat cineva, zice "anunțați repede să vină Armata la Bod, pentru că teroriștii atacă stația!". Am sunat la controlul general, unde aveam legături cu toate stațiile din teritoriu, iar la Bod nu era nimic. Era o diversiune. Şi au mai fost d-astea, pe care nu le-am sesizat și le-am anunțat pe post.

- Cum vi se pare fotbalul din prezent?
- Iertați-mă, dar noi jucăm fotbal, iar sportul se numește football. N-avem prea mare legătură.

- De ce a scăzut atît nivelul?
- Pentru că antrenorii se preocupă doar de bani, deloc de pregătire. Pe mine m-a învățat multe lucruri un prieten al tatei, pe care îl chema Virgil Economu, un antrenor foarte bun. El mi-a zis "pentru ca un meci să fie bun, trebuie să poți anticipa traiectoria mingii, intențiile pe care le vor avea echipele". Cînd nu mai poți anticipa nimic, e un haos, creat de faptul că jucătorii nu au tehnică.

"Hagi se simțea singur în București"

- Care a fost cel mai mare sportiv pe care l-aţi comentat?
- Iolanda Balaş, pentru că mi-a dat ocazia să transmit 13 recorduri mondiale!

- Fotbalistul favorit?
- Dobrin, dar şi Hagi. Apropo de Gică, vreau să vă povestesc un moment: eu de la radio veneam pe jos spre casă şi coboram la "Vasile Pîrvan", aproape de Piaţa Kogălniceanu. Şi cînd mă duceam să iau tramvaiul, era un gard acolo şi sprijinit de gard, Hagi. M-am dus la el. "Să trăieşti, nea Ioane!". "Ce faci, mă Gică?". "Uite, aştept tramvaiul". Şi-am început să vorbim. "Cum te simţi Gică?". "Mă simt bine, nea Ioane, însă atît de singur aici... Fiecare e cu preocupările lui...". Momentul ăsta nu o să-l uit niciodată, m-a impresionat singurătatea pe care o simțea Hagi, abia venit de la Constanța la București. Dintre oamenii din fotbal, cu Ion Danciu mai discut pe Facebook.

- Serios? Aveţi cont de Facebook?
- Da, da, da! Stau pe smartphone şi mă amuză. Îmi scrie lumea mult, postez chestii legate de muzică, dau like-uri. Chiar dacă acum cîteva zile am share-uit ceva legat de ABBA, o chestie formidabilă de la un concert din Washington. La spectacol era Barack Obama cu nevastă-sa şi se ridicau în picioare şi dansau de mama focului. Să căutați videoclipul, că-l am pe Facebook!

"Teoharie Coca-Cosma a hotărît ca emisiunea să se numească, în fiecare weekend, «Fotbal minut cu minut»"

"Mi-e clar că fără radio aș fi fost un ilustru necunoscut. Iar voi n-ați mai fi venit niciodată să-mi ascultați poveștile"

CV ION GHIŢULESCU
- născut pe 27 august 1930 la Bucureşti (85 de ani)
- a participat la 7 ediţii a Jocurilor Olimpice (1960, 1964, 1972, 1980, 1984, 1992, 1996) şi la 3 Campionate Mondiale de fotbal (1966, 1990, 1994)
- 1951: angajat ca reporter al secţiei sport a Radiodifuziunii Române
- 1960: a fost numit şeful Secţiei sport al radioului
- 1990: a fost numit director al Direcţiei Programe a Radiodifuziunii Române, dar şi membru în Consiliul de Administraţie, pînă în 1996
- 1996: a fost pensionat pentru limită de vîrstă, dar a continuat să lucreze în cadrul Radio România
- 1996: a fost numit consilier pe probleme de programe la Cabinetului Preşedintelui - Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune