GSP.RO  »  GSP SPECIAL  »  DEZVĂLUIRI

EXCLUSIV GSP a aflat bugetele ascunse de MTS » Finanțare tăiată cu barda la sporturi de top! Federații fără importanță primesc dublu

Eduard Carol Novak
Eduard Carol Novak

Articol de - Publicat miercuri, 24 martie 2021 09:20 / Actualizat miercuri, 24 martie 2021 15:37

MTS nu a făcut publice bugetele federațiilor, anunțând fiecare for în parte pe ce sumă de bani va conta în 2021. Există un buget incredibil la FR Kempo, tenisul apare pe lista federațiilor care primesc bani de la MTS, iar la ciclism, federația condusă de actualul ministru, Eduard Novak, bugetul a scăzut cu peste un milion de lei!

Când vine vorba de împărțirea banilor, MTS spune că a ținut cont de patru criterii importante: în funcție de nivelul de îndeplinire al obiectivelor de performanță, nivelul de reprezentare a imaginii României pe plan internațional, numărul de structuri sportive afiliate și numărul de sportivi legitimați.

Față de 2020, bugetul total al MTS a fost cu 30% mai mic. În aceste condiții, la împărțirea banilor, bugetele au fost tăiate cu barda. Nu însă la toate federațiile. Sunt și structuri care au primit bani mai mulți! La unele, nejustificat am spune, având în vedere rezultatele.

Repetentele MTS: handbalul și rugbyul

Între forurile importante, două sporturi de echipă au suferit din plin la împărțirea bugetelor. E vorba de handbal și rugby. 

Dacă la rugby războiul FRR-MTS e unul pe față, legat și de stadionul „Arcul de Triumf", la handbal necalificarea recentă a echipei feminine de handbal a cântărit enorm, probabil, la luarea acestei decizii. Astfel, forul condus de Alexandru Dedu a pierdut aproape un sfert din bugetul de anul trecut, 2,5 milioane lei! La rugby s-au tăiat „doar" 2,2 milioane.

Urmează în topul pierderilor atletismul cu 1,75 milioane, halterele cu 1,47 milioane, luptele cu 1,33 milioane, și tenisul de masă cu 1,21 milioane. În condițiile în care tenisul de masă și luptele au avut un an bun. Nu mai vorbim de canotajul, sportul cu ce mai mare sumă alocată, care a pierdut un milion față de anul trecut! Deși a adus cele mai multe medalii dintre sporturile olimpice. Sunt în schimb federații, precum judo, care nu au avut rezultate, dar au primit aceeași sumă de bani!

Kempo, buget dublu » Între sporturile prioritare!?!?

MTS i-a băgat între federațiile olimpice și pe cei de la Kempo. Forul condus de Amatto Zaharia a mai fost în mijlocul unor scandaluri legate de premieri, fictive sau nu, pe vremea ministrului Marius Dunca. 

Atunci familia Zaharia, tatăl, mama și cei doi copii, au încasat premieri de 410.000 de lei! Se întâmpla la finele anului 2017. Acum, Federația Română de Kempo are un buget dublu față de cel de anul trecut, în condițiile în care la majoritatea federațiilor olimpice importante, bugetul a scăzut!

Și în aceeași situație se mai regăsește un sport de contact. E vorba de Taekwondo WTF. Și această federație are o creștere de buget de 85.000 de lei. Asta în condițiile în care, fiind sport olimpic, nu are niciun sportiv calificat la Tokyo! Gimnastica, cu un milion de lei pe plus, e federația care a primit cea mai mare felie în plus. Tot pe plus e și Natația, cu 400.000 sau Scrima cu 200.000.

De altfel, federațiile sporturilor de contact au pierdut cel mai puțin la împărțirea banilor în 2021. La ele nu s-a pus problema scăderii a sumelor cu 30%. Ba din contră, sunt mulți pe plus. Nu sunt sporturi olimpice, dar aduc multe medalii României. „Sunt sporturile unde se împart medaliile ca măslinele”, cum spunea acum câțiva ani Corina Ungureanu, dubla campioană mondială de gimnastică.

Ciclismul nu e favorizat

Nici Federația Română de Ciclism nu este una dintre privilegiate. Bugetul a scăzut cu mai mult de un milion de lei! Oamenii se întreabă acum dacă această tăiere drastică are legătură cu faptul că alegerile, care au fost invalidate, fuseseră câștigate de reprezentantul apoziției ministrului Eduard-Carol Novak, Alexandru Ciocan.

Nu cred că mai există o țară în Europa cu 70 de federații sportive care primesc subvenții de la stat!

- Octavian Belu, fost secretar de stat și antrenorul echipei de gimnastică a României

Federații olimpice:

FederațieBuget 2021 (lei)Buget 2020 (lei)
Canotaj9.000.00010.000.000
Handbal5.350.0007.850.000
Scrimă5.300.0005.100.000
Atletism5.250.0007.000.000
Lupte5.070.0006.400.000
Judo5.000.0005.300.000
Gimnastică5.000.0004.000.000
Baschet4.360.0005.000.000
Rugby4.000.0006.200.000
Natație și pentatlon modern3.000.0002.600.000
Schi biatlon3.100.0004.100.000
Kaiac-canoe2.900.0003.800.000
Bob și sanie2.900.0003.500.000
Tenis de masă2.690.0003.900.000
Tir sportiv2.555.0003.200.000
Haltere2.530.0004.000.000
Volei2.475.0003.200.000
Box2.470.0003.000.000
Tenis2.100.000-
Hochei pe gheață2.030.0003.000.000
Polo2.025.0002.735.000
Kempo1.870.000900.000*
Taekwondo WTF1.850.0001.000.000
Ciclism1.350.0002.400.000
Triatlon1.000.000400.000
Gimnastică ritmică1.000.000800.000
Tir cu arcul585.000600.000
Ecvestră465.000500.000
Yachting190.000200.000

*Kempo nu este federație olimpică, deși a fost plasată de MTS în acest grup

Federații neolimpice

FederațieBuget 2021 (lei)Buget 2020 (lei)
Sambo775.000750.000
Alpinism și Escalada500.000200.000
Karate450.000700.000
Dans Sportiv410.000550.000
Motociclism305.000350.000
Șah300.000500.000
Wush Kung-Fu250.000400.000
Karting245.000200.000
Baseball și Softball240.000200.000
Orientare140.000180.000
Cricket130.000100.000
Bowling80.000100.000
Powerlifting75.000100.000
Squash75.000100.000

Criteriul 3

FederațieBuget 2021 (lei)Buget 2020 (lei)
Automobilism895.000400.000
Arte marțiale765.000750.000
Culturism și fitness685.000700.000
Taekwondo ITF385.000300.000
Karate tradițional245.000300.000
Darts75.000100.000
Go75.000-

Criteriul 4

FederațieBuget 2021 (lei)Buget 2020 (lei)
Karate WUKF410.000500.000
Fotbal tenis CAJ300.000400.000
Modelism145.000250.000
Popice125.000200.000
Karate kyokushin IKO 2120.000150.000
Aeronautică100.000100.000
Radioamatorism80.000100.000
Pangration athlima75.000100.000
Chanbara75.000100.000
Scrable75.000100.000
Sportul pentru toți315.000450.000
Oină315.000450.000

Rezultatele federațiilor la Campionatele Europene în 2020*

SportMedalii
Gimnastică5 (2 aur - 3 argint - 0 bronz)
Canotaj6 (4-4-1)
Judo1 (0-1-0)
Lupte4 (1-1-2)
Tir1 (1-0-0)

* Scrimă, Haltere, Atletism, Kaiac-canoe, Natație, Tenis de masă nu s-au disputat din cauza pandemiei
** multe competiții au fost anulate din cauza pandemiei, întrecerile mondiale având cel mai mult de suferit

Federațiile care au sportivi calificați la Tokyo

  • Atletism (5): Florentina Iuşco (săritura în lungime), Alina Rotaru (săritura în lungime), Claudia Bobocea (1.500 m), Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Alin Firfirică (aruncarea discului 
  • Baschet (4): echipa feminină 3x3 
  • Box (1): Cosmin Gîrleanu (cat. 52 kg); 
  • Canotaj (18): patru rame masculin, dublu vâsle feminin - categorie uşoară, patru rame feminin, dublu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, dublu rame masculin 
  • Ciclism (2): Vlad Dascălu (mountain bike), un loc ciclism pe şosea 
  • Fotbal (18): echipa naţională olimpică; 
  • Gimnastică artistică (2): Maria Holbură, Marian Drăgulescu 
  • Înot (2): Robert Glinţă (100 m spate), Daniel Martin (100 m spate); 
  • Kaiac-canoe (2): canoe-2 masculin, 1.000 m;
  • Lupte (1): Alina Vuc (cat. 50 kg);
  • Scrimă (1): Ana-Maria Popescu (spadă);
  • Tenis de masă (3): echipa feminină (3 jucătoare);
  • Tir sportiv (1): Laura Ilie (puşcă 10 m aer comprimat).

VIDEO. Eduard Novak s-a pus pe treabă la MTS: "Deja am dat la tradus «Strategia sportului maghiar»! Ministerul trebuie să traseze direcția"

Citește și alte știri de actualitate:

Federația cu statut discriminatoriu » Persoanele de peste 60 de ani nu pot candida la alegeri!

Ștefan Birtalan cere schimbări majore după ce România a ratat JO: „Dedu trebuie să demisioneze!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Lovitură în mercato! Dorit de Dinamo, U Cluj și Sepsi, fotbalistul și-a ales noua echipă
Superliga
Lovitură în mercato! Dorit de Dinamo, U Cluj și Sepsi, fotbalistul și-a ales noua echipă
Răsturnare de situație! Transferul #1 al Rapidului este în aer » Ce s-a întâmplat la negocieri: „Putem lua jumătate de milion de euro”
Superliga
Răsturnare de situație! Transferul #1 al Rapidului este în aer » Ce s-a întâmplat la negocieri: „Putem lua jumătate de milion de euro”
Anamaria Prodan, dezvăluire șocantă: „Tatăl meu a murit în birou, otrăvit”
Stiri extrasport
Anamaria Prodan, dezvăluire șocantă: „Tatăl meu a murit în birou, otrăvit”

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”


Comentarii (9)
tanase
tanase  •  24 Martie 2021, 12:12
Postat de danyyel01 pe 24 Martie 2021, 10:21

Care e diferenta intre bowling si popice?

Mai bine am investi în sporturile care aduc bani în tara. Gen fotbal și tenis, poate si baschet. Sunt și populare. Nu goana comunista după Olimpiada! La o Olimpiada se va introduce probabil și oina în viitor. Deja au navigarea. Pe lângă asta, campionii olimpici primesc diurne pe viață, în loc sa producă ei banii ca Simona Halep!

tanase
tanase  •  24 Martie 2021, 12:08
Postat de cirus11 pe 24 Martie 2021, 10:30

Pai eu observa la rugby de exemplu o scadere tot cu aproximativ 30%, la fel ca bugetul general al ministerului. Nu era de asteptat?? Singurele anomalii care ar trebui explicate sunt cresterile... kempo, taekwondo, etc.. Or avea o logica. Apoi este an olimpic asa ca e logic ca unele federatii care au sportivi acolo se mentin sau au niste mici cresteri. Sincer eu iubesc rugbyul dar nu prea pot avea mila pt o federatie care a dus la suspendarea Nationalei pt nereguli in acte!!! Nimeni de-acolo nu a platit, inteleg ca membrii afiliati nu au avut nici ei nicio problema cu asta daca nu au schimbat presedintele... ghinion!!!

Am scris mai jos. Kempo în 4 ani o sa fie si sport olimpic și avem campioni mondiali și europeni. Mulți. Rugby-ul plătește pentru propriile decizii. Singuri s-au descalificat de la Mondial. Și nu te califici, normal ca ai buget mai mic

tanase
tanase  •  24 Martie 2021, 12:05

Taekwondo e sport olimpic, kempo deja a fost avansat în anticamera olimpică! Poate ăsta e motivul. Zaharia ăla conduce federația internațională și am avea acolo șanse de multe medalii peste 4 ani dacă intra.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează