GSP.RO  »  GSP SPECIAL  »  INIMA SPORTULUI

Inima Sportului Lumea sportului, mai unită ca niciodată! Octavian Șovre, măgulit de campania Gazetei: „Mă înclin în fața voastră și vă mulțumesc!"

Gazeta Sporturilor, prin campania „Inima Sportului
Gazeta Sporturilor, prin campania „Inima Sportului", a colectat mai multe tricouri de la oameni importanți din fotbal. Arbitrul Octavian Șovre a primit tricourile care vor ajunge la Asociația S.O.S. Autism Bihor

Articol de , , - Publicat vineri, 16 aprilie 2021 18:40 / Actualizat vineri, 16 aprilie 2021 18:46

Gazeta Sporturilor, prin campania „Inima Sportului", a colectat mai multe tricouri de la oameni importanți din fotbal. Arbitrul Octavian Șovre a primit tricourile care vor ajunge la Asociația S.O.S. Autism Bihor

  • Gazeta Sporturilor a lansat campania „Inima Sportului"
  • Vom publica poveștile emoționante ale unor sportivi în situații delicate, care au nevoie de sprijin
  • Oamenii din lumea sportului s-au solidarizat deja campaniei „Inima Sportului”. Vezi o parte din gesturile fantastice!
  • Dacă știți cazuri de sportivi cu probleme și credeți că ar putea fi ajutați prin campania Inima Sportului, ni le puteți semnala la adresa de email [email protected]

Lumea fotbalului a fost alături de Octavian Șovre, asistentul care i-a cerut autograf lui Erling Haaland, la finalul meciului dintre Manchester City - Borussia Dortmund. Dezvăluirea Gazetei Sporturilor că acestea vor ajunge la o Asociație pentru ajutorarea bolnavilor de autism a făcut înconjurul planetei.

„Inima Sportului” a unit fotbalul românesc

Gică Hagi, Mihai Stoica, Marian Copilu au fost primii conducători care s-au alăturat campaniei inițiată de ziar și au donat tricouri pentru Asociația S.O.S. Autism Bihor. Attila Hadnagy, Daniel Pancu și Vasile Maftei au răspuns și ei prezent. Sepsi a donat un tricou cu autografele întregii echipe, „Pancone” un tricou de portar de la Beșiktaș, iar Maftei, tricoul din meciul de retragere de la Rapid.

Am donat primele tricouri

Emilian Hulubei, președintele AFAN, și Cătălin Munteanu, vicepreședintele Asociației, s-au implicat în campania "Inima Sportului" și au donat tricoul lui Alexandru Maxim de la Stuttgart, dar și unul primit de la Cristian Chivu, de la Inter. La fel, fundașul lui Dinamo, Andrei Radu, a donat un tricou al "câinilor".

Lumea sportului, mai unită ca niciodată! Octavian Șovre, măgulit de campania Gazetei: „Mă înclin în fața voastră și vă mulțumesc!

Un gest frumos a venit și din partea lui Andrei Szemerjai, directorul Liceului cu program sportiv "Nicolae Rotaru" din Constanța. Acesta s-a alăturat campaniei și a donat o rachetă de tenis primită de la Simona Halep, drept amintire pentru liceul pe care l-a absolvit, dar și un tricou cu autograful lui Mihai Popescu, portarul echipei de handbal HCM Constanța, purtat în grupele EHF Champions League.

Urmează o licitație la Oradea 

Toate aceste obiecte au ajuns astăzi la asistentul Octavian Șovre, care le va oferi celor de la Asociație. Este prima donație a ziarului către cei din Oradea, urmând ca în perioada următoare să fie trimise și restul obiectelor promise de către cei din fenomen.

„Mă înclin în fața voastră și vă mulțumesc pentru donații. Puțin câte puțin reușim să ajutăm. Sunt copleșit de numărul mare de mesaje și donații. Cineva se va bucura cu siguranță de ele. Încă o dată, vă mulțumesc mult", a spus Șovre. 

„Toate tricourile care ne sunt oferite de foști fotbaliști, prin intermediul dumnevoastră, vor fi scoase la licitație și banii vor fi folosiți pentru acest centru, care e obligatoriu să-și continue existența pentru ca adulții și copiii cu formă gravă de autism să poată avea dreptul la o viață mai bună", a explicat Simona Zlibuț, președintele Asociația S.O.S. Autism Bihor. 

N-am cuvinte să vă mulțumesc... Mă înclin, în numele meu, dar și al celorlalți părinți, fiindcă încercați să ne ajutați. Pe noi, pe copiii noștri și, evident, centrul unde ei fac terapie
- Simona Zlibuț, președintele Asociației S.O.S. Autism Bihor

Citește și alte știri despre campania „Inima Sportului”:

Viață de campion: 12 m² + igrasie » Cel mai talentat boxer al României are o pensie infimă și trăiește într-o casă minusculă și dărăpănată din Ferentari! Cum îl poți ajuta

INIMA SPORTULUI Gigel a evadat din junglă ca să se facă Ronaldo » Povestea emoționantă a micului fotbalist crescut în sălbăticie + cum îl poți ajuta

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (3)
dubluv
dubluv  •  17 Aprilie 2021, 12:42

penibil, voi chiar nu va prindeti ca Sovre s-a folosit de aceasta asociatie (persoane adulte din Bihor cu autism - cate or fi?) ca sa justifice momentul cu Haaland?

flosud97
flosud97  •  16 Aprilie 2021, 20:32

Felicitari pentru toti care au donate, as dori ça si cei de la Universitatea Craiova sa doneze daca vad acest mesaj, ma refer la adevarata Craiova si nu clona din prima Liga.

886735658133434
Anton Marian Sorin  •  16 Aprilie 2021, 19:38

Bravo ???? tuturor !!!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează