Serial GSP despre șah, după succesul Netflix cu „The Queen’s Gambit” » Episodul 11: „Gambitul Damei a declanșat un boom în lumea șahului!"

Articol de Marius Mărgărit - Publicat marti, 12 ianuarie 2021 13:28 / Actualizat marti, 12 ianuarie 2021 14:15

Vladimir Danilov (46 de ani), maestru internațional și vicepreședinte al FR Șah, a explicat motivul pentru care serialul de pe Netflix a avut un asemenea impact, inclusiv la noi, dar a vorbit și despre secretele șahului și locul actual al României în ierarhia internațională.

A început șahul în familie, la Iași. Primele partide le juca la 4 ani, împotriva tatălui său, Ilie, lipovean de origine, profesor universitar de limba română, dar un pasionat al acestui joc.

„Mă tot uitam atent când jucau tata cu fratele meu, Jarolsav, care era cu doi ani mai mare. Și într-o zi am zis că vreau să joc și eu. Tata credea că nici nu știu să așez piesele pe tablă. Dar am știut, inclusiv cum se mută fiecare. M-a bătut imediat, în trei mutări, matul copilului cum i se spune, dar am cerut să mai jucăm. În câteva minute am pierdut vreo 10 partide, dar nu mă supăram. Tata era legitimat, dar nu juca în competiții, deși era un jucător bunicel, cam de categoria a II-a. La 10 ani m-am legitimat și eu prima dată și am început drumul spre șahul de performanță", povestește Vladimir Danilov, maestru internațional din 2007. Joacă și acum, la clubul Poli Iași, și este vicepreședinte al Federației Române de Șah.

Serial GSP despre șah, după succesul Netflix cu „The Queen’s Gambit” » Episodul 11: „Gambitul Damei a declanșat un boom în lumea șahului!

Vladimir Danilov mai folosește uneori ceasurile vechi de șah, care apar și în "Gambitul Damei"

- Domnule Danilov, ați văzut "Gambitul Damei"?
- Normal, din prima noapte în care a apărut pe Netflix! M-a captivat imediat, pentru că era vorba despre șahul pe care l-am învățat eu, cel dinaintea erei calculatorului, a internetului.

- Din ce știți, care a fost impactul lui în lumea șahului?
- „Gambitul Damei" a provocat o adevărată isterie, în sensul bun. Credeți că degeaba a ajuns pe locul 1 în peste 60 tări? A creat o emulație fantastică! Pe cel mai cunoscut site de jucat șah din lume, chess.com, din martie, de când a început pandemia, în fiecare lună au intrat cam un milion de noi utilizatori. Dar în noiembrie, imediat după apariția filmului, au intrat 2,8 milioane în plus! Iar pe internet a crescut foarte mult numărul de căutări despre regulile șahului, despre cum se joacă șah. Chiar a fost un boom!

- Există vreo explicație?
- Poate faptul că e totul atât de real. Partidele din film chiar au fost jucate în realitate, de mari campioni. Așa era șahul atunci, cu partide întrerupte, cu analize care se făceau noaptea, cu studiu din cărți, cu fani care așteptau afară și jucau în același timp cu jucătorii. Tot ce ați văzut este real! Din câte știu, la realizarea filmului au fost consultați specialiști printre care chiar și fostul campion mondial Gari Kasparov, tocmai ca totul să fie cât mai veridic.

- Și în România a apărut acest efect, a crescut numărul de legitimări după acest film?
- Nu avem o situație exactă din păcate, dar sigur a avut și la noi impact. Am prieteni buni care știu cu ce mă ocup de atâția ani, dar abia după ce au văzut filmul au început să mă întrebe despre joc sau dacă nu sunt dispus să-i învăț. Se vorbește mult mai mult de șah, pe toate canalele. De exemplu, în ianuarie 2019 aveam 17.400 de sportivi legitimați. Iar în decembrie 2020 numărul lor a ajuns la 18.831. E o creștere semnificativă, mai ales că în 2020 am fost, practic, închiși din cauza pandemiei. S-a jucat foarte puțin la tablă, dar extrem de mult online.

În lume există cam un milion de jucători legitimați. Pe primul loc e Rusia, apoi SUA, care a importat foarte mulți din alte părți, după care e China. Iar China nu s-a apucat încă de șah... Gândiți-vă ce ar fi dacă doar 0,1 la sută din populația Chinei ar juca șah!
- Vladimir Danilov, maestru internațional

„Gambitul Damei e deschiderea mea favorită"

- Pentru cei mai puțin cunoscători, ce înseamnă Gambitul Damei?
- Este una dintre cele vreo 500 de deschideri principale. Unele se numesc „apărări", precum Apărarea Siciliană, altele "partide", ca Partida Spaniolă, iar altele „gambituri". Gambitul Damei e deschiderea mea favorită. O faci atunci când ești cu albele și muți pionul din fața Damei. Gambiturile sunt deschiderile în care faci un sacrificiu material, cedezi o piesă, cel puțin un pion în acest caz, cel de pe flancul reginei. Scopul e de a obține un avantaj ulterior, de dezvoltare, de ocupare a centrului tablei sau pentru a prelua inițiativa. Există, de exemplu, Gambitul Regelui, când sacrifici pionul de pe flancul regelui.

Așa arătau în anii '80 cărțile de studiu la șah, cea de față fiind deschisă chiar la Gambitul damei

Sahul cu ochii minții

- Revenind la film, chiar așa e: oamenii pot juca și în imaginație?
- Nu chiar să vizualizeze piesele pe tavan, cum le vedea eroina din film. Aceea era o metaforă. Dar da, sunt foarte mulți jucători de un anumit nivel care joacă partide în gând și calculează multe mutări înainte. Asta e frumusețea șahului, mai ales acum, în pandemie. Doi jucători pot să joace o partidă la telefon, fără ca vreunul să vadă tabla. Își spun mutările și joacă așa. E chiar mai interesant decât să joci cu computerul! E și un record mondial. Un șahist, nici măcar dintre cei mai buni din lume, Timur Gareyev a jucat "în orb" cum se spune, fără să vadă vreo tablă, un simultan cu 48 de adversari, în 2016. Ceilalți erau în fața tablelor, el nu vedea niciuna!

- Pare un scenariu SF, cu un robot.
- Poate, dar nu este. El a stat într-o cameră, fără să vadă nicio tablă, și doar i se comunicau mutările adversarilor. A durat simultanul două zile. Și a obținut 35 de victorii, 7 remize, pierzând doar 6 partide.

- E posibil să ții minte atâtea poziții, atâtea variante, în același timp?
- Da, pentru că există metode de a schematiza totul, antrenamente specifice de concentrare. E nevoie de ani de pregătire ca să ajungi la acest nivel. De exemplu, împarți cele 48 de partide în două, în jumătate joci cu albele, în cealaltă cu negrele. Apoi ții minte că în 12 partide cu albele ai folosit o deschidere, iar în celelalte o alta. Și tot așa. E posibil.

- Cât a fost geniu și cât muncă la Fischer, șahistul care se spune că a stat la baza poveștii filmului?
- S-a creat, așa, o legendă cu geniul lui Bobby Fischer. El a fost un jucător special, dar credeți-mă, a muncit ca nebunul. Toți marii campioni au muncit așa. Nu există să reușești doar cu talent sau pasiune. Pentru mine, pasiunea este capacitatea de a munci mult cu plăcere. Iar în șah chiar se muncește.

- De la ce vârstă ar trebui să înceapă cineva șahul ca să ajungă la performanțe internaționale?
- Cam la 6 ani e vârsta cea mai potrivită. O altă parte frumoasă a șahului este că-l poți începe la orice vârstă. OK, nu poți ajunge la performanțe dacă te apuci la 40 de ani, dar poți juca șah de plăcere. Iar în familiile unde se joacă șah apare mai ușor și posibilitatea să fie atrași și cei mici de acest sport.

„Un român a deținut recordul mondial de cel mai tânăr mare maestru în activitate"

- Noi avem vreun jucător special, care s-a remarcat prin precocitate?
- Da, avem. Bogdan Deac Daniel are 19 ani, un coeficient Elo de 2.625 și e locul 156 mondial. La 14 ani a devenit mare maestru internațional, cea mai înaltă categorie. Era, în acel moment, cel mai tânăr mare maestru în activitate din lume! Joacă la noi la club, la Poli Iași. N-am nicio șansă dacă joc cu el! Iar cel mai bun jucător al nostru este marele maestru Constantin Lupulescu, care e pe 89 mondial. La egalitate cu el e și fostul nostru mare campion Dieter Nisipeanu. De câțiva ani, Nisipeanu joacă însă pentru Germania.

- La fete cum stăm?
- Foarte bine, avem două jucătoare în prima sută mondială: Irina Bulmaga, pe 29, și Corina Peptan, pe 67. Echipa feminină a României chiar a obținut performanțe notabile în ultimii ani, a terminat pe 5 la Campionatul European din 2017 și pe 6 la cel din 2019.

- Femeile pot juca de la egal la egal cu bărbații?
- Bineînțeles, nu e nicio barieră. Diferența e doar că sunt mai puține femei decât bărbați care joacă acest sport. În șah, s-a întâmplat de multe ori ca o femeie să învingă campioni mondiali. Cel mai bun exemplu este unguroaica Judith Polgar. După perioada de juniorat, ea a jucat mai mult în circuitul masculin. În 1999, a ajuns în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de la Las Vegas, fiind învinsă de rusul Aleksandr Halifman, cel care avea să și câștige titlul. În semifinale, Halifman l-a bătut pe Nisipeanu, care a terminat atunci pe 4. Dar cazul Polgar, care l-a bătut și pe marele Gari Kasparov, nu e singular în rândul femeilor șahiste.

- Câte feluri de șah există?
- Este șahul clasic, unde o partidă durează între 4 și 7 ore. Apoi e șahul rapid, unde un joc ține doar o oră. Apoi e șahul blitz, cu câte 5 minute de fiecare jucător. Mai e și șahul bullet, neomologat încă, cu câte un minut de fiecare adversar. Sunt campionate mondiale și europene de șah rapid sau blitz, care sunt și metode foarte bune de pregătire, fiindcă te obligă să gândești mai repede.

- Ziceați că nu e nicio plăcere să joci cu un calculator.
- Apariția calculatorului a schimbat lumea sahului și în bine, dar și în rău. Bine pentru că informația e la un clic distanță. Poți să vezi și să studiezi toate meciurile jucate de un viitor adversar. În spatele marilor campioni de acum sunt echipe întregi, calculatoare asistate de alte rețele de calculatoare, care pot anticipa și 50 de mutări cu toate combinațiile posibile. În schimb, a ucis poezia șahului, pentru că nu mai e o confruntare doar între doi oameni care înțelegeau șahul studiind din cărți, ci parcă între capacitatea de a procesa cât mai multă informație a celor doi de la tablă. De aceea aș prefera oricând să joc cu un adversar decât cu un calculator. Deși, recunosc, și eu folosesc acum calculatorul. A devenit indispensabil.

„Suntem pe 5 în topul federațiilor de la noi"

- Revenind la noi, 18.000 de jucători legitimați este o cifră bună?
- Da, eu zic că stăm bine. Unii dintre ei nu mai joacă, dar au rămas legitimați, fiindcă revin, chiar și după ani. Spre finalul anilor '80 aveam cam 56.000 de jucători legitimați. Se juca foarte mult șah în România, poate și fiindcă era un sport extrem de îndrăgit de comuniști, pe filiera rusă. Dar în condițiile actuale, eu zic că actualul număr de jucători e bun.

12 ani și 7 lunieste recordul de precocitate la care un jucător a devenit mare maestru internațional, rusul Serghei Kariakin, în 2002

- De ce această scădere drastică totuși?

- Fiindcă de pe la mijlocul anilor '90 totul s-a schimbat. Oamenii au început să se îndrepte către activități care să le aducă și profit material, n-au mai avut timp pentru boemia șahului. Apoi, au dispărut marile întreprinderi de stat, fiecare avea club de șah. Cei mai buni jucători erau scoși din producție ca să poată juca. Erau zeci de cluburi sportive școlare în mai multe orașe. Acum au rămas mai puține. Avem totuși un număr destul de mare de cluburi și acum, peste 250. Au apărut și unele private, ale unor foști sau actuali șahiști. Au mai rămas cluburi departamentale sau universitare. În ultimii ani ne-am axat pe atragerea de copii și, într-o statistică, suntem pe locul 5 între federații ca număr de practicanți legitimați.

Probabil, e nevoie de o reorganizare a șahului ca să fie acceptat la Jocurile Olimpice. La Olimpiada Șahului, care se ține la doi ani, vin 190 de țări, se strâng cam 3.000 de oameni, sportivi, oficiali, arbitri. Poate că în viitor se vor face criterii de calificare pornind de la campionatele continentale. Ar fi o variantă
- Vladimir Danilov, maestru internațional

- Cu finanțarea cum stați?
- Bugetul federației este de numai 1,3-1,5 milioane de lei și sunt probleme cu infrastructura, cu antrenorii. O treime din bani vin de la buget, altă treime din fonduri proprii, taxe și cotizații, restul din sponsorizări. Nu ne putem compara cu alte țări, precum Ungaria sau Polonia, care au bugete de peste un milion de euro. Mai e însă o problemă.

-Care anume?
- Deși CIO recunoaște șahul ca sport, această disciplină nu are sprijin financiar din partea COSR. Adică un titlu european, o medalie la Olimpiada de șah nu sunt recompensate, precum în alte țări. Regretata Elisabeta Polihroniade, care a câștigat atâtea medalii la Olimpiada Șahului, inclusiv de aur, nu a avut niciodată o rentă viageră, ca în alte sporturi. Doar fostul nostru mare campion Florin Gheorghiu primește o rentă, dar din partea MTS. Cam așa stau lucrurile.

- Mai funcționează acel program de șah ca materie opțională în școli, demarat în 2014?
- Da, dar statistica e la Ministerul Educației. A rămas la opțiunea fiecărei școli. Noi am utilat școlile cu table de șah, cărți pentru studiu. În Iași, de exemplu, Școala Nr. 22, „Bogdan Petriceicu Hașdeu", are două catedre de șah. Acolo, copiii fac o oră săptămânal, dar au și clase cu program sportiv unde se face șah de două ori pe săptămână. Acum câțiva ani, a fost în vizită acolo și marele Karpov. Și mai sunt zeci de astfel de exemple. Așa că avem viitor în șah, asta e sigur.

22este locul ocupat în lume de România pe baza coeficientului Elo al primilor 10 jucători din fiecare țară

1.100%a fost creșterea la vânzările de jocuri de șah în noiembrie și în decembrie, imediat după apariția serialului, față de aceleași luni din 2019, pentru retailerul american goliathgames, condorm siteului lichees.org

The Queen’s Gambit a devenit cea mai de succes miniserie proprie din istoria Netflix, înregistrând un număr-record de vizionări: a fost accesată de pe 62 de milioane de conturi din întreaga lume în primele 28 de zile de la lansare. A fost apoi în Top 10 în 92 de țări, în 63 dintre acestea fiind chiar pe prima poziție!
„The Queen’s Gambit” este inspirat de un roman al lui Walter Tevis, care a reintrat în lista de bestseller-ului a New York Times, la 37 de ani de la lansare. Potrivit celor de la Google, întrebarea „Cum să joci șah?" a atins cel mai mare nivel din ultimii nouă ani. Scriitorul american a decedat la un an după ce a publicat romanul, pe 9 august 1984.
Cele 7 episoade spun povestea lui Beth, o fată de 9 ani care ajunge la orfelinat după moartea mamei ei. Aici învață să joace șah, devenind, treptat, noua senzație a acestui sport la nivel mondial, înfruntând teribila școală de șah a rușilor. Povestea este una fictivă şi extrasă din romanul omonim lansat în 1983, dar se aseamănă cu cea a renumitului campion la şah, Bobby Fischer.
Vasile Ernu, autorul acestei serii despre șah în Gazeta Sporturilor, este un cunoscut scriitor român născut la Odessa, Ucraina, în 1971. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi al masterului de Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Volumul său de debut, „Născut în URSS”, a fost distins cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, ambele în 2007. De asemenea, Ernu publică texte de opinie și în Libertatea.