Articol de Justin Gafiuc - Publicat luni, 20 ianuarie 2025 18:37 / Actualizat joi, 06 noiembrie 2025 14:43
La 22 de ani, Denis Mihai are deja în palmares trei medalii de bronz la seniori, una la Mondiale, două la Europene, plus un titlu continental U23. E marea speranță a luptelor românești, prăbușite la nivel de JO după Revoluție. Dar trebuie să treacă un mare hop: avansarea în categorie, de la +55 kg, neolimpică, la +60 kg!
„ Pasiune pură” este un serial în care GSP.ro și-a propus să aducă în prim-plan cazurile excepționale din sportul juvenil, inclusiv din disciplinele mai puțin mediatizate.
Denis Mihai e o mână de om, dar fizicul său de Hercule-Piticot îți sare în ochi oricât de adormit ai fi. Băiatul și-a luat deja viteză printre seniori, deși a împlinit 22 de ani abia la începutul lui 2025, iar parcursul său juvenil a fost completat cu medalii la Mondialele și Europenele cele mari, în 2023 și 2024. Într-o cameră a clubului SCM Bacău, ultimul bastion rămas între zidurile stadionului-ruină din oraș, puștiul își spune cu glas tare povestea împănată cu sudoare, zâmbete, durere, speranțe și muncă.
Denis Mihai: „Nici nu știam ce-s alea flotări la 9 ani, dar am făcut din prima 30 la selecție”
- Denis, zece medalii cucerite în ultimii patru ani la Europene sau Mondiale, între care trei bronzuri la seniori, nu sună rău acest palmares la numai 22 de ani, nu?
- Sunt mulțumit în mare parte, dar planul e să iau cât mai multe medalii. În frunte cu aurul la Mondiale și Europene! La Olimpiadă e parcă ceva mai greu, dar întâi să mă ajute Dumnezeu să ajung la Los Angeles, în 2028!
- Când te-ai apucat de lupte?
- Antrenorul meu, Ioan Butucaru, m-a ochit la o selecție la școală, în clasa a treia, când aveam 9 ani. La prima verificare m-a întrebat dacă pot să fac flotări și i-am răspuns că nu știu ce înseamnă. Mi-a arătat însă și am făcut 30 din prima! I-a plăcut de mine și a vrut să mă aducă la lupte. A contat și că fratele meu făcea același sport. El i-a spus domnului profesor să mă ia și pe mine, că o să fac treabă bună. Mi-a plăcut de la început, mai ales că am câștigat prima competiție la numai o săptămână după ce m-am apucat!
Drapelul pe post de plapumă după aurul U23: „Gest de mulțumire pentru România, dar și pentru că-mi place să dorm!”
- Ai prins repede gustul!
- Da! Gustul victoriei, dar și căldura pe care am simțit-o de la antrenor. Asta cu toate că nu e deloc un sport ușor. Din contră, e ceva foarte complex, fiindcă incluzi în pregătire elemente din haltere, atletism, fotbal, rugby, handbal.
Mai sunt momente în care zici pe moment că te lași din cauza efortului, dar când te gândești că te antrenezi a doua zi pentru medalie la Europene sau Mondiale, uiți de tot și vrei s-o iei de la capăt. E la mijloc adrenalina și fericirea aceea că poți trăi un sentiment frumos când te urci pe podium
Denis Mihai, luptător, pentru gsp.ro
- Am văzut o imagine fantastică de la Euro U23, București, 2023, când ai luat aurul, iar la final te-ai pus pe saltea și ai tras tricolorul peste tine, sugerând un somn adânc. Va rămâne un cadru emblematic pentru cariera ta!
- Gestul a avut două semnificații. Unu: am câștigat și am vrut să mă învelesc cu drapelul țării în care am crescut, am muncit și a găzduit acel turneu. Doi: îmi place mult să dorm!
- Ți se întâmplă să mai întârzii la antrenamente pentru că nu te poți trezi?
- Nu, nu! N-ai cum să progresezi în sport dacă nu ești disciplinat. Nu poți altfel să performezi, să scoți capul la Europene, la Mondiale.
„Am avut spatele blocat, mă aplecam atât de greu!”
- Luptele reprezintă un sport foarte solicitant, cu predispoziție spre apariția de probleme medicale mai grave. Te-ai confruntat deja cu chestiunile astea?
- De vreo cinci ani încoace, nu cred că există lună în care să nu trec pe la fizioterapie, să merg la doctor, să fac analize pentru a vedea dacă există fracturi sau alte tipuri de accidentări. Cele mai serioase probleme le-am avut cu spatele. Eram blocat. A trebuit să stau pe margine vreo două luni, la un moment dat. Mă aplecam greu, nu puteam să execut normal procedeele de luptă pe saltea. Dar am trecut peste tot, cu ajutorul clubului și al domnului profesor.
Începem 2025 cu un cantonament serios la Piatra Arsă, unde ne-am obișnuit cu stilul de muncă de la munte. Va fi o perioadă importantă pentru pregătirea fizică, fiindcă, la circa o lună de zile după ce coborâm, avem Europenele
Denis Mihai, luptător, pentru gsp.ro
- Ai simțit savoarea victoriei, dar cum e și în momentele acelea când adversarul te pironește la sol și realizezi că înfrângerea e inevitabilă?
- În timpul meciului, nu simți niciodată că ești învins. Abia după ce se termină partida îți dai seama de rezultat. Conștientizezi înaintea finalului că ai pierdut doar dacă te bați cu un sportiv net superior, mai puternic, mai tehnic, mai experimentat. Uite, la Mondialele U23, l-am întors pe ucrainean în ultima secundă, așa că nimic nu e decis până nu se închide jocul!
„Munca în lupte e prea puțin recompensată financiar”
- Părinții cum s-au împăcat cu gândul că te-ai apucat de lupte?
- Mama a fost mai rezervată la început. A văzut că e un sport mai periculos, dar pe urmă s-a mai liniștit, chiar dacă mai vin câteodată acasă cu o mână lipită de burtă, un ochi vânăt sau o ureche umflată. Oricum, n-avea ce să-mi facă, fiindcă e un sport care-mi place, așa că m-a susținut.
- Ai tăi mai vin să-ți facă galerie pe la competiții?
- Mai vine fratele meu, dar pentru ceilalți e mai dificil să se deplaseze în afara Bacăului. Dar mă încurajează de acasă cu mesaje, cu telefoane. Nu le-am simțit niciodată lipsa.
- Se câștigă bani din sportul ăsta, Denis?
- Se câștigă doar dacă atingi anumite performanțe, dacă ești muncitor și serios. Dar, după părerea mea, banii pe care-i primim nu se ridică la nivelul efortului depus. De exemplu, pentru titlul european U23 am încasat cam 10.000 euro. Sufletul a primit cât a meritat, dar munca e prea puțin recompensată. Poate lucrurile se vor regla însă în timp, fiindcă luptele au un buget prea mic față de alte sporturi, deși e o disciplină foarte complexă.
Primii bani pe care i-am câștigat din lupte au fost din buzunarul antrenorului. I-am dat mamei ca s-o ajut. Nu am avut o situație prea bună acasă când eram mai mici, dar acum lucrurile s-au mai așezat
Denis Mihai, luptător, pentru gsp.ro
„Aș vrea să ajung la nivelul lui Ștefan Rusu”
- Cu școala cum te împaci?
- Am terminat liceul, am luat și Bac-ul, ar trebui să mă înscriu la facultate. Și familia, și domnul profesor mi-au spus mereu că am nevoie de școală. M-au susținut și m-au încurajat să mă țin de cursuri, să-mi fac temele, să iau notele potrivite. Au dreptate.
- Materia preferată și cea mai puțin gustată?
- Sincer, în clasele cinci-opt mi-a plăcut mult matematica, pe care, fiind liceu sportiv, n-am făcut-o foarte des. Dar prindeam multe lucruri direct din clasă. Iar la polul opus e istoria.
- România a avut o tradiție fantastică în lupte până la Revoluție și mă întrebam dacă ai vreun idol dintre vechii campioni ai României.
- Aș vrea să ajung la nivelul lui Ștefan Rusu. Să câștig medaliile cucerite de el. Iar un model sportiv mai apropiat de vremurile noastre e fostul campion european Eusebiu Diaconu, cu care m-am și antrenat la Bacău. M-a învățat multe, cum să fiu disciplinat, chibzuit, serios. Dintre luptătorii de afară îmi place cel mai mult de cubanezul Mijain Lopez, de cinci ori campion olimpic.
„Vizualizez deja cu ochii minții cum ar putea fi la Los Angeles 2028”
- Ai concurat până acum la 55 kilograme, categorie neolimpică. Pentru Los Angeles 2028 va trebui să urci la 60 kilograme. Sunt mintea și corpul tău pregătite de această modificare de traseu?
- Trebuie să fie! Strategia e simplă: sunt obligat să cresc în greutate, așa că asta înseamnă muncă mai multă. E singurul plan pentru a ajunge la medalia olimpică. Iar corpul se va simți ca și până acum: obosit după antrenament, odihnit înainte! Va fi greu, mă voi confrunta și cu febre musculare, și cu alte provocări. Dar numai așa pot veni rezultatele! Mai sunt însă trei ani și jumătate la mijloc pentru a mă pune la punct.
Nu ascund că vizualizez deja cu ochii minții cam cum ar putea fi la Olimpiada de la Los Angeles. Nu cred că există sportiv de performanță care să nu facă asta încă de când se apucă de treabă. Important e însă să nu am parte de accidentări, să mă pregătesc așa cum trebuie
Denis Mihai, luptător, pentru gsp.ro
- După Revoluție, România s-a topit de pe harta luptelor olimpice, doar Ioan Grigoraș a mai obținut un bronz la Barcelona 1992, la +130 kilograme. E și asta o motivație, că tradiția medaliilor de pe saltea se cere refăcută?
- Sigur, este un punct în plus, dar, indiferent de motivație, nu ajungi nicăieri fără muncă și seriozitate. Știu însă că voi intra în istorie dacă voi reuși să fac, în fine, acest pas pentru România, în 2028.
„M-a marcat finala de la Euro U15: victorie în 15 secunde!”
- Spune-mi, te rog, cu ce-ți umpli timpul liber?
- Nu prea am timp liber. Iar când îl am, dorm mult, să mă odihnesc. Sunt în cantonamente 11 luni din 12, iar acea lună liberă nu e compactă, ci pe porțiuni. Câte o săptămână în fiecare anotimp!
- Ce meci ți-a rămas cel mai tare întipărit pe suflet?
- Prima finală europeană, în Serbia, la U15. Aveam 14 ani. În finală am trecut de un sportiv rus în numai 15 secunde! Rămâne un meci care m-a marcat.
- La polul opus, dezamăgirile?
- Ar fi mai multe la acest capitol. Dar aș pune în capul listei semifinala europeană la U23, când conduceam cu 5-1 în fața unui bulgar, iar în ultimele zece secunde mi-a sărit în cap, a riscat și am pierdut.
Prin cantonamente mai pierdem vremea cu un rummy, la care stau destul de bine, că m-a tot domnul profesor Butucaru. Oricum, sunt un tip foarte competitiv indiferent de tipul de concurs, iar asta m-a ajutat mult în cariera de până acum
Denis Mihai, luptător, pentru gsp.ro
- În afară de lupte, ce alt sport ți-e drag sau îți place să-l urmărești?
- Fotbal, numai că trebuie să fiu foarte atent, pentru că e risc de accidentare. Mai joc și baschet, chiar dacă înălțimea nu mă ajută. Execut și elemente din gimnastică, gen flick-flack-uri, acrobații. În general, îmi place să încerc lucruri noi.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
