Articol de GSP - Publicat vineri, 19 noiembrie 2021 12:09 / Actualizat vineri, 19 noiembrie 2021 19:04
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) discută astăzi relaxarea câtorva dintre restricțiile impuse în urmă cu aproximativ o lună în contextul creșterii cazurilor de infectare cu COVID-19. Începând cu 1 decembrie, accesul la competițiile sportive ar putea fi permis.
Spre finalul lunii octombrie, CNSU a propus o serie de măsuri restrictive în România pentru a diminua „explozia” de infectări cu coronavirus. Una dintre acestea a vizat accesul spectatorilor la evenimentele sportive, fiind interzisă prezența acestora.
La aproximativ o lună de la acel moment, membrii CNSU discută despre relaxarea unora dintre măsurile instituite în octombrie, printre care cea care vizează competițiile sportive, scrie G4media.ro.
Accesul la evenimentele sportive ar putea fi permis începând cu 1 decembrie
Astfel, începând cu 1 decembrie, spectatorii vor putea asista la evenimentele sportive desfășurate în spații închise sau deschise până la 30% din capacitatea maximă a arenei-gazdă. Accesul le va fi permis doar celor vaccinați împotriva COVID-19 sau trecuți prin boală.
Alte măsuri discutate astăzi de CNSU, potrivit sursei citate:
- Va fi permisă prezența fizică la cursuri în școlile din localitățile cu incidență sub 3 cazuri la mia de locuitori, indiferent de rata de vaccinare în rândul profesorilor
- Vor fi permise ceremoniile oficiale dedicate Zilei naționale în București cu maximum 400 de persoane, și în municipiile reședință de județ cu maximum 200 de persoane, doar pentru vaccinați și cei trecuți prin boală
- La spectacole, concerte și festivaluri în aer liber va fi permisă participarea a maximum 1.000 de persoane, care să nu reprezinte mai mult de 30% din capacitatea maximă a spațiului, doar pentru vaccinați sau cei trecuți prin boală
Pentru a intra în vigoare, propunerile CNSU trebuie validate printr-o hotărâre de Guvern. Aceasta ar putea veni în ședința de vineri a executivului.
Revin ultrașii?
În condițiile în care accesul nu va mai fi restricționat pentru cei vaccinați sau trecuți prin boală, rămâne de văzut câți spectatori vor asista la meciurile din fotbalul românesc dacă propunerile CNSU vor fi adoptate.
Înainte ca accesul pe stadioane să fie interzis, ultrașii mai multor cluburi din România au boicotat meciurile, fiind nemulțumiți de faptul că accesul cu test COVID-19 negativ nu mai este permis.
Citește și:
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!