GSP SPECIAL  »  ANCHETELE GAZETEI  »  DOSARUL LOTERIA 2

Dosarul Loteria 2 s-a amînat: George Copos nu a fost prezent la tribunal

Articol de - Publicat miercuri, 12 martie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 12 martie 2014 12:48

Dosarul Loteria 2, cel în care e implicat George Copos, fostul finanţator al Rapidului, a avut un nou termen astăzi. Judecătorii au decis o nouă amînare, după cea din 12 februarie.

George Copos nu a fost prezent la Tribunalul Bucureşti, el aflîndu-se încarcerat la Penitenciarul Rahova, după ce a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare în Dosarul Transferurilor. În prezent, omul de afaceri se află în perioada de carantină, urmînd ca cel mai probabil, după primele 21 de zile de închisoare, să fie transferat la Jilava. Copos nu era obligat să se prezinte la tribunal.

Copos e implicat în dosarele Loteria 1 şi Loteria 2
În primul, fostul patron al Rapidului e acuzat că a vîndut mai multe spaţii către Loteria Română, prejudiciind statul cu un milion de euro, tranzacţia fiind fictivă. Termen: 21 martie. Riscă patru ani de închisoare cu executare, pedeapsa primită înainte de recurs.

În celălalt dosar, Copos e învinovăţit, printre altele, de spălare de bani sau fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cazul se află la Tribunalul Bucureşti. Alături de el, lista inculpaţilor îi cuprinde şi pe Camelia Voiculescu şi Sorin Pantiş.

Citește și:
E aproape gata! Clubul istoric va avea o „bijuterie” de 40.000 de locuri » Stadionul trebuia să fie inaugurat în 2008
Campionate
E aproape gata! Clubul istoric va avea o „bijuterie” de 40.000 de locuri » Stadionul trebuia să fie inaugurat în 2008
Gică Craioveanu a numit cele 3 echipe care se vor bate la titlu: „Ei nu prind podiumul”
Superliga
Gică Craioveanu a numit cele 3 echipe care se vor bate la titlu: „Ei nu prind podiumul”
Transfer rapid în Superliga! Și-a reziliat contractul și a semnat cu alt club din România
Superliga
Transfer rapid în Superliga! Și-a reziliat contractul și a semnat cu alt club din România
Fosta soție a legendarului Tom Brady s-a căsătorit în secret cu antrenorul de jiu-jitsu: „Nu ar trebui să fiu învinovățită”
Altele
Fosta soție a legendarului Tom Brady s-a căsătorit în secret cu antrenorul de jiu-jitsu: „Nu ar trebui să fiu învinovățită”
ULTIMA ORĂ Uber - obligată în România la plata de drepturi de autor pentru muzica din mașină
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uber - obligată în România la plata de drepturi de autor pentru muzica din mașină
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (7)
dash.berlin
dash.berlin  •  12 Martie 2014, 15:18
Postat de kraus pe 12 Martie 2014, 13:24

Cum să-l aducă dacă plânge mereu?

Tu ai plange daca ai fi in puscarie?

lebateauivre
lebateauivre  •  12 Martie 2014, 14:18

peste vreo trei ani se poate prezenta pentru ca, pana atunci, va fi avut loc deja o 'prescriere a faptelor' si va prelua rapidul ('farmecul vietii'), din liga a V-a, in calitate de... potentat !

gannicus2013
gannicus2013  •  12 Martie 2014, 13:39

dupa ce-l vor potcovi si cu loteriile , va fi o surpriza daca va iesi inainte de 2020

Vezi toate comentariile (7)
Comentează