GSP SPECIAL  »  ANCHETELE GAZETEI  »  

Prunea s-a prezentat la DNA în legătură cu transferul lui Bratu

Articol de GSP - Publicat joi, 22 mai 2008 00:00

Fostul fotbalist Florin Prunea, director în cadrul Federaţiei Române de Fotbal, s-a prezentat, vineri, la DNA unde a fost audiat în calitate de martor, el declarând, la ieşire, că a fost întrebat de procurorii anticorupţie în legătură cu transferul jucătorului Florin Bratu la Galatasaray.

Surse judiciare au declarat vineri, pentru NewsIn, că legătura lui Prunea cu acest caz este de faptul că el a fost preşedintele Comisiei pentru acordarea licenţei de impresar din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF), care a verificat respectarea legislaţiei sportive în ceea ce priveşte transferul fotbalistului Florin Bratu de la Rapid Bucureşti la Galatasaray Instanbul.

Ancheta la nivelul FRF s-a făcut în anul 2006 şi s-a soldat cu retragerea licenţei de impresar pentru Ioan Becali, urmărit penal de DNA în acest dosar, care a mai fost şi amendat cu 40.000 de dolari.

De asemenea, fostul fotbalist Gheorghe Popescu, care a reprezentat clubul Rapid la negocierile pentru transferul lui Bratu, deşi nu avea licenţă de agent la data realizării transferului, a primit şi el o amendă de 40.000 de dolari.

Tot atunci, clubul Rapid, amendat cu 20.000 de dolari, fost sancţionat tocmai pentru că l-a împuternicit pe Gheorghe Popescu să-l reprezinte în această tranzacţie.

Fostul acţionar al clubului Dinamo, Vladimir Cohn, a fost audiat, joi, la DNA, în calitate de martor, în dosarul în care procurorii anchetează transferurile în străinătate ale unor jucători români de fotbal, el declarând că nu a avut nici o responsabilitate în aceste contracte.

Şi Cosmin Contra a fost audiat, joi, la DNA, în legătură cu transferul său de la Dinamo la Deportivo Alaves în iunie 1999.
sursa NewsIn

Citește și:
Bîrligea, un car de nervi! A contestat vehement decizia lui Gigi Becali, l-a sfidat și pe Charalambous: „Ce **** mea face ăsta, mă?”
Superliga

Istvan Kovacs, personajul principal din FCSB - Rapid » Pentru ce a acordat două penalty-uri în 10 minute. Salvat de VAR la o fază

Panduru s-a convins astăzi și i-a exclus din lupta la play-off: „Nu au echipă de locurile 1-6”

Și-a anunțat brusc plecarea de la PSV, după ce s-a întâmplat astăzi!
Campionate
Și-a anunțat brusc plecarea de la PSV, după ce s-a întâmplat astăzi!
EXIT din România - Unul dintre cele mai mari branduri premium elvețiene a închis firma locală
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”

Comentarii (1)
 •  23 Mai 2008, 12:01

imi aduc aminte cat scandal a facut Prunea pt. un post la Federatie; acuma uite....la dna

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close