Articol de Cătălin Tolontan - Publicat duminica, 04 august 2019 10:00
Jurnalistul Florin Negruțiu scrie în Republica un articol în care ne propune să ne gândim cum ar fi arătat viața personajelor din ultima săptămână dacă Alexandra se sfârșea în durere, singurătate și ignoranță publică, ca și alte fete dispărute, cum ar fi arătat viața noastră dacă ea nu suna la 112.
Intitulat ”De ce nu-i credem. Dacă Alexandra n-ar fi sunat la 112…” articolul lui Negruțiu ne descrie cum arăta monstruozitatea în care trăiam fără să o observăm.
”Dacă Alexandra n-ar fi sunat la 112, un Renault argintiu ar fi oprit în această dimineață în centrul orașului Caracal. Din el s-ar fi dat jos un bărbat de 66 de ani, îmbrăcat într-o cămașă dungată, cărunt și neras. Ar fi intrat într-un magazin să-și ia o cartelă telefonică, apoi ar fi mers la măcelărie, să-și cumpere pulpe de pui pentru el și oase pentru cei 3 câini…”.
*** ”Dacă Alexandra n-ar fi sunat la 112, în această dimineață Neluțu Măceșanu ar fi mers din nou la oraș să afle dacă polițiștii mai știu ceva de fata lui. Ar fi oftat cu neîncredere când domnul Mirea însuși, șeful cel mai mare al Poliției Caracal, i-ar fi spus că așa sunt fetele, se aprind repede la vârsta asta și fug de acasă cu iubitul.”
*** ”Dacă Alexandra n-ar fi sunat la 112, în această dimineață Remus Rădoi zis „Codiță” ar fi numărat bani. Cel mai deștept dintre interlopii din Olt, cum îi place să se considere, Remus Rădoi a învățat de la domnii deputați că poți câștiga mai mult furând legal decât făcând cămătărie, trafic de persoane, trafic de droguri, proxenetism, cum fac clanurile rivale”.
*** L-am urmărit zilele trecute pe Florin Negruțiu la Digi 24. Era în studioul cu lumină albastră imediat după ce Remus Rădoi oferise un lung interviu postului, spunând cam aceleași lucruri pe care le mărturisise și pentru Libertatea. Numai că efectul transmisiei live este incomparabil în această lume. ”Televizorul nu e doar entertainment, e un ecran care luminează în cameră și în jurul căruia ne strângem ca să ne simțim împreună”, explica cândva un analist american.
I-am privit pe colegii mei din redacția Libertatea cum se adună pas cu pas spre televizor. Se trăgeau unii pe alții, chemându-se uluiți, atunci când Rădoi descria pe Digi cum funcționează lucrurile.
Interlopul povestește relaxat cum face el ordine în județul Olt, în regiune, în țară, cum e mai tare decât poliția și decât DIICOT, cum e normal să fie așa ”căci cetățenii au încredere în noi, nu în poliție”.
Împreună cu Mirela Neag, vorbisem îndelung cu Rădoi, la Slatina, dar mă interesa reacția unor oameni care nu l-au cunoscut.
După publicarea mesajelor poliție-interlopi din Libertatea apăruseră binecunoscutele interpretări care minimizează tot.
”Ce e atât de special în ce zice ăsta? Ce e mare lucru că i-a dat poliția unui interlop numărul de telefon de la care a sunat Alexandra? Așa se lucrează cu informatorii”.
L-am așteptat pe Florin Negruțiu să văd ce spune. Nu de judecata lui mă îndoiam, ci de a mea.
Când dai cu nasul de o realitate paralelă, te întrebi dacă nu cumva tu ești defect. Negruțiu zâmbea, a spus ”asta e poliție paralelă”, era încă sub impresia nefirescului care ne vizitase pe toți și aproape că dădea din cap a uluială. Am răsuflat ușurat.
Apoi, probabil că în el s-au adunat metalele grele ale șocului, așa ni s-a întâmplat și nouă, și a început să potrivească lucrurile unul lângă celălalt.
Așa cred că s-a născut editorialul din Republica, cel mai bun text pe care l-am citit din miile de articole scrise despre cazul de la Caracal. ***
”Dacă Alexandra n-ar fi sunat la 112, ne-am fi pierdut vara numărând gafele Vioricăi Dăncilă și căutând urma lui Klaus Iohannis plecat în concediu”.
”Dar pentru că un fluturaș s-a încăpățânat să dea din aripi până în ultima clipă, toată această instalație grotescă numită stat român s-a prăbușit sub propria farsă.”
Nu e de glumă, spune Florin Negruțiu. ”Nu vreau să folosesc vorbe mari, dar cred că statul român își joacă existența la Caracal. Un stat nu există decât dacă cetățenii lui cred că există. Statul este un intangibil, un construct mental al omului”.
Sau, cum spune Noah Harari, statul este un mit valabil cât timp îl hrănim cu speranță.
Ceea ce se pune acum în discuție este dacă avem măcar cel mai mic numitor comun, dacă există condiția necesară, nu și suficientă, de a continua ca societate democratică sau ne transformăm în lumea lui Mad Max, cu clanuri în nisip, legea celui puternic și lideri salvatori.
Nu ne garantează nimeni că, dacă trecem cu bine, vom reuși. Ce simțim e însă că, dacă nu ne mișcăm, am pierdut aproape tot.
”Domnișoara Măceșanu Alexandra”, după cum v-ați recomandat, noi l-am delegat pe ”domnul Negruțiu Florin” să vă răspundă.
)
)
)
)
)
)
)
