Articol de GSP - Publicat joi, 25 iunie 2020 07:32 / Actualizat joi, 25 iunie 2020 08:42
Angela Madsen (60 de ani), o sportivă paralimpică din Statele Unite, cunoscută pentru recordurile pe care le-a setat în canotaj, a avut parte de un sfârșit tragic, ea fiind găsită moartă în urmă cu câteva zile. Aceasta parcurgea singură traseul California - Hawaii și a fost găsită fără suflare, legată de barca ei.
Anunțul morții Angelei Madsen a fost făcut chiar de către Deb Badsen, soția acesteia, care a scris pe Facebook despre dispariția partenerei sale: „Cu o profundă tristețe, trebuie să anunț că Angela Madsen nu-și va duce la capăt călătira către Hawaii”.
Conform acesteia, Angela Madsen dăduse ultimele semne că e în siguranță sâmbăta trecută, atunci când anunțase că urmează să coboare în apă pentru a efectua unele lucrări de mentenanță la barcă. De atunci, nimeni n-a mai auzit vreun semn din partea ei, scrie The Guardian.
Angela Madsen: o accidentare și o operație greșită i-au schimbat destinul
Dispariția tragică a Angelei Madsen i-a întristat fără margini pe cei care urmăriseră traiectoria femeii de 60 de ani. În tinerețe, aceasta a intrat în Marină, unde a avut parte de o accidentare teribilă la spate. S-a întâmplat în timpul unei partide de baschet cu colegii săi, însă repercusiunile au fost dureroase. Operația efectuată ulterior a fost greșită, iar ea a ajuns într-un scaun cu rotile.
În cele din urmă, tot sportul a fost cel care i-a schimbat viața Angelei Madsen. A ajuns să concureze în competiții de canotaj, unde a avut rezultate remarcabile. În plus, la Jocurile Paralimpice din 2012, ea a câștigat medalia de bronz în proba de aruncare a greutății.
Exceptând sportul, Angela Madsen milita pentru drepturile LGBTQ, fiind o apariție frecventă la paradele derulate în Statele Unite.
Citește și alte știri:
Câți pacienți au fost internați în spitalele pe care Primăria București le administrează
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”