GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  DOLIU ÎN FOTBAL / MIRCEA ANGELESCU, OMUL CARE I-A CREAT PE MIRCEA SANDU ȘI PE DUMITRU DRAGOMIR, A ÎNCETAT DIN VIAȚĂ

A murit Mircea Angelescu, omul care i-a creat pe Sandu şi Dragomir şi care s-a lepădat de ei

Articol de - Publicat miercuri, 07 octombrie 2009 00:00

Fostul preşedinte al FRF a trecut în nefiinţă la 71 de ani, purtînd în suflet regretul invenţiilor sale la nivel de conducere a fotbalului românesc

Americanul Robert Oppenheimer, părintele bombei atomice, se stingea din viaţă în '67 apăsat de ideea că a produs o armă împotriva umanităţii. Mircea Angelescu, fostul preşedinte al FRF, a trecut şi el luni noapte în nefiinţă, cu inima îndoită că a creat maleficul cuplu Sandu - Dragomir!

Şi-a dat ultima suflate la Spitalul Municipal din Capitală, unde fusese internat duminică în stare gravă. Şi-a trăit ultimii ani din viaţă chinuit de o paralizie parţială.  
 
La ordinul lui Nicu Ceauşescu
Folosindu-şi influenţa politică pe care o avea, Mircea Angelescu l-a impus mai întîi pe "Naşu"", în 1990, la şefia FRF, în urma unor alegeri contestate vehement de fostul preşedinte Mircea Pascu.

"Dumnezeu să-l ierte! Am fost în relaţii bune cu Mircea Angelescu înainte de 1989, cînd era preşedintele FRF, iar eu vicepreşedinte. Legăturile s-au stricat însă după Revoluţie, cînd a fost numit ministrul Tineretului şi Sportului.

În 1990, el şi Cornel Dinu m-au înlăturat, deşi fusesem ales preşedinte pe patru ani. L-au pus pe Mircea Sandu la ordinul lui Nicu Ceauşescu! Ulterior, s-a certat şi cu Dinu".

"Corleone" i-a fost vicepreşedinte
În 1992, Mircea Angelescu a înfiinţat LPF, unde l-a adus lîngă el ca vicepreşedinte pe Dumitru Dragomir. Îl considera un conducător diabolic, dovadă şi portretul machiavelic pe care i l-a construit în cărţile sale.

O mostră: "Pentru Dumitru Dragomir, ofiţer în Ministerul de Interne, preşedinte la Dinamo Victoria, lot lărgit însemna transferul de jucători de la Dinamo Bucureşti la Dinamo Victoria, de fapt îi rotea în acelaşi cerc. A devenit mult mai agresiv faţă de alte cluburi".

"Am subestimat ce e rău în Dragomir"
Sau: "Recunosc eroarea de a subestima ce e rău în Dumitru Dragomir. Ani de-a rîndul am aşteptat ca lucrurile să se îndrepte pe făgaşul normal. Dar s-au agravat, pentru că unii oameni din fosta Securitate cum ar fi Dumitru Dragomir şi alţii nu vor să lase locul unor persoane corecte, mai ales tinerilor".

Angelescu i-a predat ştafeta lui "Corleone" la şefia Ligii în '96, după accidentul cerebral care l-a scos practic din scenă.

9 ani a fost Angelescu în fruntea FRF: ‘69-’75, ‘86-’89

Creaţia lui Ştefan Andrei
Mircea Angelescu a pătruns în cele mai înalte pături politice cu ajutorul fostului ministru de externe comunist Ştefan Andrei. "Angelescu mi-a fost student la Facultatea de Construcţii. A devenit preşedintele Uniunii Asociaţiei Studenţilor din România, apoi secretar al CC al UTM, unde l-a cunoscut pe Ion Iliescu. L-am luat apoi în secţia internaţională a CC al PCR, iar cu ajutorul meu şi a lui Cornel Burtică a ajuns preşedintele FRF", a precizat fostul demnitar Ştefan Andrei.

Va fi înmormîntat mîine
Trupul neînsufleţit al lui Mircea Angelescu va fi depus astăzi la capela Cimitirului Sf. Vineri din Bucureşti, iar înmormîntarea va avea loc mîine, în jurul prînzului.  Mircea Angelescu a fost decorat cu Ordinul “Meritul Sportiv” clasa a II-a cu doua barete (2004) şi cu Ordinul “Meritul Sportiv” clasa I (2008).

Ameninţat de Ceauşescu
În volumul doi al cărţii "35 de ani la pupitrul fotbalului românesc", Mircea Angelescu evoca un moment limită petrecut în '89: "Ceauşescu ne-a avertizat că nu concepe ca echipa naţională să nu facă totul pentru a ajunge la Campionatul Mondial din Italia '90. Ne-a chemat personal, ne-a atenţionat foarte serios că dacă nu determinăm o schimbare radicală, trebuie să ne gîndim la măsuri organizatorice, adică eram obligaţi să ne dăm demisia. A fost probabil cea mai neagră perioadă în care capii conducerii comuniste ne-au dictat şi ne-au somat!".

Mircea Angelescu despre...

"Mercenarul cinstit" - Florin Halagian

"Instrument servil" - col. Nicolae Gavrilă, fost comandant Steaua

"Bun ca antrenor, dar s-a lăsat manipulat de Postelnicu" - Mircea Lucescu

"Principalul ajutor al lui Tudor Postelnicu" - Constantin Anghelache

Steaua - "Este o femeie frumoasă cu neamuri proaste"

"Mircea Sandu a fost principalul responsabil de nerealizarea calificării la Mondialul din 2002. Principalul vinovat a fost şi rămîne preşedintele FRF"
Mircea Angelescu

"Marii fotbalişti şi antrenori, dacă n-ar fi dublaţi de asemenea conducători, ar rămîne, aproape fără excepţie, în mîna năpăstuită a mediocrităţii"
Fănuş Neagu, în cartea "35 de ani la pupitrul fotbalului"

"A fost un preşedinte bun în vremuri grele. A făcut şi lucruri bune, dar şi rele"
Dumitru Dragomir

"Angelescu mi-a recunoscut personal, prin 1995, că regretă numirea lui Sandu. Mi-a mai spus: această gaşcă nu va sfîrşi bine"
Marcel Puşcaş, fost internaţional

"În Federaţia Română de Fotbal au fost şi sînt oameni importanţi din Securitatea comunistă"

Citește și:
Bianca Andreescu, de nerecunoscut în cea mai recentă apariție! A jucat ultimul meci în octombrie, între timp a vizitat o zona pitorească din România
Tenis

Gică Craioveanu a numit cele 3 echipe care se vor bate la titlu: „Ei nu prind podiumul”
Superliga
Gică Craioveanu a numit cele 3 echipe care se vor bate la titlu: „Ei nu prind podiumul”
„Bombardiera Blondă” a incendiat rețelele sociale, la revenire: „Am sâni uriași și intenționez să-i arăt!”
Box

„Legendă GSP”, Rodion Cămătaru a vrut să investească în Grecia, dar a avut un șoc: „Acolo NU ai voie să faci asta” » De ce l-a refuzat pe Mihai Rotaru
Special

Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Profit.ro
Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”

Comentarii (9)
 •  23 Octombrie 2009, 23:24

DUMNEZEU sa-l odihneasca! deci inca o dovada de cine conduce fotbalul romanesc,si nu numai!!!.pana nu se vor elimina vechile structuri,nu se va face nimic in tara asta!!

gracchus
gracchus  •  07 Octombrie 2009, 13:10

Nu a trecut in nefiinta, ci la cele vesnice. Dumnezeu sa-l ierte.

 •  07 Octombrie 2009, 11:58
Postat de pe 07 Octombrie 2009, 05:39

Cum poate Angelescu sa-l puna presedinte pe Mircea Sandu in '90 la ordinul lui Nicu Ceausescu? Ordin venit din puscarie? Sa fim seriosi!

Stii cum? Asa cum se poate si astazi ca fostii securisti comunisti sa conduca Romania. Nicu Ceausescu conducea gasca de la Sportul Studentesc din care faceau parte Mircea Angelescu, Mac Popescu, Mircea Sandu, Kassai.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează