GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  DEZBATERE

Declarația unui jucător dinamovist reaprinde o „rivalitate” clasică » Au devenit telefoanele mai utile decât cărțile? Intră în dezbatere!

Articol de - Publicat sambata, 09 februarie 2019 01:05

„Am telefonul cu mine, nu îmi mai trebuie nicio carte. În ziua de azi, toate informațiile pot fi obținute cu ajutorul telefonului”. Declarația îi aparține fundașului dinamovist Ricardo Grigore, 19 ani, întrebat de jurnaliști dacă și-a luat vreo carte cu el în călătoria cu trenul spre Sfântu Gheorghe.

Afirmația dinamovistului reaprinde o controversă mai veche, care nu are neapărat legătură cu bagajul de cultură generală al jucătorilor de fotbal. Unul care, în mod firesc, e influențat și limitat de numeroasele meciuri, cantonamente și sacrificii care vin la pachet cu cariera de profesionist.

Extrapolând, ramificațiile dezbaterii pătrund până în viețile noastre de zi cu zi, inundate până la refuz de tumultul perpetuu de informații care ne acaparează. Cercetările sociologice tot mai exacte indică faptul că lectura de tip vechi a fost înlocuită într-un procent covârșitor de cititul în diagonală, superficial, pe telefon. Un simplu drum mai lung cu metroul e mai concludent însă decât orice studiu: cărțile nu mai sunt nici pe departe un „accesoriu” de călătorie, acestea fiind înlocuite de mult mai practicele și modernele smartphone-uri.

Sutele de studii rămân totuși interpretabile și nu-și găsesc deocamdată un răspuns final: captăm mai multe informații folosind tot mai des telefoanele și tot mai puțin cărțile? Devenim mai inteligenți sau ajungem să fim „prizonierii” superficialității și ai „plecatului după fentă”? 

Dar, dacă e să ne întoarcem la exemplul sportivilor, le-ar îmbunătăți oare performanțele din teren lecturarea unui roman bun? Ar deveni mai inteligenți și lucizi savurând puțin din misticismul literaturii universale? Sau Instagram-ul și Facebook-ul sunt unelte suficient de benefice pentru ca ei să ajungă pe teren în plenitudinea confortului psihic?

„Nu citi precum copiii, ca să te distrezi, sau ca ambițioșii, pentru a fi mai instruit. Nu, citește ca să trăiești!”
Gustave Flaubert, romancier și dramaturg francez din secolul al XIX-lea

Tu cum alegi să te documentezi în viața de zi cu zi ?

Prin internet și telefoane, ele sunt viitorul
Rămân fidel cărților

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (22)
mrtweaks
mrtweaks  •  12 Februarie 2019, 10:26

O intrebare prost formulata, aproape retorica. Evident, telefonul este mai util din moment ce poate indeplini mai multe functii, inclusiv aceea de cititor de carte. In afara de "feelingul" lecturii in format clasic, nu are argumente pro. In loc de o biblioteca supradimensionata care aduna praf, iti ocupa foarte mult spatiu si care devine un cosmar atunci cand te muti, poti colectiona mii de titluri pe niste "aparate" compacte tip telefon/eBook reader care incap in orice buzunar. Pe deasupra, ai vocabular, dictionar, sublinieri, semn de carte, cautari in timp real si alte facilitati cu niste simple gesturi din deget. Telefoanele astea nu sunt bune numai pentru social media, depinde de fiecare cum il foloseste si pentru ce. E adevarat, pe o carte sta mai bine o cana cu cafea, pe electronice nu recomand.

papuravoda
papuravoda  •  12 Februarie 2019, 00:05

Daca vreau o informatie rapida cel mai la indemana e telefonul sau laptopul. Daca vreau informatii adevarate musai trebuie sa te informezi din autori recunoscuti, adica sa citesti. Drept e ca s-ar putea sa gasesti si cartile pe internet.

adi_stelistul
adi_stelistul  •  11 Februarie 2019, 14:40
Postat de Lucian Sarbu pe 10 Februarie 2019, 07:31

Eu citesc în metrou cărți pe telefon. E mai simplu. E mai practic. Și salvezi și spațiu (mult!) în locuință, dacă îți place să citești. Iată o modalitate simplă prin care să îmbini utilul lecturii cu plăcutul tehnologiei.

Categoric. E o falsa problema. Nu suportul de pe care citesti e problema ci ce anume citesti. Superficialitatea nu vine din faptul ca citesti on- sau offline ci din calitatea lecturii, data nu de cat de "modern" sau "conservator" esti ci din cat de educat. Stirile false nu vin cu netul pentru ca o persoana cu nivelul de educatie necesat stie sa le ignore, stirile false vin cu lipsa de cultura si educatie. Ma rog, chiar e o problema falsa. Sau, in sfarsit, gresit pusa.

Vezi toate comentariile (22)
Comentează