Articol de GSP - Publicat vineri, 14 octombrie 2016 17:25
Robert Șișcă a comentat meciurile României cu Armenia (5-0) și cu Kazahstan (0-0). La Astana a experimentat rolul lui Tom Hanks din ”Terminalul„, în care actorul joacă un imigrant estic ”captiv” în aeroportul JFK.
Șișcă a rămas în aeroportul din Astana 16 ore, fiindcă viza lui era valabilă cu o zi mai târziu decât aterizarea.
În Armenia nu a fost necesară viza, doar pentru Kazahstan era nevoie de una. Omul Radio România a avut viza valabilă pentru perioada 10-12 octombrie, în condițiile în care la Astana s-a aterizat pe 9. După sosirea în Kazahstan, jucătorii și staff-ul "naționalei" au mers la hotelul în care erau cazați, ziariștii și restul pasagerilor au părăsit și ei aeroportul. Cu excepția comentatorului de la Radio.
Kazahii au văzut viza de pe pașaportul lui Șișcă și nu i-au permis să intre în țară până s-a făcut 10 octombrie, data de intrare trecută pe document. A rămas blocat de la 8 dimineață până la ora 00:00 a zilei următoare!
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”