Articol de GSP - Publicat sambata, 19 octombrie 2019 18:18
Gabriel Toncean (44 de ani) a refuzat nominalizarea pentru funcția de Ministru al Sportului.
Gabriel Toncean, președintele Federației Române de Culturism și Fitness și consilier pe probleme de sport al președintelui PNL, Ludovic Orban, a explicat pe contul de facebook decizia luată.
Mesajul lui Toncean
„Cu o deosebită satisfacție profesională, am aflat cu câteva zile în
urmă de nominalizarea mea pentru funcția de ministru al sportului.
Acest lucru este cu siguranță o onoare pentru oricine se implică activ
în domeniul sportiv. O onoare pentru care vreau să îi mulțumesc
preşedintelui PNL, domnul Ludovic Orban.
Cu toate că mă încearcă gânduri confuze, am maturitatea să conștientizez că, personal, nu este cel mai bun moment pentru a face un asemenea pas. Știu, mulți vor zice că sunt nebun, alții se vor bucura, dar prefer să fiu sincer cu mine însumi. Motivele acestei decizii țin de asumarea unor responsabilități și de respectarea încrederii echipei mele”, a scris pe Facebook Gabriel Toncean, consilier în domeniul sportiv al președintelui PNL,
Ludovic Orban.
Cine e Gabriel Toncean
În vârstă de 44 de ani, Gabriel Toncean conduce de 6 ani Federația Română de Culturism și Fitness. El a absolvit Liceul de telecomunicații „George Barițiu” din Cluj-Napoca și Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Babeș Bolyai”.
„Facultatea a terminat-o după 40 de ani, în forma învățământ la distanță. Federația de culturism o conduce în mod discreționar, înconjurat de personaje implicate în trafic de anabolizante și excluse din viața sportivă pentru dopaj”, a declarat pentru Gazeta Sporturilor un om din federație.
De ani de zile, FRCF este federația implicată în cele mai multe scandaluri de dopaj și având cele mai multe cazuri confirmate. Din 22 de sportivi suspendați pentru de dopaj, 8 au fost culturiști, conform statisticilor Agenției Naționale Antidoping din 2017.