Articol de GSP - Publicat luni, 07 februarie 2022 19:22 / Actualizat luni, 07 februarie 2022 19:32
George Simion (35 de ani), liderul partidului AUR, a fost protagonistul unui gest huliganic în Parlament, bruscându-l pe Virgil Popescu, actualul ministru al Energiei.
- George Simion este copreședinte al Partidului Alianța pentru România (AUR), surpriza alegerilor parlamentare din anul 2020
- Este cofondator al principalelor formațiuni care sprijină echipa națională a României, „Honor et Patria" și „Uniți sub Tricolor" (UST).
Evenimentul reprobabil a avut loc astăzi, în ședința Camerei Deputaților în care se discuta moțiunea simplă împotriva ministrului Virgil Popescu, notează libertatea.ro. Co-președintele AUR a urcat la pupitru și l-a bruscat în repetate rânduri pe demnitar.
Totul a început după ce George Simion a vociferat în mai multe rânduri în timpul discursului lui Virgil Popescu. La un moment dat, ministrul energiei n-a mai rezistat și l-a ironizat pe liderul AUR: „Pot să îi spun domnului Simion să meargă la domnul Putin să ieftinească gazele?”
Imediat, Simion a mers la pupitru, a pus mâna pe Virgil Popescu și l-a îmbrâncit în mai multe rânduri, numindu-l „hoț”, notează sursa citată.
Ionuț Stroe îl pune la zid pe George Simion: „Cea mai mare amenințare pentru democrația din România”
Gestul lui George Simion a fost taxat aspru pe rețelele de socializare. Ionuț Stroe, fostul ministru al sportului, a luat și el poziție: „E cea mai mare amenințare pentru democrația din România din ultimii ani”, consideră Stroe.
„Astăzi violența a urcat la prezidiu în Parlament și a luat cuvântul cu forța. Un ministru a fost atacat explicit. Nu contează subiectul care se discuta. Este de departe cea mai mare amenințare pentru democrația din România din ultimii ani. Și este o recidivă a aceluiași partid, după asaltul asupra Parlamentului din decembrie și alte gesturi similare.
Astfel de comportamente sunt peste orice putere de înțelegere. Regia acestor scandaluri, cu mult hate speech și atacuri la persoană, este una evidentă. Nu putem duce în derizoriu și nici nu putem confunda incidentul de azi cu o «dezbatere» obișnuită sau cu un «conflict politic».
Este nevoie de condamnare fermă din partea tuturor celorlalți actori care participă la jocul politic și aceste derapaje trebuie aspru sancționate. Oricâte nemulțumiri ar exista în societate, oricâte încercări am avea în față, deriva spre violență este inacceptabilă, iar cei care promit să rezolve problemele cu pumnii trebuie izolați pe scena publică”, a scris Ionuț Stroe.
Astăzi violența a urcat la prezidiu în Parlament și a luat cuvântul cu forța. Un ministru a fost atacat explicit. Nu...
Publicată de Ionuț Stroe pe Luni, 7 februarie 2022
Controversatul George Simion a recunoscut că a scandat împotriva Ungariei
Deputatul George Simion a fost invitat anul trecut la GSP Live, unde a vorbit despre momentele în care a scandat împotriva Ungariei, în perioada în care mergea pe stadion să susțină echipa națională.
„Nu cred că am ratat meciurile României în ultimii 15 ani, doar de câteva ori pe teren propriu. Am fost și la meciul cu Spania, și la meciurile cu Ungaria. Am scandat împotriva Ungariei. Ține de spectacolul fotbalistic. Sigur, acum sunt un demnitar, dar de când e lumea și pământul oamenii au mers în galerie, au înjurat” a declarat George Simion la GSP Live.
VIDEO George Simion, la GSP Live: „Am scandat împotriva Ungariei!”
Citește și alte știri de actualitate:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!