GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  REPORTAJ

ILIE DUMITRESCU A ÎMPLINIT 50 DE ANI // Reportaj de pe maidanul copilăriei lui Ilie Dumitrescu: de ce a fost aproape să se lase de fotbal + cum îl caracterizează foștii vecini de cartier

Ilie Dumitrescu în 1989, la vârsta de 20 de ani // 
 // FOTO: Guliver/Getty Images
Ilie Dumitrescu în 1989, la vârsta de 20 de ani // // FOTO: Guliver/Getty Images

Articol de - Publicat duminica, 06 ianuarie 2019 11:18

GSP.ro a mers pe urmele copilăriei lui Ilie Dumitrescu în cartierul Rahova, unde maidanul puștimii a fost înlocuit de parcarea unui supermarket.

Octavian Paler spunea că omul are trei vieți: viața publică, viața privată și viața intimă. Dacă la ultima dintre ele ai, de obicei, accesul condiționat de către subiect, primele două sunt la îndemâna oricărui individ care vrea să afle mai mult.

GSP.ro a încercat să descopere copilăria lui Ilie Dumitrescu, între blocurile de 4 etaje din cartierul Rahova, unde oamenii încă se mândresc cu faptul că micul Ilie a reușit să-i reprezinte în "lumea mare" cu cinste.

O doamnă ne trimite unde, pe timpuri, Ilie bătea mingea cu băieții din cartier, azi o parcare de hipermarket.

A vrut să se lase de fotbal

Mihai Alexandru se numără printre ultimii vecini care au crescut alături de Ilie Dumitrescu și care încă mai locuiește la intersecția cu strada Teiuș.

"Sunt de-o vârstă cu Ilie. Nu am copilărit împreună, avea alt anturaj. Se juca în curtea școlii, pe alee, în parcare aici. Taică-su, nea Fane, a lucrat într-o fabrică, mi se pare că «Ventilatorul» se numea pe vremea aia, era lăcătuș, meseriaș".

Nea Fane, pe numele său Ștefan Dumitrescu, s-a stins din viață acum șase luni, la vârsta de 82 de ani.

"Aveam tot felul de jocuri d-ale copilăriei «ceaușiste», nu era cu tablete, cu telefoane, smartphone-uri. Știu o chestie pe care mi-a povestit-o tac-su, exact ca un părinte care se mândrește cu fiul său că a realizat ceva. În teribilismul vârstei, nu prea se mai ducea la fotbal, deși antrenorul a văzut că avea potențial, a descoperit ceva în el, o sclipire, și îl suna mereu sau lua legătura cumva:

«Nea fane, trimite-l pe ăsta încoace!», nu mai știu să reproduc cuvintele, poate erau unele mai pigmentate. În orice caz, l-a împins să țină legătura cu sportul respectiv, pentru că antrenorul a insistat".

Cartier adunat la meciurile naționalei

- Să nu ai probleme cu Ilie, îl întrerupe soția!
-Nu, am vorbit frumos, că doar frumos se poate vorbi, n-am nicio treabă, n-am avut nicio ceartă, niciun scandal, nimic. N-am avut o relație apropiată, de prietenie, era cu anturajul lui, cu prietenii lui, eu cu ai mei, fiecare cu jocurile copilăriei lui. Mai ales că s-a căsătorit și s-a mutat în altă parte.

Încă o vecină apare și completează în conversație:

- Să spui și de când juca echipa națională și ne strângeam și ne uitam. Ce bucurie mai era atunci.
-L-am cunoscut când era copil, se juca pe aici cu copiii, chiar pe piatra aia. Vai, și ce ne mândream când auzeam numele lui Ilie Dumitrescu și îl vedeam la televizor!

Întâlnire la centrala termică

Încă o apropiată a fostului fotbalist își amintește de piatra din dreptul centralei termice, unde Ilie obișnuia să-și dea întâlnire cu prietenii când era adolescent:

"E un băiat cu bun-simț, cel puțin așa l-am perceput eu și l-am cunoscut, civilizat, respectuos, calitate, ce să mai!

Drept dovadă și cum vorbește la televizor, elevat. Un om care e "porc de gură" nu poate în fața camerei să schimbe dicționarul de la A la Z, sau poate or fi cazuri și nu știu eu", completează Mihai.

Vecinii din jurul blocului, adunați la bere la 10 dimineața, spun că au avut "onoarea și plăcerea de a avea un așa vecin, care a ajuns pe asemenea culmi".

De parcă oamenii au luat parte și au pus umărul la fiecare gol și la fiecare trăire a fotbalistului Ilie Dumitrescu, unul dintre ei, de pe strada Teiuș, cartierul Rahova, într-un colț al Bucureștiului rămas neclintit de zeci de ani.

4 kilometri mergea pe jos Ilie Dumitrescu de acasă, din strada Teiuș, până la complexul Steaua din Ghencea

"Când era mic, nici nu-l simțeam în casă, așa de liniștit era. La școală, toți îi ziceau «Ileana», pentru că era precum o fată mare"
Ștefan, tatăl lui Ilie Dumitrescu, în 2010 pentru Adevărul

Ilie Dumitrescu a împlinit astăzi 50 de ani, iar Gazeta Sporturilor publică în prima zi a săptămânii un număr de colecție. 13 pagini dedicate unui jucător emblematic al sportului românesc. Ediția specială de luni a ziarului e disponibilă din zori la chioșcuri și va putea fi descărcată de pe platforma digitală - AICI.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Imaginile care acum ar fi INTERZISE la TV » În trecut, regizorii „le-au scăpat” pe transmisiunile live
Altele
Imaginile care acum ar fi INTERZISE la TV » În trecut, regizorii „le-au scăpat” pe transmisiunile live
Imagini NEMAIVĂZUTE de la Belgrad: cel mai mare protest din istoria țării » Sute de mii de oameni pe străzi! Djokovic, printre sportivii care au susținut demersul
Altele
Imagini NEMAIVĂZUTE de la Belgrad: cel mai mare protest din istoria țării » Sute de mii de oameni pe străzi! Djokovic, printre sportivii care au susținut demersul
Nu-și explică decizia lui Mircea Lucescu: „De neînțeles, este jucătorul complet!”
Nationala
Nu-și explică decizia lui Mircea Lucescu: „De neînțeles, este jucătorul complet!”

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (12)
capca1
capca1  •  06 Ianuarie 2019, 12:44
Postat de knuty pe 06 Ianuarie 2019, 12:21

***

Așa, și ?! Ce dacă este rrom ?! Pentru România și fotbalul mondial Ilie Dumitrescu este infinit mai valoros decât nulități alde mine și tine, care ne dăm cu părerea dar ne-ncălțăm pe dos sau ne-mpiedicăm de-un fir de iarbă . Auzi la el, “e Rrom “ și o spui cu dispreț ! Și englezii zic despre noi , oripilați, că suntem “ români” . Atunci, fiind vorba de tine, sari ca bobul din păstaie... La mulți ani, Ilie Dumitrescu, mulțumim pentru momentele în care ne-ai făcut fericiți !

1025138504184136
Constantin Valentin  •  06 Ianuarie 2019, 14:32

La multi ani Ilie Dumitrescu ! Multa sanatate si fericire iti doresc , esti mandria romaneasca si nu vom uita niciodata superbul meci facut de tine si nationala Romaniei in anul 1994 cu Argentina la turneul final al CM din SUA, UNDE AI MARCAT DE DOUA ORI SI AI DAT O PASA MAGISTRALA DE GOL PT GICA HAGI !!!

flaviuf
flaviuf  •  06 Ianuarie 2019, 12:45

La multi ani Ilie! Sa-ti dea Dumnezeu sanatate, ca in rest le ai pe toate :)...Si-ti multumesc pentru bucuriile ce ni le-ai adus.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează