Articol de GSP - Publicat vineri, 11 decembrie 2015 09:40
Magistrații au decis azi ca Geanina Terceanu, judecătoarea din Dosarul Transferurilor suspectată de luare de mită, să fie arestată la domiciliu.
10:25
Noi informații ies la iveală în acest caz: "Judecătoarea ar fi recunoscut că a avut o relație amoroasă cu Cristi Borcea", anunță România TV.
În vîrstă de 45 de ani, Cristi Borcea a fost căsătorit cu Mihaela Borcea, alături de care are 3 copii. Fostul acționar al lui Dinamo este căsătorit acum cu Alina, alături de care are o fetiță.
Arest la domiciliu
Judecătoarea este suspectă că ar fi primit nu mai puțin de 220.000 de euro, din aprilie 2009 pînă în mai 2012, de la Borcea și frații Becali.
Cei doi frați Becali și judecătoarea Geanina Terceanu au fost reținuți pentru 30 de zile de magistrații Curții de Apel București, pe 20 noiembrie, sub acuzația de dare și luare de mită.
SENTINŢELE ÎN " DOSARUL TRANSFERURILOR":
George Copos (61 de ani) - 3 ani şi 8 luni cu executare
Mihai Stoica (49 de ani) - 3 ani şi 6 luni cu executare
Cristi Borcea (44 de ani) - 6 ani şi 4 luni cu executare
Ioan Becali(61 de ani) - 6 ani şi 4 luni cu executare
Victor Becali (53 de ani) - 4 ani şi 8 luni cu executare
Jean Pădureanu (78 de ani) - 3 ani şi 4 luni cu executare
Gică Popescu (47 de ani) - 3 ani, o lună şi 10 zile cu executare
Gigi Neţoiu (55 de ani) - 3 ani şi 4 luni cu executare
*numele îngroșate sînt ale persoanelor care au fost eliberate între timp
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”